Suferința nevăzută a oamenilor cu tulburări de personalitate. Psihanalist: „Persoana profund deprimată are senzația că e copleșită de ceva ce s-a înstăpânit asupra sinelui”

„Nu există două persoane la fel cu aceeași tulburare de personalitate, fie ea borderline, narcisică sau maniaco­-depresivă. Într­-adevăr, în afară de unele axiome esențiale ale personalității, s-­ar putea să aibă prea puțin în comun. Se poate să existe multe motive pentru care să fie cine sunt, dar este totuși posibil să descriem o relație tipică între subiectivitatea lor și lumea în care trăiesc. Așa că, atunci când folosim descrieri ca narcisic, borderline sau maniaco-­depresiv, identificăm axiomele pe care acești indivizi le au în comun”, spune psihanalistul Christopher Bollas în cartea Trei personalități: narcisică, borderline, maniaco-depresivă.

Cu scopul de a oferi ajutor celor care interacționează cu persoanele afectate și pentru înțelegerea minții și tipului de suferință cu care se confruntă acestea, Bollas face o incursiune în profunzimile acestor tulburări, de la modul în care s-au structurat acestea, până la felul în care se manifestă.

Maniaco-depresivul și schizofrenicul sunt oameni care au fost victimizați de o suferință mentală uneori dificil de privit

Pe lângă consecințele și dificultățile de adaptare la propriile emoții, gânduri și la realitatea exterioară în cazul multora dintre astfel de tulburări, în privința celei maniaco-­depresivă, Bollas precizează:

Recomandări

Psih. Ligia Peters: Cum știi când este momentul să mergi la un psiholog?

Importanța relațiilor de prietenie pentru sănătatea mintală și emoțională

Cei care o trăiesc sunt oameni care îndură o reală suferință mentală. Nu e vorba de vreo reprezentare mimetică a suferinței, după cum se  întâmplă în isterie, și nu există nici o căutare a negativului pentru a crea un festin al stărilor mentale rele, cum se întâmplă în cazul borderline. Maniaco-depresivul și schizofrenicul sunt fără îndoială oameni care au fost victimizați de o suferință mentală uneori dificil de privit.

O persoană care suferă de tulburarea maniaco­-depresivă oscilează între stări extrem de intense și extrem de reduse ale dispoziției, iar accentul este pus, în acest caz, pe cuvântul „extrem”.

Este imposibil să înțelegem suferința pe care o îndură această persoană până nu o vedem în abisurile depresiei sale

Cu toții avem suișuri și coborâșuri și cu toții avem potențialul oscilațiilor maniacale și depresive — de unde publicitatea care se face termenului bipolar. Același lucru e valabil pentru elementele care constituie tulburarea borderline, isterică, schizoidă și celelalte.

Însă, în acest caz, „este imposibil să înțelegem suferința pe care o îndură această persoană până nu o vedem în abisurile depresiei sale. Depresia sinelui este ca un colaj comprimat al tuturor aspectelor depresive din trecutul său, condensate într-­un sine ­corp ca protest iconic, (…) el este prins într­-o depresie care distruge sensul. Persoana profund deprimată are senzația că e copleșită de ceva ce s-a înstăpânit asupra sinelui. Există un sentiment profund de pierdere a capacității de acțiune și un fel de capitulare sacrificială în fața depresiei ca pedeapsă a sinelui”, afirmă autorul.

Absența sărbătoririi sinelui provoacă un sentiment general de singurătate și marginalizare

În ceea ce privește factorii care, pe lângă alții, în opinia psihanalistului, pot conduce la premisele structurării tulburării încă din copilărie, sunt cei familiali. Majoritatea familiilor au momente vizibile de euforie și descurajare, iar un copil va avea, pe măsură ce crește, oscilații ale dispoziției: la școală, acasă, când se joacă cu prietenii.

„În familia maniaco-­depresivului există în general puține astfel de oscilații. Accentul se pune pe menținerea echilibrului. Observația mea că oamenii care suferă de bipolaritate par să provină din familii care în general sunt neatente la lumea lor interioară este adevărată. Deoarece au trecut ei înșiși prin copilărie, adulții înțeleg experiența copiilor ce traversează această etapă dificilă a vieții, așa că îi laudă în repetate rânduri pentru reușite și sărbătoresc în moduri care se vor estompa pe măsură ce copiii ajung la vârsta de adulți tineri. Aceste sărbătoriri sunt medicamente antidepresive necesare în viața copilului normal. Însă în trecutul maniaco-­depresivului vedem copilul nesărbătorit. Ceea ce provoacă un tip de depresie.

Un astfel de copil va trece de la un eveniment la altul și de la un stadiu de dezvoltare la celelalte într-­o lume în care absența sărbătoririi sinelui provoacă un sentiment general de singurătate și marginalizare. Copilul maniaco-­depresiv nu simte decât o tristețe lipsită de speranță, o stare interioară încețoșată, în care distanța de părinți și de ceilalți e asemenea unei obiectivări a vieții lipsite de speranță ce va să vină”.

Familia, părinții, partenerii, copiii și prietenii apropiați au un rol esențial și reprezintă cel mai important punct de sprijin și la maturitate, prin înțelegerea și susținerea lor.

„Pe lângă travaliul analizei, acești oameni supraviețuiesc pentru că îi susțin ceilalți. Poate că, fără să știe, sprijinul lor tăcut și perseverența lor ajută partea maniacală și cea depresivă să rămână laolaltă, acesta fiind adesea un efort de-­o viață care rămâne nerecunoscut.”