Semne care arată că ești înconjurată de energie negativă

  • Publicat:
Semne care arată că ești înconjurată de energie negativă
Sursa foto: shutterstock

Dacă ne lăsăm invadați de gânduri negative, vom atrage vibrații negative. Fie că înțelegi prin ce treci, fie că nu ești prea conștientă de lucrurile care te pun la pământ, trebuie să faci în așa fel încât să nu permiți energiei nefaste să pună stăpânire pe tine. Iată care sunt cele mai comune semne cu care te confrunți atunci când ești înconjurată de energie negativă! 

Energia negativă: ce este ea și cum se manifestă prezența ei în viață noastră?

Energiile rele intervin în diferite aspecte care au legătură de cele mai multe ori cu tine emoțional, spiritual, fizic sau mental. Și din acest motiv, aceste energii se manifestă cu senzații precum anxietatea, angoasa, depresia, șamd.

Energia negativă poate veni de la oameni negativi, din mediul înconjurător sau din propriul tău psihic. Te poate lăsa epuizată atât mental, cât și fizic. Aceasta energie se poate perpetua, generând mai multă negativitate, de aceea, pentru sănătatea și fericirea ta este important să înveți să-i faci față.

Semne că ești afectată de energie negativă

Principalele semnale care vin cu confirmarea că ești înconjurată de energie negativă pot fi după cum urmează:

  • Simți că nimic nu merge bine, că nimic nu se mai așază așa cum ar fi firesc
  • Simți o mare povara pe umeri
  • Ți-o ia gură pe dinainte, nu mai raționezi înainte de a vorbi, spui lucruri care în mod normal nu le-ai spune
  • Ești într-o continuă stare de tensiune, te simți stresată, depășită, epuizată
  • Totul pare să te supere
  • Te simți complet lipsită de energie și, chiar dacă te odihnești, starea anemică te însoțește pretutindeni
  • Te lupți parcă cu tine însăți, dar lupți și contra tuturor, nu te mai înțelegi pe tine
  • Nu îi mai înțelegi pe cei din jur
  • Te plângi în continuu
  • Ai numai gânduri negre care îți invadează mintea și nu le mai poți controla
  • Suferi de migrene severe și insomnii

Cum scapi de starea proastă cauzată de energia negativă?

Ce rămâne de făcut, însă, în astfel de situații? Iată câteva dintre cele mai populare metode de a-ți elibera nu doar sufletul, dar și spațiul de locuit, de energia negativă care nu îți da pace:

  • Fă ordine în casă; cu cât locuința ta va fi mai curată, mai aerisită, cu atât și starea ta de spirit va fi alta
  • Dă drumul la muzică: jazz, pian, techno… orice te binedispune
  • Practică meditația ghidată; 5 minute vor fi suficiente pentru a-ți limpezi mintea și a te încarca cu energie pozitivă pentru întreagă zi
  • Schimbă aspectul locuinței dacă și asta te binedispune; investește în aceesorii precum lumânări, coșuri decorative, rame foto, etc
  • Aerisește zi de zi; permite energiei negative să iasă din casa ta
  • Citește materiale motivaționale: cărți, podacasturi, articole
  • Achiziționează plante verzi; plantele întotdeauna vor umple spațiul dedicat de energie bună
  • Curăță casa cu tămâie sau salvie
  • Poziționează câte un pachețel cu sare în zonele de Nord și Sud ale casei
  • Poartă cu tine o amuletă: breloc sfințit, ulei esențial, etc

Surse: WebMd, Abundance no limits, Times of India

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân