10 semne care arată că ești o femeie inteligentă

  • Publicat:
10 semne care arată că ești o femeie inteligentă
Sursa foto: shutterstock

Tu cum ai defini o femeie inteligentă? Puternică, lider, încrezătoare în sine, complexă? Care crezi că sunt cele mai importante calități ale acesteia? Noi ți-am pregătit o lista cu 10 aspecte care marchează trăsăturile dominante ale unei femei înzestrate cu înțelepciune! 

10 trăsături specifice ale femeilor cu adevărat inteligente

O femeie inteligentă nu își ascunde emoțiile

Dacă ești fericită, vei arată asta și lumii. Dacă ești tristă, vei spune acest lucru. Suprimarea emoțiilor nu te definește pentru că înțelegi că acestea sunt esența ta, iar farmecul nostru, al femeilor, în fond este vulnerabilitatea.

O femeie inteligentă este ancorată în prezent

Da, trăiești în prezent și nu îți faci griji cu privire la ceea ce ai făcut cândva greșit, la ce ai spus greșit, la ce ai trăit greșit. Regretele nu fac decât să-ți împiedice evoluția ta ca femeie, ca structură, ca om.

O femeie inteligentă rămâne femeie

A fi femeie înseamnă a fi în completă armonie cu tine. Nu îți nega feminitatea, iubește-te, ocupă-te de tine: mergi la sală, cumpără-ți cămașă aia cool, ieși cu prietenele, mergi la salon! Nu te neglija. Și nu te lasă complet absorbită de muncă, de creșterea copiilor sau de îngrijirea casei. Lasă să mai trăiască și sufletul tău! 

O femeie inteligentă știe să ierte

Ai înțeles deja că nu există oameni perfecți, relații perfecte. Oamenii îți vor greși. La orice pas. Te vor dezamăgi. Iar tu va trebui să înveți să trăiești cu asta și să îi iei că atare. Să nu îi mai judeci atât de aspru nici pe ei și nici pe tine. Să nu te lași încărcată negativ de asta, să te eliberezi, să ierți!

O femeie inteligentă știe că ea e cea mai importantă persoană din viața ei

Viața ți-a demonstrat că uneori trebuie să accepți și compromisuri și să cedezi. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să te tratezi la superlativ. Ești femeie, tu decizi cum să trăiești!

O femeie inteligentă nu face drame

Fii sinceră cu tine atunci când simți. Dacă te bucuri, bucură-te cu toată inima. Dacă ești tristă sau întâmpini greutăți, nu ascunde nici acest fapt. Însă nu face drame, nu te isteriza și nu mai încerca să schimbi pe nimeni și nicio situație. Oamenii nu se schimbă, nici relațiile nu o fac. Învață să pleci demnă din orice mediu care nu te împlinește.

O femeie inteligentă nu face o prioritate din partenerul său

Desigur, poate că și tu ai avut fel și fel de experiențe care te-au adus în punctul în care ești acum. Lumea nu se învârte în jurul niciunui bărbat, să nu uiți niciodată! Bărbații sunt și ei importanți, însă nu sunt indicatorul fericirii. Chiar dacă ești într-o relație, nu uita de tine: nu îți neglija prietenii, munca, pasiunile!

O femeie inteligentă este fermă și stabilește limite

Ai învățat de-a lungul vieții că nu trebuie să fii pe placul tuturor, că nu trebuie să spui „Da” oricui. Stabilește limite clare când nu te simți confortabil, învață să și refuzi politicos atunci când te regăsești în contexte neplăcute. Fii fermă și vei oberva că cei din jurul tău te vor trata cu și mai mult respect!

O femeie inteligentă nu renunță la principiile și valorile sale

Știi cât de important este să fii cât mai bună, indiferent de provocările pe care ți le așterne viața în față. Nu renunța la credințele tale, la principii sanatoase, la integritate!

O femeie inteligentă citește bine oamenii

Da, inteligența ta emoțională este și ea puternic dezvoltată. Ești în măsură să îi înțelegi pe ceilalți, uneori mai mult decât o fac ei înșiși. Nu te mai lași păcălită cu ușurință, nu mai permiți nimănui să te amăgească, decodezi până și cele mai alambicate intenții.

Sursă: The Afrinik

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân