Prof. dr. Deepak Chopra: „Ne confruntăm cu 3 pandemii, nu doar cu una”

Dr. Deepak Chopra, una din cele 100 cele mai influente personalităţi din toate timpurile, a analizat ce beneficii poate aduce această criză la nivel global şi individual.
  • Publicat:
Prof. dr. Deepak Chopra: „Ne confruntăm cu 3 pandemii, nu doar cu una”
foto hepta/Prof.dr. Deepak Chopra: „Ne confruntăm cu 3 pandemii, nu doar cu una.”

Autor a peste 90 de best selleruri internaţionale, fondator al Institutului Chopa Global, care studiază şi aplică medicina integrativă, cu accente pe intersecţia dintre ştiinţă şi religie, dr. Deepak Chopra este profesor doctor în medicină de familie şi una din cele 100 cele mai influente personalităţi din toate timpurile, în clasamentul revistei Times. Dr. Chopra a analizat modul în care reacţionează oamenii în contextul actualei pandemii şi ce beneficii poate aduce această criză la nivel global şi individual.
 

Pandemia COVID 19 este cel mai uşor de gestionat

Renumitul medic şi autor motivaţional afirmă că suntem de fapt, în plină desfăşurare a trei pandemii. Prima este cea propriu zisă declanşată de infecţia COVID 19, dar, paradoxal, cea mai simplu de gestionat, cel puţin la nivel teoretic. Dr. Chopra spune că toată lumea ştie ce are de făcut, de la măsurile de prevenţie, izolarea socială, tratamentele specifice acordare bolnavilor şi aşa mai departe. Faptul că unii se rezumă doar la cunoaşte, teoretic măsurile, evitând să le aplice, contribuie, în opinia medicului american, la răspândirea virusului, încetinind astfel sfârşitul pandemie.

Ne confruntăm cu o pandemie economică

La fel de gravă şi cu potenţial mult mai periculos în viitorul foarte apropiat este pandemia economică. Sunt zeci, dacă nu chiar sute de milioane de şomeri, afaceri compromise, familii la limita subzistenţei şi sunt îngrijorări în ceea pe priveşte hrana populaţiei la nivel global.

Această a doua pandemie duce, inevitabil, la cea de a treia, a stresului acut, ajuns la cote îngrijorător de mari şi care afectează largi pături ale populaţie. Acum, mai mult decât oricum, se confirmă ceea ce medicii avertizau de multă vreme: stresul poate distruge organismul sau poate cauza boli grave, cu efecte ireversibile.

„Stresul cauzează creşterea peste normal a nivelului de cortizol şi interacţionează cu secreţia de insulină, adesea încetinind producţia. Stresul are efect inflamator asupra organelor interne, nivelul de cortizol crescut afectează sistemul imunitar, creând astfel un cerc vicios: stresul acut cu care se confruntă majoritatea persoanelor astăzi îi face mai predispuşi la infecţia cu noul coronavirus şi la dezvoltarea de forme severe ale bolii”, spune dr. Chopra.

Stresul acut duce la îmbolnăvirea cu COVID 19

Institutul pe care îl conduce a trimis autorităţilor medicale americane un studiu în care afirmă că nivelul crescut al citokinelor – aşa numitele furtuni de citokine diagnosticate la bolnavii cu forme severe de COVID 19 sunt cauzate de stres. Citokinele sunt celule grase din organism care cauzează inflamaţii multi-organ – aşa se explică cum COVID 19 duce la insuficienţă cardiovasculară, pulmonară, renală şi, în studii recente, s-a constat că pacienţii infectaţi au avut şi accidente vasculare.

Prof. dr. Chopra mai arată că lipsa somnului, a activităţii fizice, dificultăţi de respiraţie asociate cu un stres emoţional acut – pierderea jobului, o despărţire, relaţii toxice, pierderea cuiva apropiat etc. contribuie la declanşarea furtunilor de citokine în organism. Astfel, se ajunge la această combinaţie toxică, adesea fatală, de 3 pandemii în actualul context.
Pe scurt, stresul acut cu care ne confruntăm ne face nu doar să luăm decizii iraţionale, dar ne pune în pericol sănătatea fizică.

Programul STOP pe care oricine ar trebui să-l încerce

Dr. Deepak Chopra subliniază că extremele nu sunt folositoare din niciun sens. Pozitivismul exagerat şi nejustificat nu este o soluţie. „E normal să ne fie teamă în această perioadă. Soluţia nu e negarea sau ignorarea acestui sentiment, ci conştientizarea lui. Să înţelegem că e normal să ne fie teamă.

Ne confruntăm cu ceva necunoscut, o boală extrem de contagioasă, care se răspândeşte repede şi care poate fi fatală unora dintre noi. Acest lucru nu-l putem nega sau îndepărta. Dar avem la îndemână o altă unealtă: managementul stresului. Şi o putem face în nenumărate feluri. Mulţi oameni se plângeau, acum ceva timp că nu au timp să mediteze, nu au timp să se relaxeze etc. Iată că, prin forţa împrejurărilor, acum avem timp.

O altă metodă extrem de eficace se numeşte STOP. Te poţi gândi la ea ori de câte te simţi stresat – amintiţi-vă că organismul nostru ne dă semnale fizice extrem de clare când am depăşit nivelul normal de stres: dureri musculare, disconfort abdominal, crampe, dificultăţi de respiraţie. Orice manifestare biologică estre strâns legată de o dereglare emoţională. Şi atunci când aveţi cel mai mic semn fizic, aplicaţi tehnica STOP.

  • S– înseamnă stai, stop, opreşte-te din orice faci în acel moment, mai ales daca nu este o chestiune de viaţă şi de moarte.
  • Ttrage. Trage adânc aer în piept, respiră încet, concentrându-te doar pe faptul că respiri, şi, de ce nu că poţi să o faci (spre deosebire de multe persoane, în perioada asta…) Respiraţia conştientă încetineşte ritmul cardiac, are efect vasodilatator şi, în timp, poate reduce inflamaţiile din corp, prin îmbunătăţirea circulaţiei sanguine. Şi zâmbeşte. Încearcă să zâmbeşti, pentru că zâmbetul are efect biologic demonstrat.
  • O – observă. Observă ceea ce faci în acest moment, observă ce simţi, observă ce schimbări imediate s-au produs în corpul tău, observă ce se întâmplă cu el. În momentul în care ai schimbat atenţia din minte către corp, emoţiile disruptive, cauzatoare de stres, dispar. Astfel, apar modificări chimice în organism, scade nivelul de cortizol şi adrenalină, detensionând musculatura şi sistemul circulator.
  • Primeşte – ce ţi se întâmplă. Cu compasiune, cu atenţie, cu întrebări despre scopul pentru care eşti în situaţia de faţă.”

Minte alertă şi atentă, nu pozitivism fără sens

Dr. Chopra spune că modul în care cineva îşi începe ziua are efect nu doar asupra psihicului, ci şi a bunei funcţionări a organismului. „Metoda mea este de a-mi stabili 3 obiective pentru întreaga zi: să am un organism sănătos şi activ, o inimă plină de compasiune şi o minte alertă. Alertă, nu pozitivă, pentru că pozitivismul poate fi o minte forţată să fie pozitivă, iar forţarea de a fi pozitiv cauzează şi mai mult stres.”

Dr. Deepak Chopra aminteşte că  oamenii sunt creaţi pe o piramidă a priorităţilor. „Prima şi cea mai importantă este supravieţuirea. Apoi validarea socială, iubirea, apartenenţa şi planurile, scopul vieţii. E un cerc, pentru că dacă nu ai un scop al existenţei, nu vrei avea motive să cauţi să supravieţuieşti. Totul are un sens, o legătură indestructibilă.”

E momentul cel mai potrivit să ne punem întrebări

„În acest moment ne confruntăm cu o etapă de doliu. Un doliu care vine din descoperirea faptului că viaţa ni se părea un drept, ceva venit de-a gata, pentru care nu trebuie să facem niciun efort. Şi această pandemie ne dovedeşte că nu e aşa. Iar trăirea etapelor doliului aşa cum trebuie – cu furie, durere, agonie, sentimentul de neajutorare, resemnare şi – cel mai de preţ dar al doliului trăit complet şi corect: acceptarea.

Pentru că acceptarea îţi conferă pace, iar pacea te ajută să găseşti soluţia corectă. Să-ţi pui întrebări esenţiale: cine sunt, ce vreau, pentru ce sunt recunoscător. ACEASTA ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ ÎNTREBARE. Nu soar din punct de vedere filozofic, ci pshihosomatic. Este întrebarea pe care, dacă ţi-o pui, nivelul inflamator scade, circulaţia sanguină se stabilizează, scade tensiunea arterială.”

Înţelepciunea înseamnă cum să ajuţi cu ceea ce ştii.

Prof.dr. Chopra spune că, dacă reuşim să evităm infodemia, acesta este un alt beneficiu al situaţiei de faţă. Există o mare diferenţă între date, informaţie, inteligenţă, cunoaştere şi înţelepciune.

Datele sunt cifre seci. Informaţia înseamnă ce faci cu acele date. Inteligenţa este cum le aduci în beneficiul propriu. Înţelepciunea înseamnă cum contribui cu ceea ce ştii la binele comun.

Nu este un moment uşor, dimpotrivă, dar beneficiile acestei etape vor fi, pe termen lung, enorme. „Acest moment de pauză cu noi înşine poate avea, în plan fizic, efecte extraordinare. De multă vreme se vorbea de un restart global şi, cu înţelepciune, acest restart poate fi acum. Gestionat corect, poate aduce umanităţii şi individului beneficii incredibile”, a concluzionat dr. Chopra.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Raluca Neagu
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”