O relație de lungă durată ne ajută memoria

O relație de lungă durată are nenumărate beneficii.
  • Publicat:
O relație de lungă durată ne ajută memoria

O relație de lungă durată, spun cercetătorii, are multiple beneficii, printre care și acela de a ne ajuta memoria.

Știința ne arată că declinul cognitiv este complet normal pe măsură ce îmbătrânim. O zonă specială care arată cel mai vizibil declin este memoria și mai precis, memoria episodică – cea responsabilă pentru amintiri precum care este capitala Braziliei, spre exemplu, sau unde ți-ai lăsat cheile zilele trecute. Cu toate acestea, o serie de noi studii vin cu vești foarte bune! Cel puțin pentru cei dintre noi care îmbătrânim în cuplu.

De-a lungul timpului, s-ar părea că majoritatea cuplurilor pe termen lung par să dezvolte un sistem de memorie comun care le facilitează accesul individual la cunoștințe. Chiar dacă memoria episodică intra-personală poate scădea, matricea memoriei interpersonale pare să crească (dacă tu uiți unde sunt cheile, el își va aminti, cu alte cuvinte).

În anii ’80 specialiștii au descoperit că atunci când îmbătrânim în sistemele sociale – prietenii și familiile – ne ajută foarte mult pe partea de memorie. Cum? Foarte simplu, cu ajutorul memoriei interpersonale! Acesta este denumit sistem de memorie transactiv (TMS). Într-un astfel de sistem, o persoană poate extrage din cunoștințele și resursele grupului/ partenerului, ceea ce îi facilitează funcționarea individuală.

De exemplu, este posibil să nu mai poți porni o mașină sau să rostești o frază pe care o știai prea bine cândva, în engleză, dar să știi că ai un prieten apropiat sau o rudă care te poate ajuta în acest sens. Atât timp cât ești conștient de cunoștințele și abilitățile celor apropiați, le poți utiliza. Practic, oamenii noștri dragi ne devin, într-un fel sau altul, resurse!

O explicație pentru care se dezvoltă acest fenomen poate fi faptul că majoritatea cuplurilor tind să dezvolte stiluri de conversație specifice, care apoi facilitează reamintirea. Partenerii noștri știu literalmente cum să ne ofere îndemnuri/ încurajări care să fie semnificative personal și astfel, să declanșeze anumite amintiri. Mai mult, cercetările recente au susținut teoria potrivit căreia, în căsătoriile de lungă durată, indivizii au un impact semnificativ și direct asupra sinapselor creierului celuilalt. Folosind imagini magnetice funcționale, cercetătorii au demonstrat că participanții la studiul lor – cupluri care au trăit împreună de peste 30 de ani – au asemănări speciale semnificative în anumite regiuni ale creierului. În plus, cu cât durata căsătoriei/ relației este mai lungă, cu atât „ar modela mai bine organizarea rețelei creierului”.

O relație de lungă durată pare să aibă și alte beneficii cognitive. Recent, s-a descoperit că majoritatea cuplurilor căsătorite au un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta demență (citat din Sommerland et al., 2017). Totuși, când vine vorba de a se sprijini unul pe celălalt, în cuplurile heterosexuale, se pare că bărbații tind să se bazeze mult mai mult pe soțiile lor decât femeile, pe soți și cu atât mai mult odată cu înaintarea în vârstă (Harris et al., 2022). Mai mult decât atât, bărbații par să apeleze mai des la soțiile lor atunci când vine vorba de utilizarea resurselor și rețelelor externe întreținute de soții (nu doar cunoștințele interne). Această constatare, în special, este în concordanță cu cercetările existente despre inegalitatea în sarcina cognitivă de zi cu zi și în munca din relațiile heterosexuale (Ahn, Haines și Mason, 2017).

Foto: Everton Vila pentru www.unsplash.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân