6 întrebări pe care să ți le pui după ce ieși dintr-o relație toxică: pastila de psiho

O relație toxică este acea relație în care nu te simți respectat, valorizat și apreciat.
  • Publicat:

O relație toxică presupune că cel puțin unul dintre parteneri nu se simte bine în acea relație, este făcut să se simtă neputincios, lipsit de valoare, neimportant. E dificil să descoperi că te afli într-o relație toxică, dar este și mai greu să ieși dintr-o astfel de relație. Iată 6 întrebări pe care colaga noastră, Bianca Poptean psiholog, te îndeamnă să ți le pui după ce ieși dintr-o relație toxică.

Ce nevoi ți se împlineau în acea relație? (nevoia de a primi afecțiune, de exemplu). Cum poți să faci astfel încât să-ți împlinești tu acele nevoi (sau măcar o parte din ele), astfel încât să nu mai cauți cu disperare o persoană care să ți le împlinească.

Ce îți lipsește cu adevărat la acea persoană? Gândește-te la toată relația, nu doar la momentele bune din ea.

Ce minciuni ți-ai spus pentru a justifica tiparul de comportament negativ al partenerului toxic: minciunile, faptul că nu avea un comportament consecvent sau că nu-ți oferea ce aveai nevoie.

Ai acceptat în mod real acea persoană sau te-ai gândit la potențialul ei și la cum ar fi dacă s-ar schimba? Și, apoi, poate ai fost dezamăgit că nu ai reușit asta.

Ai văzut cum era acea persoană în realitate sau o vedeai cum voiai tu ca ea să fie?

Cum poți avea grijă de tine, în loc să te trădezi, așa cum ai făcut-o în această relație toxică?

E important să-ți pui aceste întrebări și să găsești ancore și resurse pentru ceea ce trăiești acum, în prezent, atunci când ieși dintr-o relație toxică. Pentru că, fără să-ți dai seama, fie te întorci în acea relație, fie intri într-una asemănătoare. Dacă ești în această stuație, răspunde onest și notează-ți răspunsurile. Recitește-le ori de câte ori e nevoie! Și, poate mergi la un psiholog să afli de ce ai fost atras de un astfel de partener și de ce ai ajuns să stai într-o astfel de relație.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult