Ghid psihologic în vreme de război: 3 sfaturi pentru a-ți recăpăta echilibrul psihic

„Prin bine, pot înțelege orice bucurie și toate relele care conduc la ea. Prin rău, pot înțelege orice fel de durere.” - Baruch Spinoza
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ghid psihologic în vreme de război: 3 sfaturi pentru a-ți recăpăta echilibrul psihic
Sursa foto: Pixabay @Alexandra Koch

În aceste vremuri în care veștile războiului de la granița României vin din toate părțile, este foarte important să ne găsim propriul echilibru. Cu atât mai mult cu cât, vreme de doi ani, am suferit cu toții de pe urma pandemiei.

Ambele situații pot crea panică și pot declanșa o seamă întreagă de tulburări, cum ar fi depresia, anxietatea, tulburarea bipolară, atacurile de panică, tulburările de personalitate și de comportament, tulburări ale somnului, ale vieții sexuale, probleme în privința interacțiunilor din familie, de la muncă sau din societate.

Cum să ne recăpătăm echilibrul psihic

În acest context, din perspectivă psihologică, putem spune că avem câțiva pași simpli de făcut pentru a ne recăpăta echilibrul psihic:

Evaluarea stărilor pe care le resimțim – este de preferat ca această evaluare să fie făcută împreună cu: medicul de familie, un psiholog sau un medic psihiatru. Această evaluare ne poate ajuta să avem un diagnostic pentru a putea ulterior să știm de avem de făcut.

În cazul în care stările pe care le resimțim se încadrează în sfera tulburărilor psihice grave (episod depresiv major, anxietate generalizată, atacuri de panică foarte dese), poate fi nevoie de o medicație specifică ce ne poate ajuta să ne recăpătăm mai ușor echilibrul.

În cazul în care vorbim de anumite tulburări moderate (depresie, anxietate, atacuri de panică) se poate apela la ședințe de psihoterapie pentru a învăța sau reînvăța să ne controlăm stările.

Să nu uităm faptul că, cel puțin în acest moment, putem fi vulnerabilizați de cei doi ani de pandemie, iar informațiile primite despre război le putem considera un fel de picătură care vine să ne umple paharul.

Printr-un plan terapeutic putem ajunge să identificăm emoțiile care ne perturbă psihologic, și poate și funcțional, pentru a înțelege apoi cum să ne controlăm aceste emoții și pentru a găsi elemente în interiorul și în exteriorul nostru pe care să ne putem sprijini pentru a ne depăși stările negative.

3 sfaturi pentru a rămâne ancorat în realitate și a te bucura în același timp de viață

De asemenea, trebuie acordată mai multă atenție activităților zilnice. Este foarte important să înțelegem că viața se desfășoară zi după zi. De aceea, ne putem concepe un plan zilnic și săptămânal de activități plăcute, care ne pot readuce echilibrul psihic și zâmbetul.

Astfel, în această perioadă ar trebui să fim atenți la următoarele:

  • Sursa informațiilor negative trebuie diminuată. Dacă stăm toată ziua să ne uităm la TV sau să citim din presă ce se întâmplă în Ucraina, putem ajunge să ne perturbăm funcționalitatea psihică și fizică.

De aceea, un consum moderat de știri, vizionarea de filme, spectacole, lectura unei cărți ne pot ajuta să ne schimbăm obiectivul de pe zona de conflict pe activități care să ne demonstreze cât de frumoasă este viața noastră.

  • Activitățile plăcute ar trebui planificate astfel încât să compenseze sursele de informații negative sau, mai mult, chiar să le reducă la un minim acceptabil.

Astfel, putem să redescoperim jocurile de societate pe care să le jucăm cu familia sau prietenii. Putem începe cursuri de dans, de înot, de actorie, de pictură, gastronomie etc. Oricare dintre acestea ne pot reda starea de bine și ne pot readuce bucuria.

  • Detoxifierea generală. Renunțând sau minimizând la maxim interacțiunea cu știrile negative, prietenii negativi, putem să ne aducem în viață factori care ne pot reechilibra. Redescoperiți bucuriile din familie, înconjurați-vă de prieteni haioși, uitați-vă la emisiuni care vă plac, ieșiți în natură și plimbați-vă prin parc.

Cândva Baruch Spinoza spunea că „omul este suma interacțiunilor sale”. De aceea, dacă nu vă simțiți bine, înseamnă că suma interacțiunilor voastre este negativă. Schimbați interacțiunile, indiferent dacă vorbim de mass-media, prieteni sau colegi negativiști, iar viața voastră se va schimba cu siguranță în bine.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Psihoterapeut & Coach Constantin Cornea
Oferă consultaţii pentru: psihoterapie şi consiliere pentru copii, adulţi, de grup, de familie, psihoterapie pentru depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburări de personalitate, tulburări alimentare, tulburări de natură sexuală, tulburări ale somnului, atacuri de panică. A susţinut ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân