Lect. Univ. Dr. Maria Tănase Mânzat: Războiul din Ucraina ne-a pus în fața instabilității vieții, a schimbat brusc reprezentările despre lumea în care trăim și prioritățile

Războiul din Ucraina ne-a dat viețile peste cap, într-un moment în care, din punct de vedere emoțional, eram, oricum cu garda jos. Am stat de vorbă despre războiul din Ucraina, impactul pe care acesta îl are în viața fiecăruia dintre noi, dar și despre motivul pentru care omenirea nu a învățat încă din ororile celorlalte războaie cu Lect. Univ. Dr Maria Tănase Mânzat, psihanalist IAAP, psihoterapeut analist formator.

Ce se întâmplă doctore: Doamna profesor, de două săptămâni viața noastră s-a schimbat! Suntem în prezența unui război dur, la granițele României. Ce emoții credeți că trezește acest război românilor, ținând cont că bunicii noștri au văzut ororile comise de ruși, iar părinții noștri și o mare parte dintre noi, am cunoscut dictatura?

Lect.Univ.Dr. Maria Tănase Mânzat: În primul rând voi răspunde în legătură cu emoțiile pe care un război care se desfășoară atât de aproape le poate declanșa. Războiul este o acțiune pe viață și pe moarte, în cel mai concret mod cu putință. Deci prima emoție declanșată care este totodată și instinct, este frica, frica pentru propria viață, pentru viața celor apropiați, a tuturor celor implicați. În plus, războiul acesta ne-a pus în fața instabilității vieții, a schimbat brusc reprezentările despre lumea în care trăim și prioritățile. Apoi a accesat, așa cum s-a văzut, compasiunea pentru victimele nevinovate, furia și agresivitatea față de cel considerat agresorul principal. Fundamental, războiul este o situație de criză majoră, așa că fiecare dintre noi reacționează cu mijloacele pe care le are pentru situația de criză, chiar dacă, marea noastră majoritate nu a mai trecut prin război.

Recomandări

Ghid psihologic în vreme de război: 3 sfaturi pentru a-ți recăpăta echilibrul psihic

Cum le explicăm copiilor ce e războiul și ce putem face pentru a se simți în…

Un război cu rușii poate accesa suplimentar istoriile noastre personale și traumele transgeneraționale. Bunicii sau/și părinții multora dintre noi au participat la cel de-al doilea război mondial și ne-au împărtășit din experiențele lor îngrozitoare, fie ca prizonieri ai rușilor, fie ca aliați cu rușii. Așa cum arătau sondajele anterioare începerii războiului, în această parte a Europei, românii și polonezii, au cel mai mare procent de   neîncredere în ruși, iar cauzele principale se găsesc, cel mai probabil, în istorie. Relația dintre noi și armata rusă a început însă mult înainte de al doilea război mondial. De exemplu, războiul dintre armatele turce și țariste din 1806-1812, în care ”eliberatorii” rușii s-au purtat în Principate inimaginabil de rău, similar cu urmașii lor din timpul celui de-al doilea război mondial. Apoi avem istoria recentă a comunismului, legat indisolubil pentru noi, tot de ruși. Deci războiul din Ucraina în care Rusia este unul dintre cei doi inamici, evocă în primă instanță, în mulți dintre noi,  multă suferința transgenerațională, veche, dar vie, neîncredere, uneori viscerală, ostilitate.

C.S.Î.D.: De ce credeți că omenirea nu a învățat din ororile celor două războaie mondiale?

Lect. Univ. Dr. M.T.M.: Omenirea, atât ca societate, cât și ca individ, învață, mai degrabă, greu din istorie. Însă nu aș generaliza. Există oameni și societăți care învață mai repede. A învăța din istorie presupune să putem reflecta la istorie, la contribuția noastră reală, să avem capacitatea de a ne asuma responsabilitatea și să simțim vina, a dori să reparăm și să ne transformăm. Toate acestea implică efort și perseverență. Deci nu este ușor să învățăm din istorie. În legătură cu războiul este necesar, cred, să înțelegem miza psihologică. Războiul presupune relații bazate pe putere și dinamica de tip victimă – agresor, aceste roluri putându-se schimba pe parcursul desfășurării lui.

C.S.Î.D.: De ce avem încă nevoie de război/războaie?

Lect. Univ.Dr. M.T.M.: Există mai multe perspective/dimensiuni ale răspunsului – economică, sociologică, militară, politică, psihologică. Eu mă voi referi aici la cea psihologică. Un prim strat al răspunsului se referă la primitivitatea și imaturitatea oamenilor. Atunci când suntem imaturi și în situații dificile, frustrante, conflictuale și limitative, agresivitatea este răspunsul instinctiv și rapid la care se apelează. Când mă refer la imaturitate, mă refer la cea psihologică, a emoțiilor și sentimentelor, a valorilor, a reprezentărilor, a gândirii, a reacțiilor. Gândiți-vă la cât de frecvent sunt bătute femeile pe acest glob, la cât de mulți copii sunt bătuți de către proprii părinți, la cât de multă agresivitate este pe străzi, în anumite cartiere, în absolut toate țările lumii noastre, la războaiele care există cvasipermanent în lumea noastră, în diferite părți. O parte semnificativă, încă, a lumii în care trăim folosește agresivitatea ca principal instrument de reacție. Dacă adăugăm agresivitatea psihologică (criticismul, umilirea, manipularea, abuzul emoțional etc) atunci imaginea lumii noastre devine și mai cenușie. Din păcate, imaturitatea psihologică este, încă, mult prea răspândită în lume. Sigur că este mai puțină decât în trecut. Acum câteva sute de ani crimele, războaiele, luatul gâtului pe stradă, ziua în amiaza mare din nimic, erau mult mai frecvente. Deci există o evoluție, însă mai avem mult drum de făcut.

Un alt strat al răspunsului se referă la nevoia proiectării propriei umbre. Umbra reprezintă o parte semnificativă din psihicul nostru, un conținut al inconștientului, în care sunt depozitate toate atributele pe care nu le acceptăm la noi, care nu au fost acceptate de-a lungul istoriei personale de către persoanele semnificative (părinți, bunici, frați, profesori, colegi, prieteni) sau de către societatea și cultura căreia îi aparținem. De obicei, Umbra este proiectată în exterior, pe ceilalți, cu care, din această cauză, putem intra în conflict. În general, agresorul, pentru a putea intra liniștit în conflict, are nevoie să dea vina pe celălalt. Psihologia țapului ispășitor ne este bine cunoscută. A da vina pe celălalt este cel mai la îndemână. Dar este și foarte nociv!

Este imposibil să știm adevărul despre un război care se derulează. De curând mi-a spus un coleg că primul care moare în orice război este adevărul. Cu toate acestea, cel puțin până acum, V. Putin, cel care acuză intenția amenințării și a agresivității celorlalți este cel care amenință lumea și invadează agresiv o întreagă țară.

foto: Gayarti Malhorta pentru Unsplash.com