Depresia postpartum: cauze, simptome, tratament

Ce este depresia postpartum

Autor: Dr. Costin Emilian Rovenţa, Medic specialist psihiatrie, Mental Health Clinic

Depresia postpartum (DPP) este o tulburare psihică frecvent întalnitã la mamele, dar şi la partenerii acestora, în primele luni de la naştere.

Recunoaşterea precoce a semnelor şi simptomelor acestei afecţiuni, de cãtre personalul medical din secţiile de obstetricã ginecologie sau de cãtre medicul de familie, şi instituirea unui tratament corespunzãtor determinã un prognostic favorabil al acestei afecţiuni la mamã, precum şi condiţii optime de dezvoltare ale noului nãscut.

Recomandări

5 lucruri teribile care se pot întâmpla în perioada în care eşti însărcinată

Depresia postnatala, determinata de nivelul oxitocinei

Se discutã despre necesitatea instituirii unui screening prenatal pentru depistarea femeilor cu risc pentru a dezvolta aceastã afecţiune şi monitorizarea acestora în primele luni dupã naştere.

Unele studii ajung la concluzia că DPP nu este o tulburare psihică propriu zisă, ci este o urmare a unor condiţii de nesecurizare materială şi afectivă a mamei. Ajutând mai mult proaspăta mamă să treacă peste aceste anxietăţi, printr-un puternic suport afectiv, moral, şi chiar material al întregii familii, dar mai ales al partenerului de viaţă, simptomatologia depresiei pospartum se poate remite foarte rapid.

Cauze depresie postpartum

Depresia postpartum este determinată în principal de modificări hormonale semnificative şi bruşte care apar imediat după naştere. Astfel, nivelurile de hormoni feminini asemenea estrogenului şi progesteronului, scad puternic în orele imediat următoare naşterii. Aceste scăderi pot produce starea depresivă, tot aşa cum doar mici schimbări hormonale pot declanşa stări disforice şi de tensiune psihică înainte de ciclul menstrual.

De asemenea, nivelurile hormonului tiroidian pot să scadă puternic după naştere, dezvoltându-se o deficienţă tiroidiană care poate produce depresie. La iniţierea alăptării, dezinhibarea hipofizei şi creşterea nivelului de prolactină se fac şi pe seama scăderii nivelului de dopamină din anumite regiuni ale creierului. Scăderea dopaminei este corelată, după cum se ştie, cu apariţia simptomelor depresive, a anxietăţii, şi a gândurilor obsesive.

Totodată, nivelul placentar crescut al corticotropin releasing hormone (CRH), în cursul săptămânii a 25-a de sarcină, poate fi folosit ca marker al unei posibile dezvoltări a DPP, după cum se arată într-un studiu.

Factori de risc depresie postpartum

Aceste modificări hormonale pot determina depresie postpartum mai ales când sunt asociate cu alţi factori de risc, cum ar fi existenţa unor episoade depresive anterioare (inclusiv din cadrul tulburării bipolare), istoric familial de depresie, mamă care nu alăptează în mod natural, fumătoare, statut socioeconomic precar, sarcină nedorită/neplanificată, rasă africană, mame lesbiane sau bisexuale, absenţa suportului partenerului, prietenilor şi al familiei, sau un stres excesiv resimţit după naştere.

Unii autori neagă importanţa etiologică a modificărilor hormonale, argumentând faptul că incidenţa DPP este la fel de ridicată şi în rândul taţilor, dar cu o simptomatologie mai redusă în intensitate.

Simptome ale depresiei postpartum

Simptome care au o amplitudine variabilă, asemenea insomniei, iritabilităţii, crizelor de plâns, sentimentelor de copleşire şi labilitatea afectivă, sunt frecvent intâlnite în primele zile după naştere (la mai mult de jumătate dintre femei). Aceste stări (denumite şi “baby blues”) ating de obicei un maxim în ziua a patra şi se remit în mai puţin de 2 săptămâni, când modificările hormonale se atenuează.

Simptomatologia depresivă rămâne de cele mai multe ori la o intensitate subclinică, dar trebuie monitorizată de către personalul medical pentru a se putea interveni cu promptitudine când dobândeşte o dimensiune clinică.
Fenomenologia clinică a cazurilor de mică intensitate de DPP sunt similare celor ale “baby blues”-ului, dar sunt prezente mai mult timp (peste 2 săptămâni).

În cazul unei DPP severe, simptomele pot surveni oricând în primul an de după naştere, şi sunt identice cu ale unei depresii severe : tristeţe, pierderea interesului, dificultăţi de concentrare, agitaţie sau lentoare psihomotorie, senzaţie de oboseală exagerată, tulburări ale apetitului (anorexie sau bulimie), tulburări ale somnului (insomnii), scăderea libidoului, gânduri de sinucidere, sentimente ambivalente sau negative faţă de sugar; sentimente de culpabilitate legate de incapacitatea de a avea grijă de copil şi o anxietate excesivă în legatură cu starea de sănătate a acestuia.

Aproximativ 1 din 8 femei dezvoltă depresie postpartum de lungă durată în săptămânile şi lunile de după naştere.

Modificările hormonale şi durerea cauzate de avortul spontan sau naşterea unui făt mort, de asemenea, pot declanşa depresie postpartum la multe femei. Depresia postpartum face dificilă îndeplinirea atribuţiilor de mamă, afectând îngrijirea copilului şi formarea ataşamentului faţă de acesta.
Bebeluşii mamelor depresive tind să fie puţin ataşaţi de mamele lor şi să fie mai lenţi în achiziţia limbajului, a comportamentelor specifice vârstei, şi dezvoltarea mentală. Fără tratament, depresia postpartum poate dura aproximativ 7 luni, şi poate continua peste un an.

Tratament pentru depresia postpartum

Tratamentul prompt este important atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă, scăzând şansele de repetare a depresiei şi dezvoltarea copilului este mai puţin afectată de boala mamei. Medicaţia antidepresivă şi terapia cognitiv – comportamentală s-au dovedit la fel de eficiente pentru multe femei.

Consilierea şi terapia suportivă sunt considerate tratament de primă linie pentru depresia postpartum de mică şi moderată intensitate. Anumite studii arată că simptomele depresiei postpartum se îmbunătaţesc după prima şedinţă, şi prezintă ameliorare semnificativă după primele 6 şedinţe.

Un consilier pe probleme cognitivo-comportamentale poate sfătui pacienta pentru ţinerea sub control a simptomelor de anxietate, prin tehnici de relaxare sau exerciţii de respiraţie profundă. Femeile cu depresie puţin intensă beneficiază mai mult de pe urma consilierii decât cele cu depresie moderată sau severă, la care este obligatorie combinarea tratamentului antidepresiv.

Alăptarea la sân oferă multe beneficii emoţionale şi fizice, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Pentru acest motiv, s-au identificat antidepresivele sigure în timpul alăptării. Astfel, nu este necesară întreruperea alăptării în timpul tratamentului cu antidepresive pentru depresia postpartum.

Indiferent dacă femeia alăptează sau nu, cel mai probabil medicul va recomanda un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei; această clasă de medicamente s-a dovedit a fi foarte eficientă la femei, şi cu efecte secundare minime. Majoritatea antidepresivelor triciclice pot fi folosite şi ele în timpul alăptării, cu risc minim, dar tind să aibă mai multe efecte secundare. Deoarece după naştere femeia pare să aibă o sensibilitate crescută la efectele secundare ale medicamentelor, tratamentul va fi iniţiat cu o doză redusă.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei constituie aşadar medicaţia de primă alegere pentru tratamentul depresiei postpartum.

De obicei, este necesară o perioadă de timp între 4 şi 8 săptămâni pentru a se remite simptomatologia depresivă, deşi unele femei se simt mai bine într-un interval mai scurt de la iniţierea tratamentului.

Antidepresivele sunt de obicei folosite pentru cel puţin 6 luni, mai întâi pentru tratarea depresiei postpartum, şi apoi pentru prevenirea recăderilor. Pentru aceasta se poate recomanada continuarea tratamentului până la un an înainte de întreruperea gradată a acestuia. Experţii recomandă tratament antidepresiv pe termen lung la femeile care au avut 3 sau mai multe episoade depresive în trecut.

Tratamentul cu estrogeni pentru depresia postpartum a fost puţin studiat. Unele femei care luau estrogeni au prezentat îmbunătăţiri ale stării de sănătate, totuşi o parte dintre ele luau în acelaşi timp şi un antidepresiv, astfel că este greu de ştiut dacă efectul se datora exclusiv estrogenilor. Terapia cu estrogeni este puţin probabil să devină totuşi un tratament comun pentru depresia postpartum, deoarece creşte riscul de tromboză venoasă profundă şi de cancer al endometrului. Adăugarea concomitentă de progesteron reduce riscul de cancer endometrial al estrogenilor, dar este cunoscut ca factor declanşator pentru depresia postpartum, dacă este administrat după naştere.

Terapia prin lumină este o terapie alternativă care foloseşte expunerea la lumina strălucitoare (nu tot spectrul luminii, care include şi razele ultraviolete). În mod obişnuit o persoană care urmează terapie prin lumină va trebui să stea în faţa unei lămpi fluorescente cu intensitate mare (între 2500 şi 10000 lucşi), crescând gradat intervalul de expunere până la 1-2 ore, în fiecare dimineaţă. Deşi terapia prin lumină pentru depresia postpartum nu a fost încă suficient studiată, aceasta s-a dovedit benefică pentru femeile însărcinate şi pentru depresia din timpul iernii (tulburare afectivă sezonieră), fără efecte secundare severe.

O altă ipoteză etiologică a DPP constă în depleţia de acizi graşi Omega 3 de la nivelul cerebral al mamei în timpul ultimelor trei luni de sarcină, culminând cu momentul naşterii. Suplimentarea dietei cu acizi graşi omega 3 a avut rezultate favorabile în evoluţia stării afective a proaspetelor mămici.