Cum se pot vindeca traumele

Află cum se pot vindeca traumele din cartea "Într-o voce nerostită."
  • Publicat:
Cum se pot vindeca traumele

Dacă ești în căutarea unei metode despre cum se pot vindeca traumele, află că Peter A. Levine, psihoterapeut, a scris o carte minunată despre traumă, aceasta venind în urma studiului său de-o viață asupra traumelor și stresului.

 

În cartea Într-o voce nerostită, Peter A. Levine aduce în prim plan ideea că trauma nu este o boală sau o tulburare, ci o rană provocată de spaimă, neputință și pierdere, ce poate fi vindecată prin activarea capacității interne de reglare a stărilor emoționale intense.

În prefața cărții, Gabor Mate, cunoscut autor, medic și psihoterapeut, spune că bunăvoința și sentimentul de acceptare sunt cele mai importante calități ale unui terapeut, subliniate de Peter A. Levine în cartea sa. El consideră că terapeutul trebuie “să ajute la crearea unui mediu de sigurnță relative, o atmosferă care să transmită siguranță, speranță și posibilități.” Însă empatia și o relație terapeutică strânsă, caldă, nu sunt uneori suficiente, spune Gabor Mate. Tocmai pentru că persoanele care au avut parte de trauma sunt uneori incapabile să perceapă sau să primească pe deplin compasiunea. “Acești oameni sunt prea reprimați, prea blocați în mecanisme de apărare primare, mai degrabă potrivite predecesorilor noștri evolutiviamfibieni sau reptilieni”, scrie Gabor Mate în prefața cărții. Cunoscutul psihoterapeut spune că e important ca terapeutul să-și ajute clienții să își asculte “glasul tainic al propriului corp.”

“Trauma, așa cum Peter și-a dat seama cu zeci de ani în urmă, nu rezidă în evenimentul care induce durerea fizică sau emoțională – și nici măcar în durerea în sine – ci în faptul că rămânem blocați în reacțiile noastre primitive la evenimentele durereoase”, scrie Gabor Mate în prefața cărții Într-o voce nerostită.

“Trauma apare atunci când nu suntem capabili să eliberăm energiile blocate, să depășim pe deplin reacțiile fizice și emoționale la experiențele dureroase”, continua Mate care e de părere că trauma nu e evenimentul, ci răspunsul corpului la ceea ce ni se întâmplă în absența unui martor empatic.

Așadar, concluiza lui Gabor Mate referitor la traumă, este că aceasta apare și în corp, nu e doar o problemă mentală. De fapt, trauma se întâmplă în primul rând în corp. Peter A. Levine spuen în cartea sa că cel care inițiază este corpul, iar mintea urmează. Ceea ce înseamnă că discuțiile raționale sau introspecțiile nu pot vindeca astfel de experiențe traumatice. Deci, iată cum se pot vindeca traumele: ascultându-ți corpul.

Cartea lui Peter A. Levine este ca un curs de specialitate despre cum să asculți glasul tainic al corpului. Clientul este ajutat prin metodologia lui Levine să dezvolte o conștientizare și o stăpânire a senzațiilor și sentimentelor sale fizice. Iar cheia vindecării, susține autorul, este “descifrarea acestui tărâm nonverbal.”

Codul care descifrează și vindecă trauma a fost “descoperit” de Peter A. Levine în urma studierii științelor care studiază evoluția, instinctual animal, fiziologia mamiferelor și creierul uman, toate corroborate cu experiența sa de terapeut.

În cazul în care o persoană trece prin traumă, imobilitatea tonică, adică ceea ce etologii definesc ca fiind paralizia și blocajul fizic și emoțional în fața unui pericol mortal, ajunge să îi domine viața. Acești oameni rămân ani de zile înțepeniți de frică, fără să se poată (re)implica pe deplin în viața lor. O persoană traumatizată simte mai puternic o amenințare ce altora li se pare ușoară. Ea experimentează amenințarea, teama și apatia mentală/fizică, un fel de paralizie a corpului și voinței, cum spune Gabor Mate.

Peter A. Levine susține că trauma nu poate fi redusă la trăsăturile de diagnostic compilate de Manualul de diagnosticare și statistică a tulburărilor mentale (DSM) al sociației Americane de Psihiatrie sub numele de PTSD sau tulburare de stress posttraumatic. Și Daniel J. Siegel, psihiatru și cercetător, spune că acest manual “se ocupă de categrii, nu de durere.”

“Trauma nu trebuie să fie o condamnare pe viață”, spune autorul care consideră că aceleași sisteme psiho-fiziologice care guvernează starea traumatică mediază și sentimentele fundamentale de bunătate și acceptare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân