5 semne că ești indisponibil emoțional: pastila de psiho

Poți fi indisponibil emoțional dacă ai crescut într-un mediu ostil.
  • Publicat:

Poți deveni indisponibil emoțional atunci când ai trăit într-o familie în care părinții tăi au fost ei înșiși indisponibili emoționali, distanți sau absenți. Colega noastră, Bianca Poptean, psiholog, ne-a spus care sunt semnele care îți arată că ești indisponibil emoțional.

Ești indisponibil emoțional atunci când

Nu pui pe primul plan propriile emoții și te concentrezi pe emoțiile celorlalți. Pentru a face asta, atenția ta este îndreptată să înțelegi și să împlinești nevoile celorlalți, dar să și gestionezi ori chiar să încerci să controlezi sentimentele acestora. Ești un people pleaser, ai învățat să le faci pe plac celor din jur.

Ești distant atunci când

Nu-ți comunici nevoile și dorințele tale într-o relație de teamă că, spunându-le, partenerul va decide să te părăsească. Așa că preferi să nu spui nimic, crezând că poți trăi cu nevoile neîmplinite. Ai învățat acest lucru tunci când ai tot fost abandonat în copilăria ta.

Ești indisponibil emoțional atunci când

Îți dorești afecțiune și relații profunde, dar când ești pe cale să ai o astfel de apropiere, fugi de teamă că vei fi rănit, dezamăgit, părăsit.

Ești rece atunci când

În relația cu partenerul tău alternezi momentele când ești distant cu cele în care ești afectuos, cele în care pari îndrăgostit cu cele în care pare că nu îți pasă de cel de lângă tine.

Ești indisponibil emoțional atunci când

Îți ascunzi, suprimi, ignori emoțiile pentru că e mai important pentru tine să obții validarea, aprobarea și dragostea unei alte persoane. Și, pentru a obține asta, nu îți exprimi propriul adevăr.

Urmărește CSID.ro pe Google News