Simptome în sarcină: ce modificări suferă corpul femeii pe parcursul celor 9 luni

16.10.2021
Simptome în sarcină: ce modificări suferă corpul femeii pe parcursul celor 9 luni
Sursa foto: Shutterstock

Gravida experimentează, pe parcursul celor 9 luni, diverse simptome în sarcină, atât fizice, cât şi la nivel emoţional. Creşterea în greutate, picioarele umflate, arsurile gastrice şi schimbările de dispoziţie sunt doar câteva dintre problemele cu care are de-a face o gravidă în timpul sarcinii. Imaginea corpului este un subiect care le îngrijorează pe multe gravide, acestea făcându-şi griji că nu mai sunt suficient de atrăgătoare pentru partenerul lor sau că nu îşi vor recăpăta silueta după naştere. 

Însă aceste simptome în sarcină nu ţin doar de aspect, ci sunt mult mai profunde. Inclusiv respiraţia îţi este influenţată de minunea pe care o poţi în pântece.

Află care sunt principalele simptome cu care se confruntă femeia în cele 9 luni de sarcină!

Simptome în sarcină – cum se modifică sistemul respirator, cardiovascular, gastrointestinal

Sistemul respirator

Ritmul cardiac este accentuat în perioada sarcinii, ca umare a nevoii suplimentare de oxigen a fătului. Vei observa că respiraţia este mai profundă şi mai rapidă, ceea ce va duce la alcaloză respiratorie (hiperventilaţie)  – care determină alcalinizarea pH-ului.

Sistemul cardiovascular

În timpul sarcinii, întregul sistem cardiovascular se adaptează „noilor condiţii” prin creşterea fluxului sanguin, mărirea vaselor de sânge şi presiunea exercitată de uterul în continuă creştere pe artere, ceea ce duce la încetinirea vitezei sângelui către inimă.

Vei observa că ritmul inimii este mai accelerat, picioarele te dor ca urmare a stagnării sângelui şi tensiunea arterială scade (în special în al doilea trimestru de sarcină).

Sistemul gastrointestinal

Pe măsură ce uterul se lărgeşte pentru a face loc fătului, acesta apasă pe cavitatea pelvină, ceea ce mută puţin de la locul lor stomacul, intestinele şi alte organe din apropiere.

De asemenea, hormonul progesteron, care este eliberat în cantităţi mari în această perioadă, provoacă o relaxare a sfincterului esofagian. Pot apărea simptome precum: tranzit intestinal lent sau constipaţie, reflux gastroesofagian şi arsuri la nivelul stomacului.

Iată ce se întâmplă cu organele din corpul unei femei gravide.

Simptome în sarcină: cum se modifică sânii, coloana și pielea

Modificări ale sânilor

În timpul sarcinii, sânii se măresc şi devin mult mai tari şi mai sensibili la atingere, ca urmare a nivelurilor crescute de estrogen şi progesteron. Pe măsură ce te apropii de ziua naşterii, sânii cresc foarte mult în volum, tocmai pentru că organismul se pregăteşte astfel pentru alăptare.

În al treilea trimestru de sarcină, e posibil chiar să observi că din sfârcuri se scurge un lichid apos gălbui, denumit colostru.

Schimbări la nivelul sistemului endocrin

„Furtunile” hormonale care au loc în timpul sarcinii pot cauza modificări în întreg corpul. Placenta joacă temporar rolul de glandă endocrină şi produce cantităţi uriaşe de estrogen şi progesteron începând cu săptămânile 10-12 de sarcină. Astfel, uterul este ajutat să se extindă, fără ca funcţia urinară să aibă de suferit.

Vei observa că ai episoade de bufeuri şi că îţi este mai cald, deşi temperaturile sunt normale, glanda paratiroidă creşte în dimensiuni şi vei avea nevoie de mai mult calciu (vezi aici care sunt cele mai bogate surse de calciu), glanda pituitară începe să secrete oxitocină spre finalul sarcinii, pentru a te pregăti de travaliu, iar în timpul naşterii secretă prolactină, care stimulează producţia de lapte matern.

Modificări abdominale

Începând din al doilea trimestru de sarcină, abdomenul începe să se mărească şi gravida se va confrunta cu dificultăţi de somn, ca urmare a durerilor survenite din cauza extinderii ligamentelor care susţin peretele abdominal şi uterul.

Modificări musculo-scheletale

În timpul sarcinii, coloana vertebrală se realiniază astfel încât să susţină greutatea fătului, iar asta poate duce uneori la dureri lombare, mai ales dacă gravida nu face mişcare. Vezi aici ce exerciţii le sunt recomandate gravidelor!

Modificări survenite la nivel renal

Extinderea uterului duce şi la presiune pe vezica urinară, uretră şi muşchii pelvieni, ceea ce favorizează apariţia problemelor urinare, cum ar fi urinarea frecventă sau chiar incontinenţa urinară la gesturi banale precum strănutul, râsul sau tusea. Totodată, rinichii trebuie să lucreze mai mult în perioada sarcinii, pentru a feri fătul de toxine.

Modificări ale pielii

Gravida se confruntă deseori cu vergeturi, pete pigmentare şi vinişoare sparte. Vergeturile apar îndeosebi în zona coapselor, feselor, abdomenului şi sânilor, ca urmare a întinderii pielii.

Hiperpigmentarea pe faţă, sfârcuri, ombilic sau burtă apare din cauza activităţii hormonale intense din această perioadă şi este reversibilă. Pe de altă parte, nivelul crescut de estrogen duce la spargerea venelor mici de sânge, care se pot accentua dacă nu faci mişcare.

Alte probleme cu care se poate confrunta o femeie în timpul sarcinii sunt: căderea părului, subţierea şi ruperea cu uşurinţă a unghiilor, cârceii la nivelul membrelor inferioare (din cauza greutăţii în plus), umflarea gleznelor şi a picioarelor din cauza retenţiei de lichide în ţesuturi, apariţia hemoroizilor (ca urmare a creşterii presiunii pe venele de sub uter, dilatându-le sau inflamându-le, a constipaţiei, a creşterii nivelului de progesteron, care duce la relaxarea pereţilor venei, sau a împingerii din timpul travaliului) şi creşterea temeperaturii corpului în primele săptămâni de sarcină.

 

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Platou de post rapid de făcut și foarte sănătos