Gravida – câte kilograme este normal să ia în greutate?

O gravidă cu kilograme în plus este o imagine perfect normală şi adorabilă. O femeie care a născut cu kilograme în plus este mai degrabă criticată decât ajutată
  • Publicat:
  • Actualizat:
Gravida - câte kilograme este normal să ia în greutate?
Gravida - câte kilograme este normal să ia în greutate? foto Shutterstock

Despre femeile gravide, proaspetele mame şi mamele cu vechime şi numărul kilogramelor se pot scrie romane. Sau fiecare poate povesti ore în şir despre impresii, observaţii, sfaturi. În general, femeile care nu reuşesc să slăbească repede sau deloc după ce au născut, sunt privite cu ”ochi strâmbi. Doar că sub imperiul sarcinii, organismul fiecărei femei reacţionează diferit. La fel şi procesul de eliminare a kilogramelor în plus de după ce au născut. Totul este condiţionat atât de factori genetici, hormoni, dar şi de stil de viaţă şi nivel de activitate fizică.

La procesul de slăbire după naşterea unui copil se mai adaugă ca factor favorizant şi un bebeluş care doarme noaptea, somnul fiind vital pentru ca organismul să-şi consume resursele eficient şi să nu ceară hrană suplimentară pentru a acoperi lipsa odihnei.

Creşterea ponderală la gravide – cât este normal?

Nu este reguli clare, fiecare femeie este diferită, iar numărul de kilograme depinde şi de statura ei, dar şi de stilul de viaţă şi alimentaţie. Însă, o femeie de statură medie -conform medicilor nutriţionişti – ar fi normal să se îngraşe între 11 şi 15 kilograme.
O femeie slabă poate câştiga în timpul sarcinii chiar şi 20 kg.
Însă se consideră că femeie ce are deja kilograme în plus sau este supraponderală (indicile de masă corporală este mai mare de 25) în sarcină 7 până la 10 kilograme în plus sunt suficiente pentru buna funcţionare a sarcinii.
O femeie care suferă de obezitate (indice corporal mai mare de 30) este sufiecient să ia în cele 9 luni de sarcină maxim 7 kg.

De ce este important ca greutatea să fie monitorizată atent pe timpul sarcinii


Evident, toate schimbările care vin ca o furtună atât pe plan emoţional, hormonal dar şi în viaţa de zi cu zi o pot speria pe femeia gravidă şi o pot face mai anxioasă, temătoare decât se ştia. Uneori, să audă şi că s-a îngrăşat prea mult nu este chiar cel mai plăcut compliment. Însă monitorizarea greutăţii este importantă, la fel şi indicaţii despre regimul alimentar, nivel de exerciţii fizice permis de la medicul curant. O creştere exagerată în kilograme poate anunţa debutul preeclampsiei (hipertensiune, edeme, prezenţa proteinelor în urină) în ultimele luni de sarcină.

Ce se schimbă în organism de apar kilogramele în plus

Organismul unei gravide este o maşinărie perfectă, precum un program al unui computer ce are ca scop naşterea unui copil sănătos şi perfect dezvoltat care va supravieţui şi se va adapta uşor la mediul înconjurător. Iar kilogramele acumulate de organism în timpul sarcinii au roluri bine stabilite. Luăm exemplul unei femei gravide normoponderale care a luat pe parcursul sarcinii 14 kg.

  • Greutatea copilului – aproximativ 3500 g
  • Sânii îşi măresc volumul cu circa 1000 grame
  • Placenta are o greutate de 700 g
  • Vascularizarea placentei – 2000 g
  • Uter şi dezvoltarea musculaturii – 1000 g
  • Creşterea volumului de lichide – 2000 g
  • depozite de grăsime – 3500 g

Consultant – Ghid Vom fi împreună, Nestle, Consultanţi ştiinţifici pentru România prof dr. Gabriel Bănceanu Prof dr. Silvia Stoicescu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”