De ce apar ticuri sau gesturi repetitive în perioadele de stres școlar

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Începutul anului școlar aduce pentru copii mai mult decât caiete noi, teme și un program diferit. Pentru unii, perioada de adaptare vine și cu comportamente pe care părinții nu le-au mai observat sau care devin brusc mai vizibile: clipitul repetat, mișcarea umerilor, dregerea frecventă a vocii, mișcarea picioarelor, răsucirea părului sau atingerea repetată a feței.

Uneori, aceste comportamente dispar după câteva zile sau săptămâni. Alteori persistă și îi îngrijorează pe părinți.

Primul lucru important este că nu orice gest repetitiv este un tic și nu orice tic înseamnă sindrom Tourette. Ticurile sunt mișcări sau sunete bruște, repetitive și involuntare, iar stresul, anxietatea și oboseala le pot face mai intense sau mai frecvente.

Recomandări

De ce un copil poate părea „neascultător” exact după ce începe școala

Vitamina K la nou-născuți: de ce este administrată imediat după naștere și ce riscuri previne

Citește și: De ce copiii cer exact lucrurile pe care tocmai le-ai interzis? Ce se întâmplă în creierul lor

Ce este, de fapt, un tic

Un tic este o mișcare sau vocalizare repetitivă pe care copilul nu o face pur și simplu „ca să atragă atenția”.

Printre exemple se numără:

• clipitul repetat;
• strâmbatul feței;
• ridicarea umerilor;
• mișcări bruște ale capului;
• dregerea gâtului;
• adulmecatul;
• emiterea unor sunete.

Ticurile pot fi motorii, atunci când implică mișcări, sau vocale, atunci când implică sunete. Ele pot fi simple sau complexe.

De ce pot deveni mai evidente tocmai la început de școală

Ticurile pot fluctua foarte mult.

Un copil poate avea perioade în care aproape dispar și apoi, în anumite situații, pot deveni din nou vizibile.

Printre factorii cunoscuți care pot accentua ticurile se află stresul, anxietatea, emoția și oboseala.

Iar începutul școlii le poate aduce pe toate simultan.

Copilul se poate confrunta cu:

• un program nou;
• trezire mai devreme;
• reguli noi;
• profesori noi;
• evaluări;
• colegi noi;
• teama de a greși;
• presiunea de a se descurca bine.

Dacă există deja o predispoziție către ticuri, această perioadă poate face simptomele mai ușor de observat.

Stresul nu „inventează” neapărat ticul

Este tentant să spunem că un copil „a făcut ticuri pentru că este stresat”.

Realitatea este mai nuanțată.

Cauzele exacte ale tulburărilor de tic nu sunt complet înțelese. Cercetările indică un rol al circuitelor cerebrale și al factorilor genetici, iar stresul este mai degrabă un factor care poate accentua sau declanșa manifestarea unui tic existent, nu o explicație unică pentru apariția sa.

Așadar, dacă un copil începe să clipească repetat după revenirea la școală, nu putem concluziona automat că școala a „provocat” tulburarea.

Tic sau gest de autoreglare?

Nu orice comportament repetitiv este un tic.

Un copil stresat poate începe să:

• își răsucească părul;
• își roadă unghiile;
• își miște piciorul;
• atingă repetat un obiect;
• se legene;
• își frece mâinile.

Unele dintre aceste comportamente pot funcționa ca forme de autoreglare sau pot deveni obiceiuri repetitive.

În schimb, un tic este caracterizat prin caracterul său brusc și repetitiv și prin faptul că nu este ales în mod voluntar în același sens ca un gest obișnuit.

Diferența nu este întotdeauna evidentă pentru un părinte, motiv pentru care comportamentul trebuie observat în context.

De ce copilul poate face asta mai mult acasă

Un aspect interesant este că uneori părinții observă comportamentul mai ales după terminarea programului.

Copilul poate fi foarte atent la școală, iar când ajunge acasă să devină mai relaxat.

În același timp, după o zi lungă, oboseala și stresul acumulat pot face ticurile mai vizibile. Sursele pediatrice și NHS menționează că ticurile pot fi accentuate de stres și oboseală.

Asta nu înseamnă că „se preface la școală”. Uneori, diferența dintre contexte ține pur și simplu de nivelul de stres și de cât de mult încearcă să își controleze comportamentul.

Copiii mai mari pot încerca să își țină ticurile sub control

Unele persoane pot suprima temporar anumite ticuri.

Pentru copil, însă, acest lucru poate fi dificil și poate crea o senzație internă tot mai puternică de nevoie de a face tic-ul. Copiii mai mari descriu uneori o senzație de presiune sau o nevoie care se acumulează până când tic-ul este realizat.

De aceea, faptul că un copil nu își manifestă ticul într-un anumit context nu înseamnă neapărat că îl controlează complet.

De ce nu este bine să-i spui „oprește-te”

Pentru un părinte, reacția instinctivă poate fi:

„Nu mai clipi.”

„Nu mai face zgomotul ăsta.”

„Stai cuminte.”

Problema este că atenția suplimentară poate crește presiunea asupra copilului.

Recomandările NHS sugerează ca părinții să încerce să nu atragă excesiv atenția asupra ticului și să nu certe copilul atunci când acesta apare.

În multe situații, o reacție calmă este mai utilă decât încercarea permanentă de a opri mișcarea.

„Fă asta doar când ești nervos” nu ajută

Copilul poate ajunge să creadă că tic-ul este ceva rușinos sau că trebuie să îl ascundă.

Asta poate adăuga un al doilea nivel de stres peste comportamentul deja existent.

Mesajul mai util este că tic-ul nu reprezintă o greșeală morală și nu este un motiv pentru care copilul să fie certat.

Stresul școlar poate avea și alte manifestări

Uneori, tic-ul nu este singurul semn că perioada de adaptare este dificilă.

Copilul poate deveni:

• mai iritabil;
• mai obosit;
• mai retras;
• mai anxios;
• mai sensibil la frustrare;
• mai greu de liniștit.

Academia Americană de Pediatrie subliniază că, după evenimente stresante, copiii pot comunica uneori prin comportamente ceea ce încă nu pot exprima bine în cuvinte.

De aceea, un tic nou merită privit și în contextul general al copilului.

„A început să aibă ticuri” nu înseamnă automat Tourette

Este una dintre cele mai frecvente temeri ale părinților.

Sindromul Tourette este doar una dintre tulburările de tic și presupune criterii diagnostice precise, inclusiv prezența atât a ticurilor motorii, cât și a celor vocale pe o perioadă de cel puțin un an.

Un copil poate avea ticuri temporare sau o altă tulburare de tic fără să aibă sindrom Tourette.

De aceea, diagnosticul nu poate fi pus doar pe baza unui clipit repetat sau a unei mișcări a umărului.

Unele ticuri sunt temporare

Foarte mulți copii ajung să aibă ticuri la un moment dat, iar acestea nu înseamnă întotdeauna o problemă permanentă.

Ticurile pot să apară, să dispară și să își schimbe forma în timp. Unele se ameliorează considerabil sau dispar fără tratament.

De aceea, un tic apărut în primele săptămâni de școală nu trebuie privit automat ca un diagnostic pe termen lung.

Somnul are un rol important

Oboseala poate accentua ticurile.

În primele săptămâni de școală, copilul poate pierde ore de somn din cauza trezirii mai devreme sau a unei rutine schimbate.

Un program de somn cât mai constant poate contribui la reducerea factorilor care agravează simptomele. NHS recomandă evitarea oboselii excesive și susținerea unui somn bun în cazul ticurilor.

Școala poate deveni parte din soluție

Dacă un copil are ticuri persistente, este util ca profesorul să știe ce se întâmplă.

Copilul nu ar trebui pus în situația de a fi pedepsit, ridiculizat sau corectat pentru un tic involuntar.

În anumite cazuri, pot fi utile mici adaptări, mai ales dacă ticurile interferează cu activitatea școlară. NHS și CDC recomandă colaborarea cu școala atunci când ticurile afectează participarea copilului.

Când trebuie consultat medicul

Un tic nu necesită întotdeauna tratament.

Este însă indicat să discuți cu pediatrul sau cu un specialist dacă:

• ticurile sunt frecvente și persistente;
• copilul este deranjat sau rușinat de ele;
• provoacă durere sau leziuni;
• afectează scrisul, învățarea sau participarea la școală;
• afectează relațiile cu ceilalți copii;
• sunt asociate cu anxietate importantă, probleme de concentrare sau alte schimbări de comportament.

CDC recomandă discutarea cu un profesionist medical atunci când copilul prezintă mișcări sau sunete bruște și repetate.

Există și situații care necesită o evaluare mai rapidă

Nu orice mișcare repetitivă este un tic.

Dacă apar brusc mișcări neobișnuite împreună cu:

• pierderea stării de conștiență;
• slăbiciune;
• dificultăți de vorbire;
• probleme de mers;
• convulsii;
• o durere de cap severă;

este nevoie de evaluare medicală urgentă.

Aceste simptome nu trebuie puse automat pe seama stresului sau a unui tic.

Ce poate face părintele acasă

În primul rând, observă.

Notează când apare comportamentul: dimineața, înainte de școală, după școală, în timpul temelor, când copilul este obosit sau în situații sociale.

Nu este nevoie ca părintele să îi ceară copilului să își controleze fiecare mișcare.

Mai util este să reducă, pe cât posibil, factorii suplimentari de stres și să păstreze un program previzibil.

Nu transforma ticul într-un subiect permanent

Dacă întrebi copilul de zece ori pe zi:

„Mai ai tic?”

„De ce faci asta?”

„Ai mai clipit?”

este posibil ca toată atenția familiei să ajungă concentrată asupra comportamentului.

Pentru copil, mesajul poate deveni că există ceva „în neregulă” cu el.

Uneori, cea mai bună reacție este să observi discret și să continui activitatea.

Când sunt necesare tratamente

Nu toate ticurile necesită tratament.

Dacă acestea provoacă durere, leziuni, stres important sau interferează cu viața de zi cu zi, există intervenții comportamentale și, în unele cazuri, tratament medicamentos.

Unul dintre tipurile de intervenție comportamentală utilizate este habit reversal therapy, parte din abordările comportamentale pentru ticuri.

Tratamentul se stabilește însă în funcție de copil și de impactul real al simptomelor.

Nu căuta cauza într-un singur lucru

Dacă un tic apare în septembrie, este tentant să spunem:

„Este de la școală.”

Dar pot exista mai mulți factori simultan:

• predispoziție genetică;
• oboseală;
• schimbarea programului;
• anxietate;
• stres social;
• o perioadă solicitantă în familie;
• alte dificultăți ale copilului.

Stresul poate amplifica ticurile, dar nu explică singur toate cazurile.

Și părintele poate reduce presiunea

Copiii observă foarte repede dacă adultul devine speriat de comportamentul lor.

Dacă fiecare clipit sau mișcare este întâmpinată cu îngrijorare, copilul poate începe să devină și el atent la tic și să îl perceapă ca pe ceva periculos.

O atitudine calmă, combinată cu observație și evaluare atunci când este necesar, este mai utilă decât dramatizarea.

Ticurile și gesturile repetitive pot deveni mai vizibile în perioadele de stres școlar, deoarece stresul, anxietatea, emoția și oboseala pot accentua ticurile, în special la copiii care au deja o predispoziție către acestea.

Un tic nu este același lucru cu un obicei și, mai ales, nu înseamnă automat sindrom Tourette. Multe ticuri sunt temporare și pot fluctua în timp.

Pentru părinți, una dintre cele mai importante reguli este să nu transforme comportamentul într-o permanentă problemă de disciplină. Nu certa copilul, nu îi cere încontinuu să se oprească și nu îl face să se simtă rușinat.

În schimb, observă când apare, verifică dacă există și alte semne de stres și discută cu pediatrul dacă ticurile persistă, se intensifică sau interferează cu viața copilului.

Uneori, ceea ce pare la prima vedere un „gest ciudat” este doar felul în care un organism aflat sub presiune își exprimă tensiunea. Iar primul pas nu este să îl forțezi să se oprească, ci să înțelegi ce se întâmplă în spatele comportamentului.

Foto: Shutterstock