De ce un copil poate părea „neascultător” exact după ce începe școala

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În primele săptămâni de școală, unii părinți observă o schimbare care poate fi greu de înțeles: copilul pare mai iritabil, răspunde, refuză lucruri simple, se enervează din motive aparent banale sau începe să aibă mai multe crize acasă.

„La școală este cuminte, dar acasă parcă nu mai putem să ne înțelegem cu el.”

Citește și: De ce copiii cer exact lucrurile pe care tocmai le-ai interzis? Ce se întâmplă în creierul lor

Recomandări

Vitamina K la nou-născuți: de ce este administrată imediat după naștere și ce riscuri previne

De ce copilul refuză brusc anumite haine după începerea grădiniței

Este o situație frecventă și, în multe cazuri, nu înseamnă că acel copil a devenit brusc neascultător. Schimbarea poate fi mai degrabă expresia oboselii, a efortului de adaptare și a emoțiilor pe care copilul le ține sub control în timpul zilei.

La școală, copilul consumă foarte multă energie

Pentru un adult, o zi de școală poate părea o succesiune obișnuită de ore și pauze. Pentru un copil, mai ales la început de an, este mult mai solicitantă.

Trebuie să fie atent, să respecte reguli, să aștepte, să își controleze impulsurile, să interacționeze cu colegii, să răspundă profesorului și să se adapteze unui program fix.

Toate acestea implică un efort constant de autoreglare.

La finalul zilei, resursele lui emoționale pot fi pur și simplu epuizate.

De ce „se descarcă” tocmai acasă

Pentru că acasă se simte, de regulă, în siguranță.

Un copil poate petrece ore întregi încercând să fie atent, să nu plângă, să respecte regulile și să gestioneze situații sociale dificile. Când ajunge într-un mediu familiar, controlul poate scădea.

De aici apar situațiile pe care părinții le interpretează drept:

• obraznicie;
• încăpățânare;
• crize de nervi;
• plâns fără motiv;
• refuz;
• răspunsuri agresive.

Paradoxal, faptul că un copil se descarcă acasă poate însemna că acolo se simte suficient de în siguranță pentru a-și lăsa emoțiile să iasă la suprafață.

Asta nu înseamnă că orice comportament trebuie acceptat, dar motivul din spatele lui poate fi diferit de simpla „neascultare”.

Primele săptămâni înseamnă o schimbare uriașă de ritm

Trecerea de la vacanță la școală modifică aproape tot:

• ora de trezire;
• durata zilei;
• timpul petrecut în liniște;
• nivelul de activitate;
• mesele;
• timpul petrecut în fața ecranelor;
• ora de culcare.

Corpul și creierul au nevoie de timp pentru a se adapta.

Un copil care în vacanță dormea până mai târziu și avea un program flexibil poate resimți puternic schimbarea.

Iar oboseala nu arată întotdeauna ca somnolență.

La copii, oboseala se poate manifesta și prin iritabilitate, impulsivitate, plâns sau opoziție.

Uneori copilul nu este „neascultător”, ci pur și simplu copleșit

Un copil poate ajunge acasă și să spună:

„Nu vreau să-mi fac tema!”

„Nu vreau să fac baie!”

„Nu vreau să mănânc!”

„Nu vreau să mă culc!”

Pentru părinte, acestea sunt refuzuri. Pentru copil, ele pot fi o modalitate de a spune, fără să aibă neapărat vocabularul emoțional necesar:

„Am avut o zi foarte grea și nu mai pot să gestionez încă o cerință.”

Nu trebuie însă presupus automat că orice refuz are această explicație. Contextul și frecvența comportamentului contează.

Controlul este solicitant pentru creier

La școală, copilul trebuie să facă permanent lucruri chiar dacă nu are chef.

Trebuie să stea pe scaun, să aștepte rândul, să își țină mâinile pentru el, să fie atent când vorbește profesorul și să urmeze instrucțiuni.

Acest proces de inhibare a impulsurilor și menținere a atenției consumă resurse cognitive.

După ore, toleranța la frustrare poate fi mai mică.

De aceea, o situație pe care copilul o gestiona fără probleme dimineața poate deveni suficientă pentru o criză seara.

Nu înseamnă că trebuie lăsat să facă orice

A înțelege cauza unui comportament nu înseamnă a-l justifica.

Copilul poate fi obosit și, în același timp, poate avea nevoie de limite.

Diferența este în felul în care sunt stabilite aceste limite.

În loc de:

„Ești imposibil, nu mai ești copilul de dinainte!”

poate fi mai util:

„Văd că ești foarte obosit și că ți-a fost greu azi. Totuși, nu este în regulă să țipi la mine. Hai să facem o pauză și apoi rezolvăm.”

Astfel, emoția este validată, dar comportamentul nepotrivit nu este acceptat.

Foamea poate amplifica problema

Un copil care a mâncat puțin la școală poate ajunge acasă foarte flămând.

Foamea, combinată cu oboseala, poate reduce și mai mult toleranța la frustrare.

De aceea, părinții ar trebui să observe dacă episoadele de iritabilitate apar frecvent chiar înainte de masă.

Uneori, problema aparent „comportamentală” are și o componentă foarte concretă: copilul este epuizat și îi este foame.

Somnul este unul dintre cele mai importante piese ale puzzle-ului

După începerea școlii, copilul poate pierde o parte din somnul de care beneficia în timpul vacanței.

Ora de culcare rămâne aceeași, dar trezirea devine mai devreme.

Diferența de 30–60 de minute poate părea mică pentru un adult, dar repetată în fiecare zi poate contribui la acumularea oboselii.

Un copil privat de somn poate deveni:

• iritabil;
• impulsiv;
• necooperant;
• mai sensibil la frustrare;
• mai puțin atent.

„La școală se comportă perfect” nu înseamnă că acasă se preface

Părinții se întreabă uneori:

„Cum poate să fie atât de cuminte la școală și complet diferit acasă?”

Nu este neapărat o contradicție.

Copilul își poate concentra foarte mult energia pentru a funcționa într-un mediu solicitant.

Acasă, unde nu mai trebuie să păstreze același nivel de autocontrol, își permite să fie mai spontan.

De aceea, diferența dintre comportamentul de la școală și cel de acasă nu trebuie interpretată automat drept manipulare.

Și emoțiile legate de școală pot ieși la suprafață

Uneori, comportamentul se schimbă pentru că există o problemă la școală:

• dificultăți academice;
• teamă de profesor;
• conflicte cu colegii;
• bullying;
• sentimentul că nu este suficient de bun;
• anxietate legată de evaluări;
• teamă de greșeli.

Copilul nu spune întotdeauna direct:

„Mi-e frică de ora de matematică.”

Poate deveni pur și simplu iritabil, poate refuza să își facă tema sau poate încerca să evite discuțiile despre școală.

De aceea, întrebarea „Ai avut o zi bună?” nu este întotdeauna suficientă

Un copil care spune „da” poate să nu aibă vocabularul necesar pentru a explica ce s-a întâmplat.

Întrebările concrete pot funcționa mai bine:

„Care a fost cel mai greu moment de azi?”

„Cu cine ai stat în pauză?”

„A fost ceva care te-a enervat?”

„A fost ceva de care ți-a fost rușine?”

„Ce ți-a plăcut cel mai mult?”

Acestea pot deschide conversația fără să pună copilul în situația de a produce singur o explicație complexă.

Un copil poate avea nevoie de o perioadă de „decompresie”

Nu toți copiii sunt pregătiți să intre pe ușă și să înceapă imediat:

„Ai teme?”

„Ai mâncat?”

„Ce ai făcut?”

„Hai să facem duș!”

Uneori, 20–30 de minute în care copilul poate mânca, se poate juca liniștit sau pur și simplu poate sta fără cerințe suplimentare pot face o diferență majoră.

Această perioadă nu este o recompensă pentru „comportamentul bun”, ci un timp de tranziție între două medii foarte diferite.

Ecranele nu rezolvă neapărat oboseala

După o zi dificilă, este tentant să îi dai copilului telefonul sau tableta „să se liniștească”.

Uneori îl poate distra, dar nu înseamnă că îi oferă neapărat recuperarea de care are nevoie.

Mai ales seara, utilizarea excesivă a ecranelor poate interfera cu rutina de somn.

Pentru un copil epuizat, o gustare, puțină mișcare, o baie, jocul liber sau pur și simplu timpul petrecut cu părintele pot fi mai utile.

De ce apar uneori crize chiar înainte de culcare

Ziua solicitantă se apropie de final, iar copilul este deja obosit.

Apoi apar mai multe limite consecutive:

„Strânge jucăriile.”

„Spală-te pe dinți.”

„Pune pijamaua.”

„E timpul să dormi.”

Pentru un copil cu resurse emoționale deja consumate, ultima cerință poate fi cea care declanșează criza.

Nu înseamnă că problema este pijamaua.

Uneori, criza este rezultatul tuturor lucrurilor acumulate înaintea ei.

Ce pot face părinții

În primele săptămâni, poate fi utilă simplificarea serilor.

O rutină previzibilă, puține cerințe simultane și tranziții clare pot reduce conflictele.

De exemplu:

ajungem acasă → gustare → pauză → teme → cină → baie → rutină de seară → somn.

Copilul știe astfel ce urmează și trebuie să ia mai puține decizii.

Nu transforma fiecare seară într-un test de disciplină

Dacă fiecare refuz se transformă într-o confruntare, copilul poate ajunge să asocieze întoarcerea de la școală cu și mai multă presiune.

Nu toate limitele trebuie negociate, dar nici fiecare comportament dificil nu trebuie transformat într-o luptă de putere.

Uneori, o abordare calmă și scurtă este mai eficientă decât o predică de zece minute.

Când este doar adaptare și când merită investigat

O perioadă de iritabilitate la început de an poate fi normală.

Devine însă important să urmărești dacă schimbarea:

• este foarte intensă;
• persistă săptămâni întregi fără ameliorare;
• apare brusc și se accentuează;
• afectează somnul;
• afectează alimentația;
• este însoțită de dureri fizice repetate;
• determină refuzul constant al școlii;
• este asociată cu retragere socială sau tristețe persistentă.

În aceste situații, discuția cu profesorul și, dacă este necesar, cu psihologul sau pediatrul poate ajuta la identificarea cauzei.

Un comportament nou nu trebuie ignorat, dar nici dramatizat

Dacă un copil începe să fie iritabil după ce începe școala, răspunsul nu ar trebui să fie nici:

„Este doar obraznic.”

nici:

„Sigur s-a întâmplat ceva grav.”

Mai sănătos este să privești schimbarea ca pe o informație.

Comportamentul este uneori modul în care copilul comunică ceva ce încă nu poate exprima în cuvinte.

Rolul adultului este să observe, să pună întrebări și să caute tiparul.

Un copil care devine „neascultător” după începerea școlii nu este neapărat un copil care s-a schimbat în rău. Oboseala, schimbarea bruscă de program, efortul de autoreglare și presiunea socială sau academică pot apărea acasă sub forma iritabilității, refuzului și crizelor emoționale.

De multe ori, copilul reușește să funcționeze foarte bine în timpul zilei și își descarcă tensiunea abia când ajunge într-un mediu sigur și familiar.

Asta nu înseamnă că părinții trebuie să accepte orice comportament. Limitele rămân necesare. Diferența este că, înainte de a pune eticheta „neascultător”, merită să ne întrebăm: „Ce încearcă acest copil să gestioneze și încă nu știe să exprime?”

În primele săptămâni de școală, uneori cea mai eficientă intervenție nu este o pedeapsă mai severă, ci mai mult somn, o rutină previzibilă, puțină presiune în plus și un adult dispus să asculte.

Foto: Shutterstock