Somnul prea lung sau prea scurt e dăunător

Un somn mai lung de opt ore sau mai scurt de şase ore pe noapte creşte considerabil riscul de maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, ale cărui rezultate au fost prezentate la un forum important din domeniul cardiologiei.
  • Publicat:
Somnul prea lung sau prea scurt e dăunător

Un somn mai lung de opt ore sau mai scurt de şase ore pe noapte creşte considerabil riscul de maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, ale cărui rezultate au fost prezentate la un forum important din domeniul cardiologiei.


Persoanele care dorm mai puţin de şase ore pe noapte se confruntă cu un risc dublu de declanşare a accidentelor vasculare cerebrale şi a infarctelor. Riscul de insuficienţă cardiacă este, în cazul acestor persoane, de 1,6 ori mai mare.

Pentru persoanele care dorm peste opt ore pe noapte, riscul de anghină pectorală este de două ori mai mare, iar riscul de declanşare a unei boli coronariene este de 1,1 ori mai mare.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat 3.019 persoane în vârstă de peste 45 de ani care au participat la un studiu naţional despre nutriţie realizat la nivel naţional în Statele Unite, pentru a evalua amploarea problemelor de sănătate cu care se confruntă cetăţenii acestei ţări.

„Avem de acum un indiciu care ne arată că somnul poate avea un impact asupra sănătăţii cardiace”, a declarat medicul Rohit Arora, profesor la facultatea de medicină din Chicago, coordonatorul studiului.

Deşi rezultatele confirmă concluziile unor studii de mai mică amploare realizate în trecut, cercetătorii americani susţin că în noul studiu este vorba de primul eşantion naţional reprezentativ pentru populaţia americană, care stabileşte o legătură clară între durata somnului şi sănătatea cardiovasculară.

Citeşte si: Somniferele pot ucide

Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Căminele studențești, sub presiune! Câte locuri de cazare au Bucureștiul, Clujul, Iașiul și Timișoara? (studiu)
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...