Spune „NU” sedentarismului!

Oamenii de stiinta atentioneaza asupra multitudinii de afectiuni relationate cu lipsa activitatii fizice.
Spune „NU” sedentarismului!
femeie lenevind in fata televizorului

Cercetatorii trag un semnal de alarma in privinta adoptarii tot mai dese a sedentarismului drept stil de viata. In acest sens, oamenii de stiinta atentioneaza asupra multitudinii de afectiuni relationate cu lipsa activitatii fizice. Dintre acestea, amintim: diverse forme de cancer, diabet de tip II, boli cardiovasculare, osteoporoza si, bineinteles, obezitate. Asadar, este bine sa stii ca miscarea, asociata cu o alimentatie satisfacatoare (macar 5 fructe si legume pe zi) asigura o viata mai lunga si mai sanatoasa.

Efectul activitatii fizice sustinute este probat si certificat de statisticile medicale. Astfel, exista cu 60% mai putine sanse sa va confruntati cu cancerul de colon, cu 50% sa va fracturati femurul (in cazul in care sunteti femeie), si tot cu 50% sa suferiti de boli cardiovasculare. Dar, cel mai important aspect in contextul de fata este acela ca miscarea nu presupune eforturi mari, fiind suficienta o jumatate de ora de mers rapid pe zi.

Din pacate insa, tot statisticile arata ca omul modern nu agreeaza foarte mult plimbarile in scopul mentinerii formei fizice. Situatia este cu atat mai alarmanta cu cat incidenta maladiilor cardiovasculare si a obezitatii creste, indiferent de varsta sau sex.

La nivel global, doar o persoana din trei este constienta de binefacerile celor 30 de minute de mers pe zi. Odata cu varsta, oamenii tind sa se obisnuiasca mai usor cu sedentarismul, mai ales atunci cand acuza diverse motive pentru lipsa de activitate fizica. In cazul femeilor, incidenta este mai mare, in special dupa atingerea varstei de 45 de ani.

In conditiile in care activitatile noastre cotidiene graviteaza in jurul televizorului (aproximativ 130 de minute pe zi), computerului, jocurilor video, in masina, in lifturi si pe scari, efortul de a nu ne transforma in sedentari creste exponential. Iata cum poti petrece o jumatate de ora in aer liber, dedicandu-te miscarii:

Alege mersul pe jos in defavoarea masinii personale; coboara cu o statie mai devreme, indiferent ca mergi cu autobuzul, ori cu metroul! Astfel, vei castiga 10 minute de miscare.

Renunta la lift si urca scarile, eventual oprindu-te din cand in cand, in cazul in care nu esti intr-o forma fizica foarte buna!

Mergi la cumparaturi cu bicicleta, nu cu masina personala! Vei castiga 10 minute de miscare.

Scoate cainele afara mai des, plimba-l mai mult! Nu cronometra timpul petrecut in aer liber si nu refuza nicio plimbare care ti se propune, pentru ca niciodata nu e prea mult atunci cand vorbim despre activitate fizica.

Insoteste copiii la scoala, bineinteles pe jos!

Seara, profita de ultimele raze de soare pentru a te plimba un pic!

Dupa ce ai luat pranzul, ia o pauza de 15 minute destinata unei plimbari scurte! Ajuta la digestie si permite arderea caloriilor in acelasi timp.

Mergi la piscina dimineata, insa ai grija sa nu te extenuezi, pentru ca ziua abia incepe.

Inscrie-te la club sportiv sau mergi la sala!

Clasificarea activitatilor fizice in functie de nivelul lor de intensitate

Principala forma de miscare este mersul in pas grabit – destinat oricarei persoane, indiferent de varsta si de starea de sanatate pe care o are. Restul activitatilor fizice se muleaza pe specificul medical al fiecaruia, diferentiindu-se in functie de varsta.

Intensitate foarte redusa: formele de miscare cotidiene (curatenie, dat cu aspiratorul, maturat, dereticat, gatit), cantatul la diverse instrumente, mersul la piata etc.

Intensitate redusa: mersul normal (4 km/h), plimbarile, tenisul de masa, golful, competitiile sub cerul liber.

Intensitate moderata: mersul rapid (6 km/h), gradinaritul, caratul de greutati, dansul de societate, mersul pe bicicleta, natatia etc.

Intensitate crescuta: alergarea usoara (10 km/h), saritul corzii, fotbalul, baschetul, sporturile cu combatanti (box, judo etc).

Intensitate mare: mersul la sala, competitiile sportive, tae-bo, gimnastica, aerobicul, culturismul, etc.

Indiferent de maniera in care alegi sa faci miscare, trebuie sa intelegi ca activitatea fizica joaca un rol vital in mentinerea sanatatii sistemului circulator si cardiorespirator, lupta impotriva obezitatii si asigura confort fizic si mental.

Citeste si 10 tipsuri pentru cele care nu iubesc miscarea