Stil de viață sănătos – ce înseamnă, de fapt?

Cu toții suntem interesați să aflăm rețeta proprie pentru a urma fără greutăți regulile unui stil de viață sănătos.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Auzim (și ne auzim) atât de des vorbindu-se despre stil de viață sănătos încât avem impresia că știm de înseamnă. Dacă la capitolul teorie stăm bine și chiar foarte bine, trebuie să recunoaștem că este foarte greu de pus în practică. De unde să începem și cum? Am stat de vorbă cu Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, healthy lifestyle blogger, absolvent al Facultății de Medicină.

 CSÎD: Ce popoare sunt cunoscute pentru un stil de viață echilibrat? Mai există astăzi popoare care trăiesc sănătos?

Oana Trifu: Mă bucur că mi-ai pus această întrebare pentru că discuția despre „zonele albastre” este una dintre preferatele mele. În urmă cu mai bine de 15 ani, Dan Buettner, reporter National Geographic, alături de o echipă de specialiști în longevitate, a pornit în căutarea explicației pentru care în unele zone foarte restrânse din lume există o densitate de 10 ori mai mare a persoanelor care depășesc 100 de ani față de media americanilor. Au identificat cinci astfel de zone pe care le-au numit zone albastre. Două dintre ele se găsesc în bazinul mediteranean – în Grecia (Ikaria) și Italia (Sardinia). Una este celebra insulă Okinawa din Japonia. Iar ultimele două sunt în Costa Rica (Nicoya) și în California (Loma Linda) într-o comunitate de adventiști foarte celebră pentru starea de sănătate a celor ce o formează. Din fericire putem citi și implicit învața despre stilul de viață al acestor oameni în cartea lui Dan Buettner – Zonele albastre, o lectură savuroasă pe care o recomand oricui preocupat de stilul de viață sănătos.

Stil de viață sănătos – rețetă

CSÎD: Ce include stilul de viață sănătos?

Oana Trifu: Un stil de viață echilibrat este egal din punctul meu de vedere cu un stil de viață sănătos. Spun asta pentru că, din păcate, uneori cădem în patima excesului în ambele direcții. Iar atunci când dezvolți obsesii pentru orice, inclusiv pentru starea de sănătate, riști să o degradezi chiar și pe aceasta. Din acest motiv, toleranța față de sine, acceptarea micilor abateri ca fiind semne ale normalității, nu ale unei voințe deficitare, este inclusă în algoritmul unui stil de viață sănătos.

 Stil de viață sănătos nu înseamnă doar fotografii cu mâncare sănătoasă

 CSÎD: Ne împiedicăm foarte des de expresia stil de viață sănatos. Cum definești un stil de viață sănătos?

Oana Trifu: Este o expresie foarte la modă, frecvent prost înțeleasă. În zilele noastre, stilul de viață sănătos este egal cu un avocado așezat într-un decor instagramabil. Adevăratul stil de viață sănătos ține de echilibru între toate aspectele vieții care însumează nu doar absența bolii ci și starea de bine. Eu le-am grupat în algoritmul HEAL, o formulă care le face mai ușor de monitorizat pentru cei care vor să îmbrățișeze o schimbare de stil de viață. Cuprinde alimentația sănătoasă, exercițiul fizic, acceptarea momentului prezent așa cum este el și dragostea față de propria persoană manifestată zilnic printr-o serie de acțiuni mărunte, dar eficiente precum o igienă a somnului, gestionarea stresului sau construirea unor relații de suport social și emoțional.

Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, healthy lifestyle blogger

Foto: Alina Botică

Oana Trifu, healthy lifestyle expert, foto Alina Botică

Fotografii: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân