Dr. Antoanela Curici: analize recomandate persoanelor cu exces ponderal VIDEO în cadrul evenimentului BE FIT

Dr. Antoanela Curici, Asistent universitar, Medic primar medicină de laborator, Director Medical Synevo România, vorbeşte despre testele de sânge ale căror rezultate modificate pot determina adoptarea unui stil de viaţă sănătos.

Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului BE FIT organizată de ”Ce se întâmplă, Doctore?” a avut loc pe 5 octombrie la Pescariu Sports&Spa şi i-a avut ca invitaţi pe Antoanela Curici, Asistent universitar, Medic primar medicină de laborator, Director Medical Synevo România, dr. Mihaela Bilic, medic primar diabet şi boli de nutriţie şi Adrian Dumitru, Personal Trainer, Fitness & Nutrition Coach, Pescariu Sports&Spa. Partenerii evenimentului au fost Synevo, Perskindol România, Optifibre, Raureni – cu drag din natură.

În prima parte a evenimentului, invitaţii au vorbit participanţilor despre importanţa testelor genetice, a dietei, sportului şi a personalizării programelor de slăbire în cazul persoanelor care se confruntă cu un exces ponderal sau cu obezitate. În cea de-a doua parte a evenimentului, participanţii au făcut sport, iar mişcările au fost contorizate şi s-au transformat în donaţii constând în produse alimentare din partea Râureni.

Una dintre temele de discuţie abordate a fost şi cea a testelor şi analizelor pe care ar trebui să le facă persoanele care s-au îngrăşat şi vor să slăbească. Testele genetice precum Weight Sensor pot oferi informaţii importante despre modificările genetice care favorizează îngrăşarea, metabolismul şi acumularea grăsimilor în corp.

În plus, evaluarea grăsimilor din sânge, a glicemiei, dar şi a funcţiei hepatice aduc informaţii preţioase despre starea de sănătate, iar uneori, valorile modificate sunt un stimulent important pentru reglarea greutăţii şi adoptarea unui stil de viaţâ sănătos. Mai multe informaţii despre analizele de sânge care pot determina adoptarea unei regim de viaţă echilibrat oferă în materialul video medicul Antoanela Curici, director medical Synevo România!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Antoanela Curici - Medic primar medicină de laborator
Dr. Antoanela Curici este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, cu experiență de peste 12 ani în medicina de laborator, cea mai mare parte a activității în acest domeniu fiind asociată Laboratorului Central ...
citește mai mult
Recomandări: