Rețetă Prăjitura Albinița cu miere și cremă de griș – un desert tradițional românesc

  • Publicat:
Rețetă Prăjitura Albinița cu miere și cremă de griș - un desert tradițional românesc
Rețetă prăjitura Albinița cu miere și cremă de griș. Foto: envato

Prăjitura Albinița cu miere și cremă de griș este foarte delicată și se topește efectiv în gură de fragedă ce e. Gemul de prune acrișor este un ingredient obligatoriu pentru a echilibra gustul de dulce. La fel de bine poți folosi gem de caise, de gutui sau de merișoare.

Vezi cât de ușor poți face și tu acasă acest desert tradițional românesc.

Prăjitura albinița cu miere și cremă de griș: ingrediente

Ingrediente pentru foi/blat:

  • 500 grame făină
  • 100 grame zahăr
  • 150 grame miere de albine
  • 2 ouă
  • 130 grame unt (82% grăsime)
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1 vârf de cuțit de sare

Citește și: Diferența URIAȘĂ dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Puțini știu detaliul acesta!

Ingrediente pentru umplutură/cremă:

  • 600 ml lapte
  • 120 grame griș
  • 150 grame zahăr
  • 250 grame unt (82% grăsime)
  • 1 fiolă esență de vanilie
  • coaja rasă de la o lămâie bio
  • 300 grame gem de prune

Citește și: Cât zahăr se pune la cozonac ca să iasă numai bun de dulce. Regula simplă pe care trebuie să o ții minte

Ingrediente pentru decor (opțional):

  • zahăr pudră
  • fulgi de migdale
  • nucă măcinată
  • fistic mărunțit

Citește și: Cannoli cu fistic, faimosul desert italian. Rețeta simplă, cu foi subțiri de plăcintă

Foto: envato

Rețetă Prăjitura Albinița cu miere: mod de preparare

Cum se prepară blatul/foile

  • Amestecă toate ingredientele – mai puțin făina – într-un castron.
  • Toarnă compoziția într-o oală și pornește focul (mediu spre mare).
  • Lasă compoziția pe foc și amestecă constant până când capătă o culoare aurie. Lasă crema deoparte să se răcească.
  • Când s-a răcit, adaugă făina cernută și amestecă bine cu mâna până când obții un aluat moale care nu se lipește.
  • Dacă aluatul e prea tare, poți adăuga 1-2 linguri de lapte cald.
  • Aluatul obținut se împarte în 4 bucăți egale.
  • Se întinde fiecare bilă de aluat, în strat cât mai subțire, pe o foaie de copt presărată cu puțină făină.
  • Transferă fiecare foaie de aluat întinsă, cu tot cu hârtia de sub ea, pe spatele tăvii de copt.
  • Se coace fiecare foaie timp de 10 minute, la o temperatură de 180 de grade Celsius.
  • Ca să nu se usuce prea tare foile coapte până le umpli cu cremă, le poți acoperi cu folie alimentară.

Citește și: Prăjitura copilăriei, bună de te lingi pe degete. Cum se face kartoshka sau prăjitura cartof

Cum se prepară crema

  • Se fierbe laptele împreună cu zahărul.
  • Când laptele a fiert, adaugă grișul în ploaie.
  • Amestecă ușor cu un tel pentru a evita apariția cocoloașelor.
  • Lasă pe foc 5 minute. Ai grijă să amesteci constant ca să nu se lipească crema de griș de fundul cratiței.
  • Grișul nu trebuie să fie foarte tare, ci cremos.
  • Se ia cratița de pe foc și se adaugă coaja rasă de lămâie și esența de vanilie. Se amestecă bine și se lasă la răcit.

Citește și: Rețeta originală de tort Krantz cu nucă – aromat, crocant și ușor de preparat

Asamblarea și umplerea prăjiturii

  • Peste prima foaie de aluat copt se întinde jumătate din cantitatea de cremă de griș.
  • Se pune a doua foaie peste, apoi se întinde pe suprafața acesteia gemul de prune.
  • Se pune a treia foaie, se întinde restul de cremă de griș.
  • Se pune ultima foaie de aluat copt.
  • La final se decorează cu zahăr pudră, nucă măcinată, fulgi de migdale sau fistic mărunțit.

Citește și: Rețetă de prăjitură Albă ca Zăpada cu cremă de vanilie și lămâie

Foto: envato
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân