Poftă bună şi digestie uşoară!

Luna aprilie şi sărbătoarea Paştelui atrag după ele o serie de probleme digestive. Statisticile arată că în această perioadă camerele de gardă ale spitalelor sunt des vizitate de victimele mâncatului abuziv.
  • Publicat:
Poftă bună şi digestie uşoară!

Luna aprilie şi sărbătoarea Paştelui atrag după ele o serie de probleme digestive. Statisticile arată că în această perioadă camerele de gardă ale spitalelor sunt des vizitate de victimele mâncatului abuziv. Haideţi să aflăm împreună cât de simplu este să ne menţinem stomacul sănătos şi să ne ferim de necazurile cu iz indigest.  

Mai puţină apă în timpul mesei

Mâncarea grea de pe masa de Paşte vă îndeamnă la câteva pahare de apă rece care, printre altele, credeţi voi, au menirea de a mai face puţin loc pentru încă câteva feluri. Ei bine, aţi comis deja două greşeli! Prima este aceea că apa în timpul mesei îngreunează digestia pentru că diluează sucurile gastrice. Iar cea de-a doua are mai mult de-a face cu persoanele a căror mucoasă gastrică este sensibilă: apa rece o irită, putând să provoace crampe.

Desigur, am auzit de multe ori vorbindu-se despre celebrele pahare de apă, 8 la număr, care se impun a fi băute zilnic, pentru ca organismul să fie bine hidratat. Iar atunci când nivelul de hidratare este optim, digestia merge strună. Însă, pentru că nu oricine reuşeşte să respecte sfaturile specialiştilor, care recomandă consumul de apă doar cu 15 minute înainte de masă şi la o oră după ce am terminat de mâncat, iată un pont.

Puteţi bea apă în timpul mesei numai dacă este la temperatura camerei şi dacă luaţi înghiţituri mici. De preferat ar fi ceaiurile călduţe sau apa plată în care s-au strecurat câteva felii de lămâie.

Apa plată cu lămâie…

Pentru că tot vorbeam mai sus despre beneficiile lămâii asupra digestiei, haideţi să dezvoltăm puţin. În medicia Ayurvedică, regăsim paharul cu apă călduţă şi lămâie la capitolele “Stimularea digestiei” şi “Detoxifierea”.

Conform teoriilor medicinei tradiţionale indiene, confirmate de studii actuale, această combinaţie stimulează activitatea hepatică şi curăţă organismul de toxine. În lucrarea sa, Biological Ionization as Applied to Human Nutrition, A.F. Beddoe arată, de altfel, că ficatul produce mai multe enzime necesare digestiei atunci când primeşte o infuzie de apă şi lămâie, comparativ cu orice alt aliment sau băutură.

Datorită compoziţiei chimice similare salivei şi acidului hidrocloric din stomac, limonada este o adevărată binefacere pentru digestie. Cu o condiţie: nu adăugaţi zahăr!


Banane pentru digestie uşoară


Dacă masa de Paşte a lăsat numai dezastre în urmă, de-a lungul şi de-a latul sistemului digestiv, mai avem un sfat. Consumaţi banane! Oamenii de ştiinţă susţin că acestea ameliorează constipaţia şi diareea, iar pentru persoanele care suferă adesea de indigestie, sunt un adevărat balsam.

Bananele sunt bogate în fructooligozaharide, un tip de prebiotice care menţin flora intestinală sănătoasă şi despre care se spune că sunt de departe mai eficiente decât probioticele. Una sau două banane pe zi asigură mediul ideal pentru o digestie uşoară, în special în perioadele în care suntem tentaţi să mâncăm mai mult decât de obicei.



Citeşte şi: Digestie sanatoasa, dupa masa de Paste

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Slăbirea după sarcină
Slăbirea după sarcină
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”