Prăjitură Harissa cu griș, însiropată cu apă de trandafiri – rețetă arăbească

  • Publicat:
Prăjitură Harissa cu griș, însiropată cu apă de trandafiri - rețetă arăbească
Sursa foto: Shutterstock

O prăjitură Harissa delicioasă, lipicioasă, foarte însiropată, aromată – asta îți propunem pentru astăzi. O rețetă arăbească pe care sigur o vei repeta și care va fi pe gustul tuturor!

Prăjitura Harissa sau Basbousa ori Namoura are o textură bogată și densă datorită grișului din compoziție, care absoarbe ca un burete siropul dulce și parfumat din apă de trandafiri. Astfel, rezultă un desert perfect, echilibrat din punctul de vedere al gustului.

Rețeta de prăjitură Harrisa nu conține ouă și nici iaurt. În schimb, include lapte și unt, ingrediente care conferă prăjiturii un gust bogat și cremos.

Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie și cum se prepară prăjitura Harissa.

Rețetă de prăjitură Harissa: ingrediente și mod de preparare

Ingrediente pentru sirop:

  • 200 grame zahăr
  • 120 mililitri apă
  • 1 lingură de suc de lămâie
  • 1 lingură de apă de trandafiri

Ingrediente pentru prăjitură:

  • 1 lingură de tahini (pentru a unge tava)
  • 400 grame griș fin măcinat
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • un praf de sare
  • 100 grame zahăr
  • 100 grame unt topit
  • 350 mililitri lapte
  • 70 de grame de fulgi de nucă de cocos
  • 60 de grame de migdale blanșate

Mod de preparare:

Siropul: se pune zahărul, apa și sucul de lămâie într-o cratiță, pe foc mediu, și se aduce amestecul la punctul de fierbere. Se amestecă ocazional ca să nu se lipească zahărul. După ce atinge punctul de fierbere, se dă focul mic și se mai lasă 2 minute, amestecând până când lichidul capătă textura unui sirop. Oprește focul și adaugă apa de trandafiri. Lasă siropul să se răcească la temperatura camerei.

Prăjitura: pornește cuptorul la 190 de grade Celsius. Unge o tavă rotundă cu diametrul de 25 cm cu puțin tahini.

Amestecă grișul cu bicarbonatul, fulgii de cocos, sarea și zahărul într-un castron mare. Adaugă untul topit și laptele și amestecă bine cu o lingură sau cu mâinile.

Transferă compoziția în tavă și întinde-o uniform. Las-o să se întărească ușor 10 minute.

Cu un cuțit bine ascuțit, taie superficial prăjitura în pătrate de 2-3 centimetri. Cuțitul trebuie introdus periodic în apă fierbinte și șters cu un prosop de hârtie, ca să nu se lipească de aluat. Pune pe fiecare pătrat 1-2 migdale.

Dă tava cu prăjitură la cuptor, timp de aproximativ 30 de minute.

Scoate prăjitura de la cuptor și taie pătratele până la capăt, pe liniile trasate anterior.

Toarnă ușor siropul dulce și parfumat (rece) pe întreaga suprafață a prăjiturii încă fierbinți.

Prăjitura se lasă la temperatura camerei 2 ore pentru a absorbi tot siropul. Poftă bună!

Mai jos, rețeta video pentru prăjitura Harissa cu iaurt.

Sursă rețetă: https://www.anediblemosaic.com/basbousa-recipe/?cn-reloaded=1

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân