Prăjitura cu mălai și portocale, fără gluten – un desert delicios și simplu de făcut

  • Publicat:
Prăjitura cu mălai și portocale, fără gluten - un desert delicios și simplu de făcut
Sursa foto: Shutterstock

Prăjitura cu mălai este un desert inedit, dar foarte gustos. Mălaiul este bun nu doar pentru mămăligă. Din el poți face deserturi delicioase, cum este și această prăjitură aromată cu portocale pe care italienii o adoră.

Textura și aroma prăjiturii sunt îmbunătățite la o zi după coacere, deci încearcă să te abții să mănânci acest desert în aceeași zi în care îl prepari.

Rețeta este foarte ușoară și gata în maximum o oră. Poți decora prăjitura cu mălai însiropată și aromată cu puțin zahăr pudră sau cu topping de fructe proaspete de sezon ori cu fructe uscate. O poți servi alături de o cană de ceai sau lapte cald.

Vezi mai jos ingredientele și modul de preparare.

Prăjitura cu mălai, iaurt și portocale: ingrediente, mod de preparare

Ingrediente:

Pentru prăjitură:

  • 3 ouă
  • 125 grame miere
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • Sucul de la 2 portocale (aproximativ 150 mililitri)
  • 100 mililitri ulei de cocos
  • 100 grame făină de migdale
  • 150 grame mălai nu foarte fin măcinat
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • Un praf de sare
  • Zahăr pudră, fistic, caju, alune, coajă de portocală bio (pentru decor)

Pentru sirop:

  • sucul de la 3 portocale (aproximativ 200 mililitri)
  • sucul de la o lămâie sau limetă (aproximativ 50 mililitri)
  • 65 grame miere

Preparare:

Prăjitura: preîncălzește cuptorul la 175 de grade Celsius. Acoperă o tavă rotundă (diametru 18-20 centimetri, înălțime 5-7 centimetri) cu foaie pergament. Unge hârtia cu puțin ulei.

Amestecă toate ingredientele pentru prăjitură într-un castron, până când obții un aluat omogen, cremos.

Transferă compoziția în tava rotundă și dă la cuptor pentru 30-35 de minute, la 175 de grade Celsius sau până când prăjitura trece testul cu scobitoarea.

Scoate tava din cuptor și lasă prăjitura în ea să se răcească bine.

Siropul: într-o tigaie la foc mediu, pune sucul de portocale, sucul de lămâie și mierea. Lasă pe foc până se dizolvă complet mierea.

După ce prăjitura s-a răcit complet, înțeap-o pe toată suprafața cu o scobitoare, apoi toarnă siropul peste ea.

Pune prăjitura însiropată, în tavă, la frigider, peste noapte. A doua zi, scoate prăjitura din tavă și decoreaz-o cu zahăr pudră, fructe uscate tocate și coajă de portocală.

Mai jos, rețeta video pentru prăjitura cu mălai și portocale. Poftă bună!

Sursă rețetă: https://theloopywhisk.com/2017/07/21/orange-polenta-cake-gluten-dairy-free/

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân