Papaya: 3 motive să începi să consumi acest fruct

Papaya este un fruct exotic asupra căruia trebuie să ne îndreptăm atenția și nu doar pentru că ne duce cu gândul la vară, ci și pentru beneficiile sale.
Papaya: 3 motive să începi să consumi acest fruct
Papaya: 3 motive să începi să consumi acest fruct

Despre papaya știm că este un fruct tropical, dar nu multă lume alege să-l consume, chiar dacă gustul pe care-l oferă este unul delicios. Papaya oferă organismului nutrienții de care are nevoie și totodată vine la pachet cu numeroase beneficii pentru sănătate.

Papaya: valori nutriționale

Papaya este unul dintre fructele care se recomandă în special pentru cantitatea de vitamina C pe care o deține, dar și pentru faptul că este o sursă excelentă de fibre. 145g de papaya conțin, potrivit Departamentului de Agricultură al Statelor Unite:

  • 64 calorii
  • 16 grame carbohidrați
  • 2.5 grame fibre
  • 11 grame zahăr
  • 29mg calciu

Papaya este totodată o sursă excelentă de potasiu, magneziu, fier, zinc, acid folic, beta-caroten și vitamine C, A, E, K și B6. Dar ce impact au toți acești nutrienți asupra sănătății?

Consumul de papaya: beneficii pentru sănătate

  • sprijină sănătatea inimii și tensiunea arterială

Pentru că este un fruct bogat în antioxidanți precum licopenul și vitaminele A și C, care au proprietăți antiinflamatorii, poate reduce riscul de apariție a bolilor cardiovasculare și anumite tipuri de cancere. De asemenea, conține și 11% din necesarul zilnic recomandat de potasiu, iar potasiul este asociat reglării tensiunii arteriale.

  • reduce riscul de apariție a cancerului

Datorită proprităților sale antiinflamatorii, papaya este cunoscut pentru scăderea riscului de apariție a cancerului. De exemplu, o cercetare din 2014 sugerează că papaya fermenatat poate fi folosit în tandem cu terapiile tradiționale pentru a ține sub control și pentru a regla inflamațiile și deteriorările produse de radicalii liberi, cunoscute pentru declanșarea diferitor tipuri de cancer. Consumul de beta-caroten, un antioxidant prezent în papaya, reduce riscul de dezvoltare a cancerului.

  • îmbunătățește digestia

Acest fruct exotic este recomandat pentru anumite probleme digestive. În primul rând, este bogat în enzime numite papaine, care ajută la vindecarea rănilor, dar și la macerarea alimentelor în stomac, venind în sprijinul digestiei. Conținutul de apă și enzime ajută tranzitul gastrointestinal și combate balonarea. Pentru că este o sursă ideală de fibre poate elimina constipația.

  • combate inflamațiile

Fructul de papaya are un conținut bogat de enzime unice de digestie a proteinelor, inclusiv papaină și chimopapaina, enzime ce reduc simțitor inflamația din corp.

  • ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge

Poate avea efect hipoglicemiant asupra sângelui (200 de grame de papaya conținând doar 8 grame de zahăr), ceea ce înseamnă că ajută organismul să reacționeze la creșterea nivelului insulinei și la scăderea nivelul glicemic.

Cum alegem un fruct bine copt, dar și gustos

Fructul de papaya poate fi consumat doar atunci când este bine copt. De aceea trebuie să alegem musai fructele cu coajă galben-portocalie. Dacă coaja și pulpa sunt moi, atunci și fructul este bine copt.

Zona din jurul codiței poate fi și ea un semn: astfel dacă zona este moale și zemoasă sau chiar ușor mucegăită, atunci acel fruct este de evitat încât se poate strică foarte repede.

Fructul de papaya se ține păstrează neapărat la frigider încât poate fermenta cu ușurință, și este indicat a fi consumat în cel mult două zile.

Fructul de papaya: cum îl folosim în bucătărie

Pentru consum propriu, fructul de papaya se curață atent de coajă și se îndepărtează semințele negre cu o linguriță, urmând a fi tăiat felii. Semințele au gust iute și numeroase proprietăți antiinflamatorii, asfel că ele pot fi integrate cu succes în rețetele de sosuri delicioase pentru fripuri.

Feliile de papaya sunt și ele excelente în salatele de fructe, în combinație cu critricele răcoritoare. Mai mult, feliile pot fi congelate și folosite în smoothie-uri sau ca garnitură pentru preparatele din pește.

Rețete delicioase cu papaya

SALATĂ DE PAPAYA CU AVOCADO

Ingrediente:

  • 2 fructe de papaya
  • 2 fructe de avocado
  • sucul și coajă de la o lămâie verde (lime)
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • 1/2 linguriță de sare
  • 1/4 linguriță de zahăr

Mod de preparare: Fructul de avocado se curată cu grijă de coajă și se taie în felii subțiri. Fructele de papaya, și ele, se curață, îndepărtând semințele, după care se taie în felii subțiri. Cele două se amestecă împreună alături de celelalte ingrediente. Salata se păstrează câteva minute la frigider înainte de servire!

SMOOTHIE CU PAPAYA ȘI BANANĂ

Ingrediente:

  • 250 ml de lapte
  • 60 ml iaurt grecesc
  • 1 linguriță de esență de vanilie
  • o banană
  • o jumătate de fruct de papaya, fără coajă și semințe
  • 200 de gr de cuburi de gheață

Mod de preparare: toate ingredientele se adaugă într-un blender și se amestecă până la obținerea unei consistențe cremoase. Smoothie-ul poate fi consumat proaspăt, de îndată ce a fost preparat.

PAPAYA CU IAURT ȘI NUCI

Ingrediente:

  • un fruct de papaya
  • 65 de gr de iaurt grecesc
  • 30 gr de nuci
  • o linguriță de scorțișoară

Mod de preparare: Se taie fructul de papaya în două și se îndepărtează semințele. În fiecare jumătate de papaya se adaugă jumătate din cantitatea de iaurt grecesc și de nuci mărunțite. Pe deasupra acestora se presare scorțișoară pudra. Este o gustare nemaipomenită ce poate fi consumată de îndată ce a fost preparată!

CONCLUZII

Fructul de papaya este bogat în substanțe nutritive valoroase și are un gust delicios.

Antioxidanții săi puternici pot reduce riscul apariției multor boli, îndeosebi a celor ce vin odată cu vârsta, cum sunt bolile cardiovasculare sau cancerul.

De asemenea, consumul de papaya poate ajuta la lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, ajutând tenul să rămână neted, curat și sănătos.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”