Mănâncă alimente hidratante în fiecare zi!

Probabil ai aflat deja că pentru a trăi ar fi bine să bei opt pahare de apă pe zi (un pahar de 250 ml), pentru a te simţi bine este de preferat să bei 10 pahare pe zi, iar dacă vrei să te simţi foarte bine trebuie să bei 12 pahare de apă pe zi.
Mănâncă alimente hidratante în fiecare zi!

Probabil ai aflat deja că pentru a trăi ar fi bine să bei opt pahare de apă pe zi (un pahar de 250 ml), pentru a te simţi bine este de preferat să bei 10 pahare pe zi, iar dacă vrei să te simţi foarte bine trebuie să bei 12 pahare de apă pe zi.

Probabil că în acelaşi timp ai omis să respecţi una dintre variante şi ai trăit fără să bei măcar minimum necesar ceea ce, pe termen lung, aduce numai neplăceri organismului.
Digestia, absorbţia substanţelor nutritive sau reacţiile chimice necesare organismului nu s-ar mai putea realiza, la fel de bine ca şi stocarea energiei. Un alt impact al insuficienţei apei din organism este deshidratarea cronică  a celulelor care devin vulnerabile în faţa unor agenţi patogeni.

Prea multă apă în organism poate fi, de asemenea, dăunătoare, însemnând o pierdere critică a vitaminelor şi mineralelor cu fiecare “călătorie” la baie.

Pentru a-ţi fi mai uşor să găseşti un echilibru şi să oferi mereu organismului tău atâta apă cât are nevoie, nu uita că apă poţi găsi şi în anumite alimente foarte sănătoase-deci o poţi „mânca” şi nu neapărat bea. Aşa, nu va trebui nici să-ţi numeri în fiecare zi paharele cu apă, iar înlocuirea unui pahar de apă cu fructe sau legume te va hidrata pentru o perioadă mai lungă de timp.

Alimente din care îţi poţi extrage apa necesară hidratării:

Castravete– nu numai că are puţine calorii, ci este compus în cea mai mare parte din apă. Este şi o excelentă sursă de siliciu, un mineral care oferă putere ţesutului conjunctiv şi bogat în vitamina A, C.

Rodii– o sursă minunată de hidratare, antioxidant, combinaţia elementelor nutritive din rodii crescând capacitatea de protecţie împotriva razelor solare.

Avocado– fibrele din avocado ajută la păstrarea apei în organism, pe lângă grăsimile benefice pe care le conţine.

Broccoli– la fel ca şi spanacul, este un antioxidant, anti-inflamator şi un izvor sănătos de apă.

Mango– de câte ori ai pielea uscată mănâncă un mango! Plin de viatmine şi minerale, în special vitamina A normalizează ciclul de viaţă al celulelor. Dar mango este, mai ales, un tratament revigorant şi hidratant natural şi dulce.

Citeşte şi: De ce trebuie evitată deshidratarea
 

Bianca Dragomir
Bianca Dragomir

Mă întreb uşor retoric: există oare ceva mai dificil decât să scrii despre tine? Da, există! Să scrii despre tine şi apoi să prezinţi cele trei fraze timide şi alambicate celorlalţi care, pe deasupra, sunt cititorii tăi. E ca şi cum ai pleda nevinovat în faţa instanţei de judecată ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Dr. Beatrice Anghel: tratamente moderne în cancerele ginecologice avansate