De ce trebuie să mănânci leurdă – 5 cele mai importante beneficii pentru sănătatea ta

Descoperă cele mai importante beneficii ale leurdei, fără doar și poate vedeta sezonului de primăvară: de la proprietăți la vitaminele conținute.
  • Publicat:
  • Actualizat:
De ce trebuie să mănânci leurdă – 5 cele mai importante beneficii pentru sănătatea ta
Leurda – 5 cele mai importante beneficii pentru sănătatea ta

De departe una dintre cele mai iubite plante ale primăverii, leurda – cu numele științific Allium ursinum și cel popular „usturoiul ursului” (da, chiar și urșii o folosesc drept medicament) – ne poate proteja împotriva numeroaselor afecțiuni în primul rând datorită conținutului său ridicat de antioxidanți și vitamine.

Cu atât mai mult de apreciat pentru că, realmente, ne putem bucura de ea pentru o perioadă relativ scurtă – leurda prevestește venirea primăverii și, deși aparent simplă, fiind destul de asemănătoare la gust cu usturoiul, efectele sale asupra sistemului imunitar, asupra inimii și sistemului endocrin sunt uimitoare.

Pentru mai multe detalii despre proveniența ei, modul de recoltare, dar și alte proprietăți citește: Leurda: planta-vedetă a primăverii!

Iată 5 cele mai importante beneficii pentru sănătatea ta

Efect antioxidant

O sursă bogată de antioxidanți, precum vitamina C și polifenolii, leurda contribuie la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. De asemenea, antioxidanții pe care ți-i oferă această plantă de culoare verde intens te ajută să menții sănătatea pielii.

Stimulează sistemul imunitar

Leurda este foarte bogată și în nutrienți esențiali precum vitamina D, vitamina C, zinc, fier, calciu, sodiu, potasiu, de aceea „regina verdețurilor” este un susținător puternic al sistemului imunitar, ceea ce indirect ajută la prevenirea bolilor.

Proprietăți antiinflamatorii

Consumul de leurdă reduce inflamațiile din organism și previne afecțiunile cronice, cum sunt bolile sistemului cardiovascular și artrita.

Îmbunătățirea sănătății sistemului cardiovascular

Cu un conținut crescut de adenozină (o substanță renumită pentru capacitatea sa de a reduce colesterolul), leurda și-a demonstrat eficiența și în păstrarea unui nivel echilibrat al colesterolului și trigliceridelor din sânge, ceea ce contribuie la prevenirea bolilor inimii și accidentelor vasculare cerebrale.

Proprietăți antibacteriene

Datorită compușilor cu proprietăți antibacteriene precum alicina, leurda previne infecțiile bacteriene și menține sănătatea sistemului respirator.

Așadar, de la proprietăți antiinflamatorii, antioxidante și antibacteriene, leurda îmbunătățește sănătatea sistemului cardiovascular și a sistemului imunitar.

O plantă ieftină de care merită să te bucuri din plin, mai ales că aduce și un plus de aromă preparatelor culinare. O bucurie a primăverii de care dispunem puțin, dar care poate avea efecte intense.

Citește și: Cea mai simplă rețetă de supă cremă de leurdă – poezie de primăvară în farfurie

Citește și: CSÎD a încercat: supă de leurdă

Citește și: Plăcintă cu leurdă – rețetă fără drojdie

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân