CSÎD a încercat: supă de leurdă

Primăvara este mai gustoasă cu supe de sezon. Am testat o rețetă a lui chef Radu Dumitrescu de supă de leurdă. Ne-a plăcut, mai facem!
  • Publicat:
CSÎD a încercat: supă de leurdă
Supă de leurdă, foto Mădălina Drăgoi

Atunci când vrei să începi primăvara cu dreptul, clar vei face schimbări în stilul de viață benefice. Una dintre ele este să ai mult verde în farfurie. Și cum pădurile și-au relevat deja primele comori – leurda – un soi de regină a plantelor trebuie să aibă un gust pe cinste.

Cui nu-i place aroma de usturoi? Ei bine, leurda este o rudă a usturoiului i se spune chiar „usturoiul ursului”. Gustul său inconfundabil iar primăvara este momentul pentru o cură de verdețuri. Consumați leurdă cât mai des și de preferat crudă. O salată se face ușor și rapid. Curățați cu atenție frunzele de leurdă și le uscați cu un prosop de hârtie. Se taie frunzele sau se rup. Și se amestecă cu ulei de floarea soarelui presat la rece și puțin oțet de mere.

Încercați și supa de leurdă

Însă leurda are multiple utilizări și se poate face chiar supă. Pentru unele persoane, supa doar din leurdă are un gust prea puternic.
Am încercat o rețetă de supă de leurdă cu o aromă fină de la chef Radu Dumitrescu. A ieșit cremoasă și aromată fix cât trebuie ca să fie pe placul papilelor gustative.

Ingrediente de care aveți nevoie pentru supa de leurdă

Atunci când mergeți la piață asigurați-vă că puneți în plase și 6 legături de leurdă proaspătă, o ceapă sau o legătură de ceapă verde, 2 cartofi, 2 morcovi, 1 litru de lapte, unt. Aveți nevoie și de un mixer vertical.

Supă de leurdă – rețetă

  • 6 legături de leurdă
  • O ceapă sau o legătură de ceapă
  • 2 cartofi fierți
  • 2 morcovi fierți
  • 1 litru de lapte
  • Unt

Mod de preparare:

Cartofii și morcovii se fierb. Într-o tigaie se pune untul și ceapa pentru a se căli ușor. După care leurda se fierbe într-un litru de lapte. Toate ingredientele se pun în amestecul din lapte și leurdă, se pasează cu ajutorul unui mixer vertical și se sărează. Se mai dau o dată în clocot. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân