Cum să-ţi creşti flexibilitatea corpului indiferent de vârstă

Indiferent de vârsta pe care o ai, există câteva trucuri care te pot ajuta să-ţi creşti flexibilitatea corpului.
24.02.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Cum să-ţi creşti flexibilitatea corpului indiferent de vârstă
FOTO: shutterstock / Cum să-ţi creşti flexibilitatea corpului indiferent de vârstă

Să practici tai chi, pilates sau yoga sunt doar câteva dintre trucurile care te pot ajuta să-ţi creşti flexibilitatea. Alături de aceste sporturi mai putem vorbi şi de alimentaţie şi stilul de viaţă. Mai exact, consumul suficient de proteine şi eliminarea tensiunilor musculare cu ajutorul băilor calde se numără şi ele în capul listei.

Alege exerciţiile care ţi se potrivesc

NHS recomandă ca exerciţii pentru îmbunătăţirea flexibilităţii clase precum yoga, pilates, tai chi şi stretchingul. În timp ce clasele de yoga şi pilates se concentrează asupra creşterii forţei şi flexibilităţii, yoga este mai mult văzută ca având efecte mai bune asupra mişcărilor articulare, deoarece se practică mişcări fizice care permit alungirea muşchiului. Tai chi în schimb ajută la detensionarea musculaturi, iar stretchingul a întregului corp. Aceste două clase sunt ideale pentru persoanele care au o mobilitate limitată, se recuperează în urma unei intervenţii sau vor să echilibreze anumite probleme şi să se adapteze abilităţilor de acest fel.

Asigură-te că ai consumat suficiente proteine

Nu există o legătură directă între alimentaţie şi îmbunătăţirea flexibilităţii, dar după antrenament, dacă incluzi în dietă proteine de calitate şi ai un stil alimentar echilibrat, este o mişcare foarte bună. Atunci când colagenul, care se formează cu ajutorul proteinelor, este alăturat vitaminei C, poate ajuta la ameliorarea durerilor articulare, la recuperarea şi îngrijirea tendoanelor.

Menţine mişcările pentru mai mult timp

Stretchingul este esenţial atunci când te antrenezi, iar una dintre cele mai comune greşeli este aceea de a nu menţine mişcările pentru mai mult timp. În general, când facem încălzirea înainte de antrenament, avem tendinţa de a sta între cinci şi 10 secunde într-o anumită poziţie însă, dacă îţi doreşti ca ţesutul să se încălzească este nevoie de un timp mai lung, mai exact undeva la 30 de secunde.

Antrenează-te des

Flexibilitatea este extrem de schimbătoare, iar pentru un program ideal de stretching este nevoie de timp şi mai mult efort. Cât de flexibil eşti depinde şi de stilul de viaţă pe care-l ai. De exemplu, sporturi ca tenis, squash, alergatul, gimnastica şi artele marţiale sunt printre sporturile care accentuează mişcările şi ajută la reducerea riscului accidentelor.

Fă o baie caldă

O baie caldă sau un duş fierbinte te poate ajuta să creşti flexibilitatea muşchilor, ba chiar îi ajută să se relaxeze în special după un antrenament intens.