Pentru dermatita atopică cheia este hidratarea

Pielea atopică îşi poate face simţită prezenţa încă din primele luni de viaţă. Datele arată că unul din cinci bebeluşi are această problemă. Pe acest fond genetic, unii vor avea pusee de dermatită toată viaţa, iar alţii vor uita de semnele bolii până în adolescenţă.
  • Publicat:
Pentru dermatita atopică cheia este hidratarea

Pielea atopică îşi poate face simţită prezenţa încă din primele luni de viaţă. Datele arată că unul din cinci bebeluşi are această problemă. Pe acest fond genetic, unii vor avea pusee de dermatită toată viaţa, iar alţii vor uita de semnele bolii până în adolescenţă.

Conform datelor medicale, pielea atopică are o particularitate.
Aşa-numitele ceramide sunt deficitare, ceea ce face ca apa să nu fie menţinută în piele. Iată de ce tegumentele persoanelor care se nasc atopice trebuie hidratate în permanenţă. E nevoie de aplicarea de creme dermato-cosmetice şi de 2 ori pe zi pentru a menţine aspectul normal al tegumentul.

Ca şi în cazul alergiilor, cauza exactă a problemei nu se cunoaşte. Cei mai mulţi experţi incriminează anumite gene. Se ştie însă că un alergic poate dezvolta dermatită atopică, dacă alergia evoluează spre manifestări tegumentare, aşa cum poate dezvolta astm bronşic, dacă alergia evoluează spre afectarea aparatului respirator.

Astfel, dacă un sugar prezintă dermatită atopică, la un moment dat trebuie să fie investigat şi pentru alte posibile manifestări alergice. În cazul dermatitei atopice, primele semne apar între 2 şi 6 luni, cel mai adesea la 3 luni. În peste 60% din cazuri, dermatita atopică se instalează la vârste mai mici de un an şi în doar jumătate de cazuri simptomele dispar până la pubertate.

Diagnosticul se pune în urma examenelor clinice. De obicei analizele de laborator nu sunt necesare. Leziunile apar mai ales la nivelul scalpului şi al feţei, însă când micuţul începe să meargă, semnele se extind şi la genunchi, palme sau coate.

În dermatita atopică, pielea afectată se inflamează, se înroşeşte, face cruste şi prezintă mâncărimi intense. În cazul acestor manifestări, medicul dematolog este cel care conduce tratamentul, de obicei unul de durată. Chiar dacă simptomele dispar sau se ameliorează în timp, un atopic va trebui să aibă toată viaţa un anumit ritual al îngrijirii zilnice.

Limitează uscarea suplimentară a pielii!

În primul rând, trebuie să fie conştient că e absolut obligatoriu să limiteze factorii care usucă suplimentar pielea. Aceştia sunt aerul uscat sau umed (iarna încălzirea, vara aerul condiţionat), schimbarea climei, trecerea de la aer rece la aer cald şi invers (dar mai ales din rece în cald), căldura intensă. Pe de altă parte, îmbrăcămintea strâmtă, băile repetate care nu sunt urmate de aplicarea unei creme potrivite, expunerea prelungită la soare determină la rândul lor agravarea simptomelor.

De asemenea, o persoană atopică trebuie să-şi menţină funcţia de barieră a pielii prin folosirea corectă a emolientelor. Acestea se aplică zilnic, în primele 3 minute după baie. În mod normal, atopicii au nevoie doar de dermato-cosmeticele care le sunt destinate. Spre exemplu, un ulei de calitate, cum ar fi cel de măsline se poate ca, uneori, să nu fie potrivit pentru un atopic şi să-i exacerbeze reacţia alergică. Aceasta deoarece poate prezenta concentraţii diferite în substanţele active.

De aceea, orice ingredient activ, chiar un ulei de calitate superioară, trebuie analizat, cântărit şi standardizat. Mai mult, o persoană cu piele atopică nu ar trebui să folosească săpunuri în exces. Şi acestea trebuie să fie alese din categoria dermato-cosmeticelor. Iar în privinţa detergenţilor de bucătărie, aceştia se folosesc doar cu mănuşi.

În peste 60% din cazuri, dermatita atopică se instalează la vârste mai mici de un an şi doar în jumatate din cazuri simptomele dispar până la pubertate.

Îngrijirea în 5 paşi:

• Baia trebuie să dureze 5-10 minute, să fie cu apă caldă şi nu fierbinte, necalcaroasă.
• Produsele de spălare nu trebuie să conţină detergenţi.
• Pielea se clăteşte ulterior din abundenţă.
• Se usucă prin tamponare şi nu prin frecare.
• Imediat se aplică o cremă special creată pentru atopici, din categoria dermato-cosmeticelor recomandate de medic.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”