Călcâie crăpate – ce boli pot trăda

Femeilor le place să fie perfecte din vârful degetelor de la picioare şi până în creştetul capului tot timpul anului, însă călcâiele crăpate le dau bătăi de cap
30.05.2020 | Autor: Mădălina Drăgoi
Călcâie crăpate – ce boli pot trăda
Călcâie crăpate - ce boli pot trăda, foto Shutterstock

Călcâiele crăpate ne dau multe planuri vestimentare peste cap. Mai ales de vara atunci când doamnele şi domnişoarele recurg la sandale, pantofi decupaţi la spate sau saboţi. Pielea crăpată din această zonă necesită îngrijiri speciale, iar uneori poate fi simptom al unor boli precum diabet, hipotiroidism sau picior al atletului. Călcâiele crăpate nu sunt doar o problemă estetică ci pot crea disconfort şi chiar sângera sau se pot infecta.


Oricât de multă atenţie acordăm îngrijirii pielii, călcâiele tot pot fi crăpate. În general femeile se plâng de această problemă (în SUA 20% din populaţia adultă se confruntă cu călcâie crăpate, majoritatea reprezentată de sexul feminin). Cine sunt mai predispunşi să aibă călcâie crăpate? Persoanele cu pielea uscată în general, dar şi pacienţii care suferă de anumite boli precum diabet, boli ale glandei tiroide sau unele boli autoimune.

De ce se crapă pielea călcâielor?

Pielea nehidratată optim sub presiunea greutăţii corpului se crapă, mai ales atunci când tălpile încălţărilor sunt dure şi joase.  Alte cauze posibile care pot duce la crăparea călcâilor sunt: obezitatea, pantofii fără călcâie, pantofii care nu se potrivesc perfect, pantofii care ne provoacă bătături atunci când îi purtăm, un mers incorect, temperaturi scăzute, zone cu umiditate scăzută sau mersul desculţ pe podele dure.

Boli care au ca simptom călcâie crăpate

O serie de boli pot favoriza apariţia călcâielor crăpate  precum diabet, psoriazis, eczeme, platfus, piciorul de atlet, infecţii cu ciuperci, hipotiroidism, sindronul Sjogren. Consultaţi un medic dermatolog sau podolog dacă călcâile sunt dureroase, roşii, infamate. Dacă crăpăturile sunt adânci apare o stare de disconfort atât la mers cât şi în poziţii statice şi chiar pot sângera.

Cum putem avea călcâie fără bătături

Dacă suferiţi de una dintre bolile care au ca simptome călcâiele crăpate este important să întrebaţi medicul curant ce metode vă recomandă.
Pielea trebuie hidratată constant atât din interior cât şi din exterior. 2 litri de apă pe zi, o alimentaţie bogată în legume, fructe ne ajută să menţinem pielea hidratată din interior, iar creme specifice pentru îngrijirea călcâielor sunt de folos pentru hidratarea exterioară.
Evitarea mersului pe jos îndelungat atunci când încălţămintea pe care o purtăm are o talpă foarte joasă, dură şi care lasă călcâiele descoperite (sandale, şlapi, saboţi). Atunci când mergem mult pe jos este recomandat să purtăm încălţări care acoperă călcâiele. Pielea lor va rămâne hidratată.
De asemenea, pielea picioarelor mai poate fi protejată şi dacă purtaţi şosete antiaderente, branţuri de la firmele specializate.
Şosetele ideale trebuie să fie intergral din bumbac. Acestea lasă pielea să respire şi o menţin hidratată şi nu favorizează apariţia bătăturilor atunci când mergeţi.
Pentru a avea călcâie fără crăpături sunt de evitat băile prea fierbinţi şi băile sau duşurile prea lungi (nu mai mult de 10 minute).
Şi produsele cosmetice pentru îngrijirea şi curăţarea pielii sunt important – geluri de duş sau săpuni fără parfum.