Betacaroten: frumuseţe pentru păr şi piele!

Consumul frecvent de alimente bogate în betacaroten previne îmbătrânirea prematură a pielii şi reduce efectele negative ale razelor solare, conferind un bronz strălucitor, de durată şi sănătos. De altfel, poţi citi aici o metodă inedită de autobronzant pe bază de morcovi, de care cu siguranţă vei fi surprinsă.
  • Publicat:
Betacaroten: frumuseţe pentru păr şi piele!

Carotenoidele sunt pigmenţi care se găsesc în fructe şi legume colorate iar aceste substanţe au numeroase beneficii atât pentru sănătate cât şi pentru frumuseţe. Se estimează că există peste 500 de specii de carotenoide, dintre care cea mai importantă este reprezentată de betacaroten, un compus care a fost izolat pentru prima dată din rădăcina de morcovi.

Betacarotenul are numeroase beneficii pentru sănătate datorită faptului că odată ajuns în organism este transformat în vitamina A (retinol), care are efect antioxidant şi care protejează de efectele nocive ale radicalilor liberi, principalii inamici ai sănătăţii.

Antioxidanţii sunt recunoscuţi pentru efectul de blocare a stresului oxidativ al celulelor, întăresc sistemul imunitar şi reduc substanţial riscul de afecţiuni ale inimii sau chiar cancer.

Alimente bogate în betacaroten

Deşi credem că morcovii sunt singurele surse de betacaroten, există numeroase alte fructe şi legume bogate în această substanţă benefică: caise, sparanghel, broccoli, andive, grapefruit, oregano, pătrunjel, ceapă, ardei gras, prune, dovleac, spanac, cartofi dulci etc.

Betacaroten – Beneficii pentru piele

Consumul frecvent de alimente bogate în betacaroten previne îmbătrânirea prematură a pielii şi reduce efectele negative ale razelor solare, conferind un bronz strălucitor, de durată şi sănătos. De altfel, poţi citi aici o metodă inedită de autobronzant pe bază de morcovi, de care cu siguranţă vei fi surprinsă.

Cu toate acestea, nu trebuie făcut exces de astfel de alimente bogate în betacaroten deoarece există situaţii când pielea capătă o coloraţie galben-portocaliu (afecţiune numită carotenodermie), în special în zona palmelor, a nasului sau a ochilor.

Un consum între 90-180 mg de betacaroten (furnizat din alimente sau suplimente alimentare) poate reduce arsurile solare, însă nu protejează în întregime pielea, prin urmare trebuie folosit în paralel un produs cu factor de protecţie solară de minimum 20.

Betacarotenul şi-a dovedit eficienţa şi în anumite cazuri de leucoplazie bucală, o afecţiune care se manifestă prin acoperirea unor zone întinse ale cavităţii bucale cu cheratoză sau placă aderentă (leziuni de culoare albă), ca urmare a consumului de alcool sau a fumatului înrăit. Studiile au demonstrat că un consum de betacaroten poate reduce simptomele acestei afecţiuni şi poate chiar să prevină apariţia acesteia. Totuşi, este recomandat să cereţi sfatul unui medic înainte să luaţi suplimente cu betacaroten pentru tratamentul acestei probleme.

De asemenea, betacarotenul este benefic şi în ameliorarea  sclerodermei, o problemă dermatologică ce constă în îngroşarea şi întărirea pielii, însă sunt derulate studii în acest sens şi sunt aşteptate rezultate care să îi confirme eficienţa în proporţie de 100%.

Pielea uscată, eczemele şi psoriazisul pot fi ameliorate cu ajutorul betacarotenului datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care ajută la regenerarea ţesuturilor. Aplicat sub  formă de ulei sau unguent, betacarotenul ajută la tratarea ulceraţiilor şi a cicatricilor, a acneei severe, cu pustule dureroase, precum şi a unei infecţii cutanate numită impetigo, o boală contagioasă cauzată de Stafilococul auriu şi streptococii beta-hemolitici grup A. În plus, poate preveni şi ameliora ridurile superficiale, petele de vârstă (melasma), tăieturile şi rănile.

Betacaroten – Beneficii pentru păr

Consumul de alimente bogate în betacaroten te poate ajuta să scapi de numeroase probleme cu podoaba capilară, însă mare grijă să nu faci abuz de suplimente cu vitamina A, deoarece aceasta poate cauza subţierea firului de păr şi căderea excesivă a părului.
Prin urmare, adoptă un regim alimentar echilibrat şi evită administrarea de suplimente sau, dacă este necesar, cere părerea specialistului înainte.
Iată care sunt efectele pe care le poate vitamina A asupra părului: previne uscarea şi deteriorarea firului de păr, precum şi scalpul uscat, care predispune la apariţia mătreţii, întăreşte firul de păr şi previne căderea acestuia, încurajând regenerarea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Trucuri de frumuseţe pentru vară!
Trucuri de frumuseţe pentru vară!
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân