2 scruburi cu ingrediente naturale la care trebuie să apelezi frecvent pentru o hidratare mai intensă a pielii

  • Publicat:
2 scruburi cu ingrediente naturale la care trebuie să apelezi frecvent pentru o hidratare mai intensă a pielii
Sursa foto: shutterstock

Scruburile pentru corp ar trebuie să facă parte din rutina noastră săptămânală pentru o bună îngrijire a pielii. În funcție de preferințe, poți opta fie pentru un exfoliant de pe rafturile magazinelor de profil, fie pentru unul din ingrediente naturale, preparat chiar la tine în bucătărie. Astăzi noi îți vom prezenta două rețete de scruburi de care pur și simplu te vei îndrăgosti! 

Scruburi cu ingrediente naturale pentru o piele mai fermă, mai hidratată și mai catifelată

Scrub cu ulei de cocos și cafea

Un scrub la care și tu trebuie să apelezi pentru o mai bună exfoliere a pielii este cel cu ulei de cocos și cafea. Se aplică direct pe corp și se masează cu mișcări circulare zona de interes. Particulele de cafea îndepărtează celulele moarte ale pielii, timp în care uleiul de cocos hidratează intens pielea.

Mod de preparare: Într-un recipient se amestecă 3 linguri de cafea cu o lingură și jumătate de ulei de cocos. Pasta astfel obținută se aplică direct pe pielea umedă și se masează cu mișcări circulare.

La final se clătește cu apă din abundență și se aplică o loțiune hidratantă.

Citește și: Ce efecte uimitoare are cafeaua asupra pielii tale

Scrub cu ulei de lavandă și sare

Un alt scrub care nu ar trebui să îți lipsească din rutina de skincare este acela cu ulei de lavandă și sare. Sarea are efect exfoliant, îndepărtează celulele moarte și îți lasă pielea fină la atingere, iar uleiul de lavandă hidratează în profunzime.

Mod de prepare: Într-un recipient se amestecă 3-4 linguri de sare cu 5-6 linguri de ulei de lavandă și se lasă la înmuiat preț de 15 minute. Conținutul astfel obținut se aplică direct pe corp la duș. Mișcările trebuie să fie blânde și delicate pentru a nu agresa sau irita în vreun fel pielea.

La final, ca și-n cazul anterior, se spală bine cu săpun și se clătește cu apă din abundență.

Citește și: Sarea de mare, remediul natural pentru pielea ta

Sursă: HealthLine

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”