Dr. Simona Carniciu

Dr. Simona CARNICIU este doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.

După aproximativ 7 ani de studiu și muncă în domeniu, dar, mai ales în cercetare, la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Nicolae Paulescu” București, din 2016 este proprietar al CORPOSANA S.R.L. (Centru de Cercetare, Diagnostic și Tratament în Diabet și Boli de Nutriție).

Scopul acestui Centru este de a acorda o atenție deosebită studiului neîncetat al obezității, terapiei nutriționale și a complicațiilor diabetului zaharat, cum ar fi piciorul diabetic.

De asemenea, este trezorier și președinte al Comisiei pentru IT la ASOCIAȚIA MEDICALĂ ROMÂNĂ, cea mai veche asociație medicală din România, înființată în 1857 de Carol Davila, N. Kretzulescu și N. Polizu, dar și secretar științific al revistei științifice publicate la Editura Academiei Române, Proceedings of the Romanian Academy Series B: Chemistry, Life Sciences and Geoscience.

Educație și formare

2002 - 2008 Absolvent facultate/Diplomă de Licență Medicină Generală a Universității de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală

Calificări

Medic Specialist - Medicină de familie în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan" din București

Altele

Olimpiada nationala de biologie 1999– Mentiune
Olimpiada nationala de biologie 2000, 2002 – participareOlimpiada nationala de biologie 2001 (Anatomia şi Fiziologia Omului) - Premiul II – admitere fără examen la Facultatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti
Diploma de Excelenta 2010, Sectiunea Doctoranzi, Congresul Anual al Asociatiei Medicale Romane, Bucuresti, 6-8.05.2010 – Mentiunea I
Premiu pentru cel mai bun poster – (lista lucrari, pct 12) - Al 7-lea Workshop International de Compatibilitate Electromagnetică CEM 2010, Odorheiu Secuiesc – Romania, 2 – 4.09.2010
Diploma de Merit 2011, Sectiunea Doctoranzi, Congresul Anual al Asociatiei Medicale Romane, Bucuresti, 14-16 aprilie 2011.
Diploma de excelenta pentru doctoranzi, Sectiunea Doctoranzi, Congresul Anual al Asociatiei Medicale Romane, Bucuresti, 26-28 aprilie 2012.
Diploma de excelenta pentru doctoranzi, Sectiunea Doctoranzi, Congresul Anual alAsociatiei Medicale Romane, Bucuresti, 31 mai – 02 iunie 2013
Diploma de excelenta pentru doctoranzi, Sectiunea Doctoranzi, Congresul Anual al Asociatiei Medicale Romane, Bucuresti, 10 – 12 aprilie 2014
Nominalizare Gala Medica, Editia a VI-a, Bucuresti, 25 iunie 2014, la sectiunea „Cel mai bun comunicator medic”, alaturi de Dr. Alis Grasu, Dr. Irina Badrajan şi Prof. Dr. Florin Mihălţan
Organizarea unui cross “Sănătoşi şi bucuroşi” în cadrul Programului Naţional de Prevenţie a Patologiei Metabolice şi Cardiovasculare, program iniţiat în 2007 de către Asociaţia Medicală Romană şi care mă preocupă ca secretar executiv al Asociaţiei.
Numeroase (peste 30) participari la congrese si simpozioane nationale si internationale, in perioada 2009-2016
Dezbatere pe tema creşterii activităţii fizice la copii, în scopul prevenţiei obezităţii şi patologiei metabolice, susţinută la Palatul Parlamentului în 2013, organizată de CNA, unde am luat cuvântul, prezentând proiecte eşuate de prevenţie şi am motivat necesitateaaplicării unor măsuri la nivel naţional.
Sesiune ştiinţifică la Academia Romană pe tema prevenţiei prin alimentaţia corectă şi tehnologia aplicată în industria alimentară, unde am prezentat problema actuală şi necesitatea colaborării interdisciplinare în Programul Naţional de Prevenţie a Bolilor Metabolice şi Cardiovasculare al Asociaţiei Medicale Române (2013).
Participări frecvente la emisiuni televizate începând cu din 2012, pe teme de diabet şi nutriţie.

Motivul neobișnuit pentru care ducem lipsă de vitamina D: ne spălăm prea des, cu produse foarte agresive cu pielea

Motivul neobișnuit pentru care ducem lipsă de vitamina D: ne spălăm prea des, cu produse foarte agresive cu pielea

Invitată în emisiunea „Înapoi în viitor” moderată de Andreea Perminova, dr. Simona Carniciu a detaliat care sunt suplimentele de care avem nevoie din când în când, dar și motivele pentru care populația României, dar nu […]