Profesorul Vlad Ciurea trage un semnal de alarmă în privința unui aliment prezent frecvent în meniurile românilor, mai ales în perioada postului: cartofii prăjiți.
Invitat recent în cadrul emisiunii iThink cu Iusti Fudulu, difuzată la Antena 3 CNN, medicul a explicat de ce a renunțat definitiv, în urmă cu mai bine de un deceniu, la acest produs aparent banal, dar extrem de dăunător.
„Cred că de 10 ani nu am mai mâncat cartofi prăjiți. Știu că acest carbohidrat nu favorizează sub nicio formă activitatea cerebrală”, a declarat profesorul Ciurea, accentuând impactul negativ pe care acest preparat îl are asupra creierului și sănătății generale.
Deși cartofii sunt un aliment accesibil și sățios, metoda de preparare schimbă radical beneficiile nutriționale. Prăjirea la temperaturi înalte produce grăsimi trans, substanțe care cresc riscul de boli cardiovasculare, diabet, obezitate și chiar declin cognitiv. Mai mult, atunci când uleiul este reutilizat – o practică des întâlnită în gospodării și restaurante – toxicitatea crește alarmant.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fyummy-french-fries-with-salt-made-of-fresh-potato-2025-03-24-02-24-35-utc-800x1200.jpg)
Un alt pericol major semnalat de specialiști este acrilamida, o substanță cu potențial cancerigen, care se formează în alimentele bogate în amidon supuse tratamentului termic intens. Cartofii prăjiți sunt printre cele mai afectate produse, alături de chipsuri și produse de patiserie.
Dincolo de pericolele evidente, cartofii prăjiți sunt și o bombă calorică: în timp ce o porție de 138 de grame de cartofi copți are în jur de 128 de calorii, aceeași cantitate prăjită urcă vertiginos la 431 de calorii și 20 de grame de grăsime – un dezechilibru semnificativ pentru cei care țin post sau doresc să mănânce sănătos.
Pentru cei care nu vor să renunțe complet la gustul cartofilor, profesorul recomandă variantele fierte sau copți la cuptor, alături de legume și surse de proteine vegetale. Acestea păstrează nutrienții de bază ai cartofului fără a aduce riscurile asociate prăjirii.
Sursă foto – Vlad Ciurea Facebook/ shutterstock