Trebuie să recunoaștem că sexul spontan este cel mai…„apetisant”, iar cu cât este practicat mai des, cu atât mai bine. Dar când vine vorba de reproducere, sexul necesită mai multă energie mentală decât ți-ai plănuit. În mod normal, cu cât faci mai mult sex, cu atât șansele să rămâi însărcinată sunt mai mari, dar există și aici o strategie, pentru că dacă alegi momentul potrivit, te poți bucura de o sarcină cu succes și mai puține frustrări. Iată când să faci sex să rămâi însărcinată?
Înainte de a porni la drum cu gândul că vrei să rămâi însărcinată, nu uita de importanța vizitei la medicul ginecolog, pentru a te asigura că ești pregătită pentru acest pas, cel puțin fizic, și că nu te confrunți cu vreo problemă de sănătate care să-ți îngreuneze șansele de a avea un copil. De asemenea, asigură-te și că partenerul este sănătos și pregătit pentru această decizie care vă va schimba complet viețile. Ai în vedere:
Odată ce ai „undă verde” de la medic, profită din plin de zilele în care fertilitatea este la cote maxime și prioritizează sexul. Cu două săptămâni înainte de menstruație are loc ovulația, perioadă în care un ovul matur este eliminat de ovare. De asemenea, există și o mică fereastră fertilă în fiecare ciclu menstrual, care începe cu cinci zile înainte de ovulație și se termină rapid imediat ce apare ovulația, perioadă în care poți rămâne însărcinată.
Există câteva semne și simptome care îți confirmă faptul că ești la ovulație:
Ia în calcul faptul că spermatozoizii trăiesc în tractul reproducător între trei și cinci zile, perioadă în care poți profita de acea fereastră fertilă, în care spermatoizii așteaptă ovulul, care la rândul lui trăiește doar 24 de ore. Odată ce te afli în acea fereastră poți face sex în fiecare zi pentru a-ți crește șansele de a rămâne însărcinată. Totodată, ține cont de faptul că prea mult sex poate reduce numărul de spermatozoizi sănătoși. Bărbatul produce zilnic o anumită cantitate de spermatozoizi.