Diana Stănculeanu, psihoterapeut: Războiul din Ucraina ne-a prins obosiți și epuizați după pandemie

Războiul din Ucraina ne-a prins cu garda jos, din punct de vedere emoțional, după 2 ani de pandemie.

Războiul din Ucraina apărut după ce abia începeam să ne revenim din pandemie ne-a prins cu garda jos, mai vulnerabili, poate, ca niciodată. Mai ales că un război în care este implicată Rusia ne activează nouă, românilor, frici transgeneraționale și ne duce cu gândul la orori comise în război, regim dictatorial, comunism. Diana Stănculeanu, psihoterapeut, ne-a vorbit despre fricile activate de războiul din Ucraina.

Războiul din Ucraina are un impact semnificativ asupra psihicului nostru, pentru că este un eveniment la care nici unul dintre ni nu s-a așteptat. „Deși războiul a fost o prezență constantă la nivel global, Europa a fost un loc privlegiat, fiind această zonă caracterizată de foarte multă vreme de siguranță, pace și predictibilitate”, spune psihologul Diana Stănculeanu. Ceea ce se întâmplă acum ne lovește de două ori, pentru că este un al doilea eveniment major global cu foarte mulă noutate, impredictibilitate și ambiguitate ce ni se întâmplă. „Într-o stare similară ne-am simțit cu toții acum 2 ani când, realmente, viața noastră s-a schimbat de pe o zi pe alta și nu știam exact ceea ce urmează să se întâmple”, ne-a spus Diana Stănculeanu.

În mod similar ne simțim și în această perioadă, tocmai pentru că războiul, cel puțin pentru generațiile în viață, este un fenomen nou, un fenomen impredictibil. „Pentru că, deși existau niște discții care anunțau cumva războiul în acea regiune, efectiv n-am trezit cu războiul din Ucraina peste noapte și este încă un fenomen caracterizat de multă ambiguitate, pentru că în acest moment imeni nu poate să anticipeze cu claritate ce urmează să se întâmple”, a declarat psihoterapeutul.

Faptul că războiul din Ucraina este un eveniment cu impact de tragedie asupra vieților umane care se întâmplă în proximitatea noastră georgrafică, la câteva sute de kilometri de noi, ne face să ne gândim și mai serios la acest eveniment și, în mod clar, starea noastră de anxietate a crescut.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Diana Stănculeanu - Psihoterapeut și expert național în sănătate mintală
Diana Stănculeanu este psihoterapeut terapie cognitiv-comportamentală și expert național în sănătate mintală, cu experienţă vastă în consilierea şi terapia individuală şi de grup a copilului şi adolescentului cu tulburări emoţionale (anxietate, depresie), dar și în consilierea şi ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psihoterapeut și expert național în sănătate mintală
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult