Fii sănătos prin mers pe jos! STUDIU: 5.000 de pași pe zi sunt de ajuns. Cât înseamnă în kilometri

  • Publicat:
Fii sănătos prin mers pe jos! STUDIU: 5.000 de pași pe zi sunt de ajuns. Cât înseamnă în kilometri
Foto: Shutterstock

Un nou studiu arată că sunt de ajuns 5.000 de pași pe zi pentru a ne reduce riscul de deces prematur din orice cauză, scrie BBC. Chiar dacă numărul magic de pași vehiculat în ultimii ani a fost de 10.000, iată că beneficiile pot fi obținute și cu eforturi mai mici.

Cele mai recente statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că activitatea fizică insuficientă este responsabilă pentru 3,2 milioane de decese în fiecare an.

Mai mulți pași, mai multe beneficii pe toate planurile

O echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină din Lodz (Polonia) și de la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins (SUA) a descoperit că nu este nevoie să facem 10.000 de pași pe zi pentru a ne menține sănătatea și silueta.

Potrivit experților, 5.000 de pași pe zi sunt suficienți pentru a reduce riscul de deces prematur din orice cauză. Surprinzător, beneficiile pentru inimă și vasele de sânge sunt obținute și dacă facem puțin peste 2.300 de pași pe zi.

Totuși, beneficiile pentru sănătate sunt mai vizibile cu cât facem mai mulți pași, atrag atenția cercetătorii. Impactul semnificativ a fost observat la 7.000 de pași pe zi.

Studiul publicat în European Journal of Preventive Cardiology a constat în analizarea datelor medicale a 227.000 de persoane din Australia, Japonia, Norvegia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Astfel, s-a constatat că beneficiile mersului pe jos se aplică la toate genurile și vârstele. Cu toate acestea, cele mai mari beneficii au fost observate în rândul persoanelor sub 60 de ani care făceau între 7.000 și 13.000 de pași zilnic – în cazul acestora, riscul de deces prematur s-a redus cu aproape 50%.

Cât înseamnă 5.000 de pași în kilometri

Mersul pe jos face piciorul frumos, dar și corpul sănătos!

Dacă vrei să atingi ținta de minim 5.000 de pași pe zi recomandată de experți și nu ai un telefon inteligent cu o aplicație sau un pedometru care să îți spună exact cât ai mers pe jos, cel mai simplu mod de orientare este timpul sau distanța.

Mersul în ritm alert, timp de 30 de minute, este echivalentul celor 5.000 de pași pe zi. Iar ca distanță, cei 5.000 de pași pe zi înseamnă aproximativ 4 kilometri.

Beneficiile mersului pe jos

Nu degeaba se spune că mersul pe jos este cel mai complex şi accesibil exerciţiu: nu te costă nimic, îl poţi face oriunde, nu ai nevoie de echipament special, îţi antrenează întreaga musculatură şi nu prezintă niciun fel de contraindicaţie.

Dacă mergi zilnic pe jos 30 de minute, într-un ritm susţinut, inima ta va avea numai de câştigat. Combinat cu o dietă echilibrată, mersul pe jos te poate ajuta să slăbeşti câteva kilograme sau să îţi menţii greutatea corporală.

Totuși, pentru a slăbi, „o şedinţă” de mers pe jos trebuie să dureze aproximativ 60 de minute, susţin specialiştii: primele 10 în ritm uşor-moderat, următoarele 40-50 în ritm alert, iar ultimele 10 minute, din nou în ritm uşor.

De asemenea, mersul pe jos este cel mai bun „lubrifiant” al articulaţiilor. Studiile au demonstrat că mersul pe jos în mod regulat este foarte benefic dacă te confrunţi cu artrită sau alte afecţiuni ale articulaţiilor de la nivelul genunchilor, gleznelor, şoldurilor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân