Povestea lui Lionel „Față de Leu”. Boala rară cu care a fost diagnosticat

Povestea lui de viață este dramatică.
  • Publicat:
Povestea lui Lionel „Față de Leu”. Boala rară cu care a fost diagnosticat

Stephan Bibrowski, cunoscut și sub numele de Lionel „Omul cu față de leu”, a venit pe lume în Wilczogóra, Polonia, în anul 1890. Când s-a născut, părinții lui Bibrowski au știut că este diferit față de alți copii. Era acoperit de un strat de păr gros de 2,5 cm pe tot corpul.

S-a născut cu un strat generos de păr pe tot corpul

Stephan Bibrowski s-a născut cu fața și corpul complet acoperite de păr. Părinții lui au rămas șocați când l-au văzut. Apoi, medicii l-au diagnosticat cu o afecțiune extrem de rară, numită hipertricoză, care determină creșterea excesivă a părului.

Mama lui, Benedetta, l-a evitat total, considerându-l o urâciune din cauza stării sale. Hipertricoza mai este denumită și „boala vârcolacului”. La vârsta de patru ani, Bibrowski a fost abandonat de mama sa, dar a fost adoptat de o persoană pe nume Sedlmayer, un gimnast german.

Lionel „Față de Leu” a fost abandonat de mamă

Părul lui a continuat să crească, așa că Sedlmayer l-a forțat să ia un nume de scenă și să-și expună starea, pentru a-și crea o reputație internațională. În adolescență, Stephan Bibrowski avea o lungime de 20 cm a părului pe față și aproximativ 10 cm pe restul corpului.

În acest fel, bărbatul a început să fie asemănat cu un leu și a primit numele de scenă ‘Lionel’.

Citește și: Un bărbat de 71 de ani, la limita dintre viață și moarte, după ce a fost infectat cu un parazit de la câinele lui Chihuahua

În cele din urmă, Bibrowski a ajuns să fie exploatat de cei care făceau bani din starea lui, scrie ladbible.com. 

Timp de 19 ani, el a cântat în Circul Barnum & Bailey din Statele Unite ale Americii. S-a stabilit în New York City, fiind un interpret obișnuit la Coney Island, unde oamenii l-au putut vedea de aproape. Mulți erau interesați de felul în care arăta și nu țineau cont de ceea ce simțea cu adevărat.

Citește și: Céline Dion va lansa un documentar despre lupta sa cu sindromul persoanei rigide, boala neurologică rară de care suferă

A decedat la 41 de ani

Lionel vorbea cinci limbi și voia să devină dentist, însă viața a avut alte planuri pentru el. Se știu puține informații despre ultimii săi ani de viață. Rapoartele arată că Bibrowski a murit în urma unui atac de cord în 1932, după ce s-a mutat înapoi în Polonia. Avea doar 41 de ani.

Sursa foto: Wikimedia

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being