Marius Nasta, spitalul în care se tratează plămânii românilor, va fi renovat

Măsuri urgente pentru reabilitarea şi dotarea Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti este anunţul Ministerului Sănătăţii din România.
Marius Nasta, spitalul în care se tratează plămânii românilor, va fi renovat
Marius Nasta, spitalul în care se tratează plămânii românilor va fi în sfârşit renovat, foto 123rf.com

Despre condiţiile din spitalele din România se pot scrie volume nenumărate. În general de proză dramatică, condiţiile fiind precare în multe spitale din ţară. Iată că strigătul unor pacienţi nemulţumiţi a fost auzit în sfârşit de autorităţi, iar un ministru s-a deplasat personal, într-o vizită neanunţată. Aşadar, în urma unor sesizări primite de ministrul Sănătăţii din partea unor pacienţi care reclamă condiţiile proaste pe care le-au suportat pe perioada internării la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, pavilionul  Zerlendi, Sorina Pintea a făcut o vizită inopinată în această locaţie.

“Am trăit o dezamăgire foarte mare, am avut senzaţia că m-am întors în timp. Pacienţii nu trebuie să suporte, pe lângă boală, condiţiile proaste pe care această unitate sanitară le oferă. Pe lângă lipsa dotărilor cu aparatură şi mobilier, mizeria m-a deranjat la fel de mult. Nu înţeleg blazarea personalului medical, de ce acceptă să-i expună pe pacienţi şi pe ei înşişi, acceptând aceste condiţii de foarte multă vreme. Voi lua urgent măsuri pentru ca această situaţie să fie remediată”, a declarat Sorina Pintea după această vizită .

Mai mult personal pentru curăţenie este necesar urgent

În primul rând, este necesar să suplimentăm urgent personalul care asigură curăţenia în pavilionul Zerlendi, care are în componenţă 3 secţii cu 160 de paturi. De asemenea, cei 8,4 milioane lei solicitaţi (n.r. necesarul spitalului pentru achiziţii) cu siguranţă nu sunt suficienţi pentru ca toate corpurile de clădire ale Spitalului Marius Nasta să fie reabilitate, la fel cum nici lămpile ultraviolete solicitate nu sunt singurele echipamente necesare pentru dotarea acestui spital. Vom analiza şi care vor fi sancţiunile pe care le vom aplica în acest caz”, a mai declarat Sorina Pintea.
    

Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele digestive