Ducu Bertzi este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

  • Publicat:
Ducu Bertzi este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Cunoscutul folkist Ducu Bertzi este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 8 iulie, începând cu ora 19:00.

Născut în Sighetu Marmației, Ducu Bertzi a studiat opt ani vioara la școala de muzică din Sighet. Din clasa a noua, împreună cu un grup de prieteni, a înființat grupul Mi bemol rock. Cu această formație, Ducu Bertzi cânta, la serile de dans ale liceului, piese românești și din repertoriul unor formații la modă. Treptat, a renunțat la chitara electrică în favoarea celei acustice.

Debutul pe o scenă recunoscută s-a înregistrat în 1976 la Baia Mare, iar consacrarea în Cenaclul „Flacăra” a avut loc în toamna anului 1979, când a lansat cântecul „Când s-o-mpărțit norocul”. În Cenaclul „Flacăra” al lui Adrian Păunescu, cunoscutul folkist a activat până în 1985.

A devenit, ulterior, membru permanent al grupului coral SONG, sub bagheta regretatului Ioan Luchian Mihalea. Activitatea concertistică a acestei formații corale i-a oferit lui Bertzi posibilitatea de a fi remarcat atât în calitate de membru al corului, cât și ca solist de muzică folk.

Prima înregistrare audio a fost realizată la Radiodifuziunea Română în noiembrie 1979, cu titlul „Când s-o-mpărțit norocul”. Din 1979 până în 1985 a susținut 1.400 de spectacole în cadrul Cenaclului Flacăra. După o perioadă în care muzica folk a intrat într-un con de umbră, în 1986, Ducu Bertzi a continuat să înregistreze noi piese, dintre care cele mai cunoscute s-au transformat în șlagăre: „Și de-ar fi”, „Floare de colț”, „M-am îndrăgostit numai de ea”, „Suflet fără chei”, „Unde oare” sau „Focul vânat e gonit de vânt”.

Urmărește podcastul integral cu Ducu Bertzi doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being