Ce este naloxona, medicamentul care ar fi readus-o la viață pe Madonna. Este folosit în caz de supradoză

Potrivit unor surse, Madonna a primit o injecție cu naloxonă, substanță folosită de obicei în tratamentul supradozei cu opioide.
  • Publicat:

Cântăreața Madonna a suferit o infecție bacteriană severă, denumită în termeni medicali sepsis sau septicemie.

Potrivit unor surse neoficiale, artista ar fi fost readusă la viață cu ajutorul unui medicament injectabil care conține naloxonă, o substanță folosită de obicei în tratamentul intoxicațiilor cu opioide.

Injecția cu naloxonă i-ar fi salvat viața Madonnei

Madonna (64 de ani) a fost găsită inconștientă în locuința ei din New York, pe 24 iunie. Un asistent al acesteia a descoperit-o și i-a administrat, spun surse neoficiale, injecția cu naloxonă, artista fiind ulterior transportată de urgență la spital, unde a stat 24 de ore la Terapie Intensivă, intubată.

Familiei i s-a comunicat din partea medicilor că „trebuie să se aștepte la ce e mai rău”, însă situația artistei s-a ameliorat. Cinci zile mai târziu, Madonna a fost externată și acum se recuperează, dar a fost nevoită să-și anuleze turneul mondial „Celebrity” din această cauză.

Naloxona ajută la creșterea tensiunii arteriale

Cu toate acestea, în cazul artistei nu se cunoaște cauza infecției și nici nu e suspectată o supradoză. Medicamentul poate fi însă utilizat și pentru creșterea tensiunii arteriale în cazul unui șoc septic acut, cum a fost cazul artistei.

Potrivit prospectului, medicamentul se injectează intravenos. Dacă nu este posibilă administrarea intravenoasă, clorhidratul de naloxonă poate fi administrat pe cale intramusculară sau subcutanat.

În absența unei reacții, după 2-3 minute se poate administra o nouă doză, până la normalizarea parametrilor respiratori.

Șocul septic: simptome și tratament

Șocul septic este o urgență medicală și trebuie tratată ca atare! Acest fenomen apare când tensiunea arterială scade periculos de mult și determină insuficiență respiratorie, în urma unei infecții în corp, fie că este provocată de virusuri, bacterii sau fungi.

Simptomele șocului septic pot debuta brusc, agravându-se în scurt timp. Acestea pot consta în:

În lipsa tratamentului, șocul septic poate duce la complicații precum: insuficiență respiratorie, insuficiență cardiacă, insuficiență renală sau cheaguri de sânge care determină infarct, accident vascular cerebral sau embolism pulmonar.

Din cauza acestor complicații, șocul septic este considerat o urgență medicală și poate fi fatal dacă nu se iau măsuri în cel mai scurt timp. Șansele de supraviețuire depind de cauza infecției care a determinat șocul septic, organele afectate și rapiditatea cu care este instituit tratamentul.

Tratamentul șocului septic poate consta în: oxigenoterapie, perfuzii cu diverse soluții sau medicamente care cresc tensiunea arterială (stabilizarea circulației sanguine previne lezarea organelor vitale, precum creierul, ficatul, rinichii, inima), antibiotice, intervenție chirurgicală.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân