Dacă nu faceţi acum sport, atunci când?

Nici nu am inspirat bine aerul de primăvară că lunga vară, ce se anunţă extrem de fierbinte, şi-a înfipt colţii în pielea noastră, forţându-ne să umblăm la dulăpiorul pentru cosmetice după cremele cu factor de protecţie.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dacă nu faceţi acum sport, atunci când?

Nici nu am inspirat bine aerul de primăvară că lunga vară, ce se anunţă extrem de fierbinte, şi-a înfipt colţii în pielea noastră, forţându-ne să umblăm la dulăpiorul pentru cosmetice după cremele cu factor de protecţie.

De ce? Fiindcă vara asta fetelor, „suntem pe val”, în mişcare perpetuă! Nimeni nu mai stă pe acasă, sub acoperişul încins. Mobilizarea e totală!

Şi cum ritmul vieţii curge ameţitor de repede, nu avem timp de pierdut! E momentul să ne apucăm să trăim sănătos, dacă până acum n-am făcut-o. Şi să nu credeţi că acest lucru înseamnă să trăim anost şi fără bucurie. Din contră! Viaţa sănătoasă înseamnă mai multă acţiune, mişcare, viaţă sexuală, tinereţe, distracţie, socializare. Dacă nu mă credeţi, iată şi cele mai bune exemple mobilizatoare!

Cap de listă e Carmen Brumă, cine alta decât întruchiparea siluetei perfecte. Discuţia cu ea e permanent un izvor de inspiraţie, acum mai mult decât necesar pentru că vara nu iartă nici un muşchi nelucrat, nici o persoană care n-a mai dat demult cu nasul de vreo salată.

Ne-am dat întâlnire pentru aceeaşi inspiraţie mai mult decât necesară şi cu Magda Pălimariu într-un decor superb de munte, unde am făcut… evident sport! Am respirat aer curat, ne-am şi relaxat şi am descoperit încă o dată (dacă mai era cazul) că evadarea în natură nu se compară cu nici un medicament, oricât de avansat ar fi el.

Le-am iscodit şi pe Veveriţele lui Măruţă, după ce le-am vizionat show-urile în care debordează de energie, care ne-au zis scurt pe doi: „Facem sport în fiecare zi”. Cu o asemenea declaraţie, nu poţi decât să le admiri şi să le împrumuţi secretul tonusului ale cărui limite tind către infinit.

Mai aveţi nevoie de argumente? Mai avem: o listă cu boli prevenite de sport, întocmită de a noastră Pofticioasă şi multe altele.

Despre dietă, ce să vă mai spun: v-am pregătit nişte îngheţate, care merg perfect cu sfaturile de protecţie a pielii, dar şi cu reţete gustoase cu avocado.

Deci vă ţin pumnii pentru declik-ul vieţii: sportul să vă fie ca duşul şi spălatul pe dinţi! 🙂

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân