Ciocolata neagră aduce o veste dulce: previne ficatul gras! Câte grame sunt recomandate zilnic

Descoperă efectul uimitor al consumului de ciocolată neagră asupra ficatului.
  • Publicat:
Ciocolata neagră aduce o veste dulce: previne ficatul gras! Câte grame sunt recomandate zilnic
Foto: Envato

Ficatul și inima au mult de câștigat dacă vei consuma mai des ciocolată neagră. Potrivit medicilor, consumul de ciocolată neagră cu minimum 70% cacao previne stresul oxidativ asupra ficatului, prevenind sau încetinind progresia leziunilor hepatice, cum ar fi steatohepatita (ficatul gras).

Beneficiile se datorează antioxidanților din compoziția boabelor de cacao, care inhibă un mecanism ce determină în mod normal fibroza ficatului.

Potrivit studiilor, NADPH oxidaza (nicotinamin adenin dinucleotid fosfat oxidaza) are un rol major în dezvoltarea stetohepatitei non-alcoolice (NASH). Din acest motiv, se recomandă consumul de ciocolată neagră în cazul pacienților predispuși la apariția acestor afecțiuni hepatice.

Totuși, trebuie ținut cont de moderație – nu mai mult de 50 de grame pe zi!

Ciocolata amăruie are, de asemenea, efect de îmbunătățire a funcției endoteliale și inhibă agregarea plachetară, prevenind astfel episoadele de inflamație, precum și hipertensiunea portală.

Totodată, consumul de ciocolată neagră este asociat cu un risc mai mic de diabet, boli cardiace și poate regla în mod natural nivelul de colesterol și transaminaze din sânge.

Alte alimente bogate în polifenoli cu efecte benefice sunt fructele de pădure, vinul roșu, cafeaua, rodia și alunele de pădure.

Sursa: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4975527/

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări: