Cafeaua pe timpul sarcinii afectează devoltarea micuţilor

Consumul de cafeină pe timpul sarcinii rezultă în naşterea de bebeluşi sub greutatea normală, respectiv peste termen, potrivit unui studiu efectuat în cadrul Institutului Norvegian de Sănătate Publică.
Cafeaua pe timpul sarcinii afectează devoltarea micuţilor

Consumul de cafeină pe timpul sarcinii rezultă în naşterea de bebeluşi sub greutatea normală, respectiv peste termen, potrivit unui studiu efectuat în cadrul Institutului Norvegian de Sănătate Publică.

Femeile care aşteaptă să aducă pe lume bebeluşi ar trebui să fie atente la cantitatea de cafea pe care o consumă, întrucât aceasta a fost asociată cu o greutate mică la naştere, avertizează şi profesorul Verena Sengpiel de la Sahlgrenska University in Sweden.

Cafeina are capacitatea de a trece prin placentă, ajungând la făt, ceea ce nu este un lucru pozitiv întrucât acesta se află într-o perioadă de dezvoltare importantă în uterul mamei.

Placenta, în mod obişnuit, ar trebui să-i asigure nutrienţii necesari dezvoltării, iar cafeina – care poate fi toxică inclusiv pentru indivizii adulţi, îi poate afecta serios sănătatea.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca femeile însărcinate să nu consume mai mult de 300 miligrame de cafeină pe zi. În unele ţări, acest prag este coborât la 200 de mg.
 

Elena Nistor

Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ... citește mai mult

Se poartă Sh’Bam şi Ugi
Se poartă Sh’Bam şi Ugi
Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată