Beneficiile băilor cu gheață: cât de indicat este să le facem acasă? 

Astăzi, scufundările în apă exrem de rece sau cu gheață nu mai sunt un subiect tabu pentru nimeni. Marii sportivi de performanță sau pasionații de fitness adopta această metodă extremă.
  • Publicat:
Beneficiile băilor cu gheață: cât de indicat este să le facem acasă? 
Beneficiile băilor cu gheață: cât de indicat este să le facem acasă?  Sursa foto: shutterstock

Astăzi, scufundările în apă exrem de rece sau cu gheață nu mai sunt un subiect tabu pentru nimeni. Marii sportivi de performanță sau pasionații de fitness adoptă această metodă extremă. Căci, da băile cu gheață sunt considerate adevărate terapii vindecătoare pentru organismul uman.  

Băile cu gheață: ce sunt, beneficii 

Băile reci (imersia în apă/crioterapia) reprezintă o formă accesibilă de refacere după efort la care apelează în speță atleții, fie ei amatori sau de performanță.  

Susținătorii acestei metode susțin faptul că băile reci reduc inflamația, durerile musculare și deteriorarea țesuturilor, stimulând astfel refacerea mai rapidă de după efort.  

Însă, crioterapia posedă și numeroase alte beneficii pentru sănătate, ca de pildă:  

  • Contribuie la echilibrarea sistemului nervos central

O baie cu apă foarte rece sau cu gheață poate fi mană cerească pentru calitatea somnului și pentru odihnă. Mai mult, scunfundarea în apă rece poate ajuta și la îmbunătățirea timpului de reacție și a randamentului în antrenamente.  

  • Ameliorează simptomele depresiei  

Apa rece, este dovedit, ajută în ameliorarea depresiei și a anxietății la unele persoane. În detrimentul medicației, specialiștii recomandă înotul regulat în apă rece, care vă poate ține la distanță de simptomatica depresiei. 

  • Stimulează sistemul imunitar 

Și-n acest sens există numeroase dovezi conform cărora scăldatul în apă rece ar îmbunătăți capacitatea de a lupta împotriva bolilor. Și nu numai! Practicat în mod regulat, timp de săptămâni sau chiar luni, acesta poate crește și imunitatea antitumorală, adaugă specialiștii.  

Băile cu gheață: cât de indicat/riscant este să le facem acasă 

Dacă doriți să testați singuri, chiar acasă, beneficiile terapiei cu apă rece, o puteți încerca în mai multe moduri diferite. Iată, așadar, câteva sugestii!  

  1. Începeți dușul normal cu apă caldă, urmând ca, la câteva minute distanță, să scădeți treptat temperatura până atingeți nivelul de rece. 
  1. Treceți peste încălzire și faceți direct un duș rece. Acest lucru poate fi extrem de benefic, îndeosebi după terminarea unui antrenament.  
  1. Scufundați-vă într-o baie de gheață: adăugați gheață în vasul de baie până când temperatura apei va fi 10 – 15 grade celsius și rămâneți scufundați preț de 10 – 15 minute. 
  1. Sau faceți băi scurte în ape reci, precum în râurile de munte.  

ATENȚIE, ÎNSĂ! Toate metodele de mai sus sunt testate de împătimiți ai sportului. Astfel că necesită antrenament și tehnică pentru a beneficia de efectele uimitoare. 

Surse:

today.com

healthline.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân