Îţi curge nasul? Află care e legătura între mucus şi starea de sănătate

Este important să fii atent, mai ales când eşti răcit, ce culoare are mucusul pe care îl sufli pe nas. Aceasta îţi poate indica gravitatea bolii şi ce e de făcut.
  • Publicat:
Îţi curge nasul? Află care e legătura între mucus şi starea de sănătate

Cui nu i-a curs niciodată nasul să ridice mâna sus! Nu prea există astfel de persoane tocmai pentru că atunci când suntem răciţi toţi avem nenumărate şerveţele la îndemână să ne ştergem nasul. Medicii avertizează, însă, că nasul e un foarte bun indicator al sănătăţii noastre generale, iar culoarea mucusului spune şi ea multe despre cât de bine ne simţim.

Mucusul este o substanţă importantă pe care organismul o produce pentru a se proteja de virusuri şi bacterii, spun specialiştii care asociază această substanţă lipicioasă care captează particulele străine cu o … mătură. Mai mult, mucusul are proteine speciale şi anticorpi care combate germenii.

Corpul tău produce foarte mult mucus ( în jur de un litru pe zi), chiar dacă nu eşti bolnav. Mucusul se află în fosele nazale, precum şi în sinusuri. O mare parte din el este înghiţită şi nici măcar nu conştientizăm acest lucru, spun medicii ORL-işti. Cu toate acestea, atunci când nu te simţi bine, mucusul tău devine mult mai vizibil.

Culorile mucusului şi ce indică acestea

„Cel mai sănătos tip de mucus este apos şi limpede”, spune Omid Mehdizadeh, medic ORL-ist la Centrul de Sănătate Providence Saint John din Santa Monica, CA. Alte culori pe care le poţi observa sunt:

Alb. Simţi că te paşte o răceală? În acel moment, mucusul se poate îngroşa şi poate căpăta un aspect alb. Poate fi un semn că organismul tău pompează globule albe pentru a lupta împotriva unei infecţii.

Verde sau galben. Această nuanţă este de obicei un semn că ai o infecţie de un anumit fel, cum ar fi o răceală sau o gripă. „Culoarea verde provine dintr-o proteină eliberată din celulele tale inflamatorii”, spune Mehdizadeh. „Este o substanţă toxică, ce are abilitatea de a ucide germenii care încearcă să pătrundă în corp”.

Roşu sau roz. Dacă eşti bolnav şi tuşeşti foarte mult, poţi observa un mucus cu tente de sânge. Acest lucru se poate datora vaselor de sânge sparte, din nas sau gât. În anumite cazuri, poate fi şi un semn al cancerului. Medicul tău poate efectua o serie de teste pentru a afla cauza exactă.

Maro sau negru. Mucusul de culoare închisă poate semnala o infecţie. De asemenea, este obişnuit la fumători sau oamenii care se află în jurul fumului sau prafului de cărbune la locul de muncă. Acest tip de mucus apare şi la persoanele cu boli pulmonare cronice. Culoarea provine dintr-un amestec de sânge şi se datorează inflamaţiei din plămâni.

Mucusul alb, verde sau galben se poate limpezi singur, dar dacă ai concomitent şi dureri în gât, febră sau frisoane, este important să anunţi medicul. De asemenea, ar trebui să ştie dacă mucusul tău se transformă în orice altă nuanţă

Remedii 

Atunci când corpul tău luptă împotriva unei infecţii, apa sărată îl poate ajuta să scape de o parte din mucusul produs suplimentar.

Poţi prepara propriul amestec de soluţie salină, dar nu folosi apă direct de la robinet. Poate avea germeni care te îmbolnăvesc dacă îţi intră în nas, mai degrabă decât să te vindece. Foloseşte numai apă sterilă sau distilată. Poţi fierbe apa acasă pentru a o face sterilă, dar este crucial să o răceşti înainte de utilizare.

Aburul de la un duş fierbinte îţi va subţia mucusul. Asigură-te că bei şi o mulţime de lichide, care te vor ajuta să te însănătoşeşti, să subţiezi mucusul şi să te refaci mult mai repede.

Ştiai că spray-urile decongestionante îţi pot permite să respiri mai bine,  dar nu scad de fapt producţia de mucus, cu adevărat! 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”