Hidrosalpinx (infecția trompelor uterine): cauze, simptome și tratament

21.01.2022
Hidrosalpinx (infecția trompelor uterine): cauze, simptome și tratament
Sursa foto: Shutterstock
  • Autor: Dr. Andreas Vythoulkas
  • Medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Hidrosalpinx este denumirea medicală a afectării unei trompe uterine care s-a umplut cu lichid din cauza unei răni sau infecții.

Trompele uterine sunt locul de întâlnire pentru ovul și spermatozoizi, ovulul fecundat pornindu-și de aici călătoria spre uter, ajutat de cilii care căptușesc peretele intern al trompelor. Deteriorarea fie și a unei porțiuni minuscule din trompe poate inhiba concepția. Hidrosalpinxul afectează de obicei ambele trompe uterine (chiar și atunci când doar un tub este afectat, există de obicei unele leziuni reziduale ale celuilalt).

Care sunt cauzele hidrosalpinxului

O infecție a trompelor uterine, netratată de mult timp, este principala cauză a hidrosalpinxului.

O serie de situații pot duce la infecția trompelor uterine, ca de exemplu efectele reziduale ale unei boli anterioare cu transmitere sexuală (cum ar fi chlamydia sau gonoreea), apendice rupt anterior, o acumulare excesivă de țesut din cauza endometriozei ori existența cancerului ovarian sau tubar.

Procesul de inflamație care rezultă dintr-o astfel de infecție distruge cilii care căptușesc peretele intern al trompelor, iar aceștia, atunci când sunt afectați, fuzionează și în acest fel trompa se blochează, în ea acumulându-se lichid. Acest lichid se poate suprainfecta uneori, iar atunci diagnosticul este de piosalpinx.

Simptome de hidrosalpinx

De multe ori pacientele cu hidrosalpinx de mici dimensiuni nu prezintă simptome. Totuși, în acele cazuri în care totuși afecțiunea se manifestă, simptomele întâlnite sunt durerile abdominale în special stânga/dreapta (în funcție de localizarea hidrosalpinxului) ori scurgerile vaginale anormale.

În cea mai mare proporție a cazurilor, infertilitatea este singurul simptom că ceva nu este în regulă, ajungându-se să se pună diagnosticul de hidrosalpinx atunci când femeia constată că nu poate obține o sarcină și investighează cauzele.

Cum se diagnostichează hidrosalpinx

Există mai multe moduri de a diagnostica un hidrosalpinx. Deoarece trompele uterine sunt foarte mici, toate aceste metode folosesc o anumită formă de raze X sau cameră video pentru a le fi văzută clar anatomia.

Ecografie

În această procedură, tehnologia cu ultrasunete folosește unde sonore de înaltă frecvență pentru a produce o imagine în timp real a trompelor uterine. O trompă uterină normală de obicei nu este vizibilă la ecografie, însă una plină cu lichid va părea mai mare, având forma unui cârnat.

Ecografia este o metodă de investigație neinvazivă și nedureroasă care este adesea folosită în evaluarea inițială a ovarelor, uterului și trompelor uterine.

Histerosalpingografie

Este un examen cu raze X, în timpul căruia o cantitate mică de substanță de contrast este injectată în uter și trompele uterine. Radiografia este vizualizată pe un ecran, pe măsură ce se efectuează examenul. Pe măsură ce „colorantul” se dispersează prin uter, orice blocaj va fi ușor de vizualizat.

Dacă trompele uterine sunt deschise, lichidul curge prin trompe și se varsă în zona abdominală înconjurătoare. În cazul unui blocaj, cum este în hidrosalpinx, colorantul nu poate ieși din trompele uterine, făcându-le vizibile.

Histerosalpingografia se efectuează în a doua săptămână a ciclului menstrual (adică după încetarea sângerării menstruale, dar înainte de ovulație).

Întregul examen durează aproximativ zece minute. Efectele secundare, dacă există, pot implica dureri pelvine sau crampe. Ibuprofenul luat înainte de procedură ajută la aceste posibile reacții adverse. Majoritatea femeilor își pot relua imediat activitățile zilnice.

Laparoscopie

Pentru a avea un rezultat mai precis, hidrosalpinxul se detectează prin laparoscopie, aceasta fiind actualmente și una dintre metodele folosite pentru înlăturarea lui. Aceasta este o procedură chirurgicală care utilizează un laparoscop (un instrument subțire, luminat, prevăzut cu o cameră de vizualizare minusculă).

Laparoscopul este introdus în zona pelviană printr-o incizie mică în buric, permițând chirurgului să vadă direct trompele uterine pe un monitor. În anumite cazuri, laparoscopia poate fi utilizată pentru a confirma un diagnostic anterior de hidrosalpinx sau alte afecțiuni.

Pentru că este o procedură chirurgicală care necesită anestezie generală, nu prea este utilizată pentru un diagnostic inițial.

Tratament pentru hidrosalpinx

În unele cazuri, mai ales în cele în care hidrosalpinxul este mic, acest tip de blocaj poate fi reparat, ceea ce va permite ca sarcina să apară în mod natural. Se efectuează o procedură chirurgicală numită neosalpingostomie, în care un laparoscop este introdus chirurgical în abdomen și se face o incizie pentru a deschide trompele uterine blocate.

Pacientele care concep după o intervenție chirurgicală tubară trebuie monitorizate îndeaproape, existând riscul unei posibile sarcini ectopice (extrauterină). Aceasta este o situație potențial gravă, în care fătul se implantează și crește în trompele uterine în loc de uter.

De asemenea, este motivul pentru care majoritatea femeilor care se confruntă cu leziuni tubare semnificative sunt sfătuite să apeleze la fertilizarea in vitro, pentru că această tehnică de reproducere umană nu mai implică trompele uterine, ovulul fertilizat fiind transferat direct în uter.

Recomandare video
Tenul gras: îngrijire, curățare, ingrediente pe care să le folosești