Endometrioza: boala diagnosticată greu, dar pentru care există resurse terapeutice

Endometrioza are asupra calității vieții și fertilității un impact semnificativ. Dr. Tiberiu Daia, medic specialist obstetrică-ginecologie, face câteva recomandări în acest sens.
  • Publicat:
Endometrioza: boala diagnosticată greu, dar pentru care există resurse terapeutice
Foto: Dr. Tiberiu Daia, medic specialist obstetrică-ginecologie

Endometrioza are asupra calității vieții și fertilității un impact semnificativ, se diagnostichează destul de greu, dar există resurse medicale terapeutice pentru a veni în sprijinul femeilor afectate. Dr. Tiberiu Daia, medic specialist obstetrică-ginecologie, face câteva recomandări în acest sens.

Pentru că afectează femeile la orice vârstă, dar este diagnosticată destul de târziu (după 7,5-12 ani de la debut) – cel mai adesea, în cursul căutării unui tratament pentru infertilitate de către pacientă – este foarte posibil ca statisticile conform cărora una din 10 femei din România suferă de endometrioză să nu prezinte adevărata amploare a acestei realități triste.

Această boală care constă, practic, în dezvoltarea de țesut similar cu cel care căptușește interiorul uterului (endometru) în exteriorul acestui organ, la nivelul ovarelor, trompelor uterine sau chiar în afara cavității pelvine, se manifestă printr-o varietate de moduri și simptome similare cu ale altor afecțiuni.

„Întârzierea diagnosticului de endometrioză este cauzată și de faptul că, deocamdată, nu există un test simplu care să poată fi folosit pentru diagnosticarea afecțiunii. Endometrioza este suspectată anamnestic din semnele și simptomele descrise de pacientă; în ajutorul diagnosticării vin investigațiile imagistice, iar confirmarea se face prin intervenție chirurgicală, cu predilecție minim invazivă –  laparoscopica”, explică dr. Tiberiu Daia, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Endometrioza: semne și simptome

Nu este obligatoriu să afecteze în mod sever sau chiar să fie prezente în viața tuturor femeilor care găzduiesc un endometru dificil, însă gama de semne și simptome cuprinde:

  • Durere pelvină. De cele mai multe ori, aceasta se intensifică în perioada menstruației;
  • Durere la contactul sexual, în timpul sau după acesta;
  • Durere în timpul altor procese fiziologice: micțiune, defecație;
  • Menstruație dificilă: abundentă, însoțită de greață, constipație, diaree, sânge în urină sau sângerări rectale;
  • Probleme de fertilitate: „Între o treime și jumătate dintre femeile cu această patologie au dificultăți în a rămâne însărcinate. Endometrioza este o afecțiune cu frecvență relativ mare în rândul femeilor tinere și este una dintre principalele cauze de infertilitate feminină”, subliniază dr. Tiberiu Daia, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Acesta îndeamnă femeile ce prezintă semne de endometrioză sau se confruntă cu dificultăți în a rămâne însărcinate să se prezinte la medicul specialist pentru a primi consilierea și tratamentul necesare.

Endometrioză: prevenție și tratament

Din fericire, această boală de lungă durată care poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientei, dar și a familiei, nu este deasupra resurselor terapeutice, și există și metode de limitare a progresiei. Din păcate, tratamentul chirurgical este cel eficient, pe când cel medicamentos reușește doar să amelioreze calitatea vieții pacientei afectate de această suferință, fără a vindeca boala în sine.

„Prin intervenția chirurgicală se efectuează excizia chisturilor endometriotice și a focarelor diseminate intraabdominal, desfacerea aderențelor și repoziționarea anatomică a organelor afectate. De obicei, intervenția chirurgicală se face pe cale minim invazivă – laparoscopică sau robotică; însă, în cazurile foarte avansate de boală, se poate recurge la chirurgia deschisă”, explică dr. Tiberiu Daia, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Este foarte important de reținut informația că endometrioza este, în cele mai multe dintre cazuri, diagnosticată foarte târziu de la debut, astfel încât ravagiile asupra organismului și impactul asupra calității vieții sunt, deja, destul de importante. De aceea este indicată adoptarea unor comportamente de stil de viață sănătos încă de timpuriu, pentru a preveni instalarea acestei afecțiuni:

  • Exercițiul fizic regulat pentru reducerea grăsimii corporale, ceea ce scade nivelul de estrogen circulant în organism;
  • Evitarea alcoolului și a cofeinei în exces pentru a preveni instalarea inflamației în organism.

„Din păcate, nu cunoaștem o metodă științifică mulțumitoare în prevenția endometriozei, dar prin reducerea nivelului de estrogen din organism poate scădea riscul de a dezvolta boala sau, mai bine zis, ca aceasta să progreseze. Există și o cale medicamentoasă  ce poate ameliora calitatea vieții femeii tinere afectate de această patologie  – administrarea de contraceptive orale – dar numai în urma consultației cu un medic specialist”, atrage atenția dr. Tiberiu Daia.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân