Ce și cum mâncăm de sărbători ca să nu ni se facă rau? Medic: Colesterolul mare nu se simte, glicemia mare doar dacă este…

De sărbători, românii tind să exagereze cu mâncarea, iar de cele mai multe ori ajung la spital.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ce și cum mâncăm de sărbători ca să nu ni se facă rau? Medic: Colesterolul mare nu se simte, glicemia mare doar dacă este...
Alimentele grase ne afectează organismul

A venit ziua când românii se vor înfrupta din delicatesele pregătite pentru masa de Crăciun. În această perioadă se consumă multe mâncăruri grele, însă specialiștii ne sfătuiesc ce să alegem să mâncăm pentru a nu ne simți rău. 

Greșelile alimentare de sărbători care ne trimit direct la medic

An de an, mesele îmbelşugate sunt o tradiţie la români. Nu există Crăciun fără sarmale, cârnaţi, caltaboşi, piftie, friptură de porc şi cozonac. Aceste tradiții culinare ne fac rău și ne pot trimite direct la doctor.

Aceste bunătăţi reprezintă o adevărată provocare pentru organism, mai ales dacă vă mai confruntați și cu alte boli cronice.  De aceea, experții ne învață ce și cum mâncăm de sărbători ca să nu ajungem la urgențe.

Alimentele grase ne afectează organismul

Experții susțin că trecerea bruscă de la alimente de post la mese pline cu preparate grele este un risc major pentru anumite categorii de persoane. De aceea, medicii recomandă să fim mai cumpătați la mâncat în această perioadă. Abundența de la masa festivă ne poate trimite direct la spital!

„În primul rând, ar trebui să revenim pe alimentația bazată pe proteină animală treptat. Să nu mâncăm din toate felurile deodată, la masă, ci să mâncăm cumpătat. Dacă ne referim la aperitive, porția corectă din clasica salată de boeuf o să fie de două linguri, pentru că are și maioneză.

Noi nu am mai mâncat deloc cu prăjeli, foarte mult ulei, carne, iar salatele acestea se fac, de obicei, și cu carne de vită, carne de pui, și cu maioneza care este foarte calorică – o linguriță de maioneză are 150 calorii –, așa că porția corectă ar fi de două linguri maximum de salată, ca să și mâncăm, dar să nu ne fie nici rău”, afirmă medicul specializat în diabet și boli de nutriție Anca Roman.

Carnea de porc, greu de digerat

Se știe că carnea de porc este grea pentru digestie, așa că este recomandat să o gătim la grătar sau cuptor, nu prăjită în ulei sau untură. În plus, carnea de porc trebuie consumată cu legume, nicidecum cu cartofi prăjiți.

Alături putem adăuga și o salată verde, stropită cu zeamă de lămâie și câteva picături de ulei. Va fi mult mai gustoasă și sănătoasă. Este ideal să avem și o pauză de patru-cinci ore între mese, pentru a avea o digestie mai bună.

Citește și: Cum se face cel mai bun caltaboș moldovenesc. Gina Bradea dezvăluie cele mai importante trucuri pentru un preparat fără cusur

Sarmalele ar trebui evitate de sărbători

De asemenea, sarmalele sunt un subiect controversat de Crăciun. Românii adoră acest preparat tradițional, dar medicii ne sfătuiesc să le evităm.

„Sarmalele oricum nu le-aș recomanda, fiind carne tocată mai grasă, la persoanele care știu că au probleme cu vezica biliară, care au un tranzit mai încetinit, care au un colon iritabil, care au probleme cu colesterolul, trigliceridele. Lor nu li se indică alimentele foarte grase. Adică putem să gustăm, dar să mâncăm mai multe legume. Să nu uităm de legume, acum, când se termină postul. Sau după aperitiv să mâncăm o ciorbiță și, eventual, al doilea fel să-l mâncăm la cină, să nu mâncăm la aceeași masă trei feluri și desert”, a mai completat medicul Anca Roman.

De cele mai multe ori, românii mănâncă de toate de sărbători, iar când încep să apară simptomele apelează la medicamente.

„Nu putem să mâncăm tot și apoi să ajutăm cu enzime digestive, pentru că organismul oricum suferă în același fel, doar că nu mai simțim noi. Colesterolul din carnea prăjită tot va fi și tot va crește, chiar dacă noi ne simțim bine. Colesterolul mare nu se simte, glicemia mare doar dacă este foarte-foarte mare începe să dea simptome. Sunt afecțiuuni ascunse, care nu dau simptome, dar care afectează în timp organismul”, avertizează medicul.

Sursa foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cum să reduci burnout-ul de sărbători
Cum să reduci burnout-ul de sărbători
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân