Ce înseamnă să fii ecologistă în ziua de azi?

In cei 6 ani de cand va sfatuim cum sa traiti frumos si sa aveti grija de sanatatea voastra am invatat ca, poate, cel mai important pentru noi este sa respectam mediul inconjurator.
Ce înseamnă să fii ecologistă în ziua de azi?
Ce inseamna sa fii ecologista in 2011?

Chiar asa! Ce inseamna sa fii ecologista in ziua de azi? In atatia ani de cand va sfatuim cum sa traiti frumos si sa aveti grija de sanatatea voastra am invatat ca, poate, cel mai important pentru noi este sa respectam mediul inconjurator. Pentru ca el ne furnizeaza „materia prima” necesara traiului zilnic si pentru ca ne pasa si de generatiile urmatoare, avem datoria de a-l mentine nepatat. Iata ce inseamna sa fii ecologista!

Omul sfinteste locul, spune o vorba din popor, insa cine a rostit prima data aceste cuvinte nu avea sa stie, probabil, ce dezastru urma sa provoace acelasi om acolo unde si-a lasat amprenta. Potrivit unor studii mai vechi, noi suntem cei mai mari dusmani al Terrei, cei mai agresivi factori poluanti din cati exista. In urma cu cativa ani, biologii ne atrageau atentia asupra efectului de sera creat de aerosolii lansati cu mana noastra in atmosfera.

De aici, un lant de evenimente nefericite aveau sa se desfasoare: topirea ghetarilor si amenintarea inundatiilor, distrugerea florei si a faunei in zonele mai vulnerabile, haos in succesiunea anotimpurilor si asa mai departe.

Apoi scenariile si predictiile specialistilor au inceput sa capete note tot mai apocaliptice, anumite specii de plante si animale sunt pe cale de disparitie din pricina parjolului pe care l-am lasat in urma, radiatiile solare vor fi din ce in ce mai periculoase pentru ca stratul de ozon nu ne mai poate proteja, subtiat fiind tot de „mana” noastra, bolile cu care ne vom „captusi” vor fi tot mai crancene si mai greu de tratat, dupa ce tot noi am avut grija sa ne contaminam singuri hrana.

Hrana sanatoasa, hrana vie

Ei bine, aici incepe adevarata misiune a celor ce vor sa traiasca cu adevarat eco. Pentru ca ceea ce ne ajunge in stomac ne influenteaza mai tarziu analizele, selectarea alimentelor este un demers cu greutate in ritualul unei ecologiste. V-am aratat in numerele anterioare ale revistei cum sa va transformati bucataria intr-o gradina care sa va ofere tot anul ierburi aromate crescute natural, fara fertilizatori.

La fel, v-am aratat cat de simplu este sa va achizitionati fructe si legume de la fermele ecologice pe care apoi sa le transformati in delicatese raw. Cautati in numerele mai vechi sau pe site-ul nostru retete gustoase, sanatoase si netrecute prin foc.

Alegeti alimente cat mai putin procesate, ocoliti-le pe cele care au in componenta multe E-uri, studiati cu atentie etichetele produselor si nu cumparati la intamplare. Diversificati cat mai mult meniul zilnic si pregatiti-va, pe cat posibil, mancarea in casa.

Folositi la gatit ulei rezistent la temperaturi inalte, alegeti doar ulei de masline extra virgin, vinuri fara sulfiti, sortimente de ciocolata cu procent ridicat de cacao, verificati codurile inscrise pe oua si nu le cumparati pe cele provenind de la gainile crescute in conditii de stres, cautati sa cumparati carne si produse lactate de la producatori locali de incredere.

Bicicleta – mai e oare cea mai eco inventie eco?

De scurt timp, constiinta romaneasca a fost si ea patrunsa de spiritul eco care a impregnat de cativa ani incoace mai toate societatile dezvoltate (si civilizate!). In al 12-lea ceas, ne-am dat si noi seama ca un mijloc de locomotie ar trebui sa ne ajute pur si simplu sa ne deplasam dintr-un loc intr-altul si atat! E un pas inainte insa, dupa cum va spuneam si in paginile de stiri, biciclistii trebuie sa aleaga cu atentie locul in care se expun, altfel isi risca sanatatea.

Pentru ca strazile marilor orase gem inca de masini, multe dintre acestea nerespectand normele de poluare impuse macar de bunul simt, o persoana aflata pe bicicleta, in plin trafic, inhaleaza o doza deloc neglijabila de noxe. In aceste conditii, ne intrebam mai este bicicleta cea mai eco inventie eco, titlu cu care se mandreste de cativa ani incoace? Se vor mai roti oare multe jante de bolizi pe strazi pana sa apara pistele reale pentru biciclete?

Cu o floare nu se face primavara, desigur, insa aceasta ne semnaleaza inceputul schimbarii. Asadar, inainte de a lua masina pana la magazinul din colt, luati in considerare optiunea de a o lasa in garaj. Faceti miscare, e spre binele vostru!

Becul incandescent si eneria regenerabila 

O interminabila polemica, trebuie sa admitem, s-a nascut in jurul surselor de energie. Aceia dintre noi care isi doresc un Pamant nepoluat ar trebui sa stinga lumina in camerele in care nu stau si, in plus, sa renunte la batranul bec incandescent, sursa nestapanita de poluare, in favoarea becului fluorescent, adica ecologic. Ba mai mult, sa ia exemplu de la cei care si-au instalat pe acoperisurile caselor panouri solare sau in ograzile proprii cate o mini turbina eoliana.

Studii recente au pus insa la indoiala caracterul sanatos al becului ecologic, suspectat ca ar contine mercur, ca ar acutiza problemele persoanelor fotosensibile si ar agrava boala suferinzilor de lupus eritematos. Nu oricare dintre noi isi poate permite sa adere la un sistem ecologic de incalzire, iluminare si dotare cu apa a locuintei, insa cu totii putem sa ne pastram decenta.

Respectati resursele energetice, fie ele eco sau “profane” si nu le risipiti fara rost. Stingeti lumina acolo unde nu aveti nevoie de ea, inchideti calculatorul daca nu-l mai utilizati, nu lasati televizorul sa mearga doar pentru a asigura un fundal sonor si nu lasati apa de la robinet sa curga in nestire. 

Spuneti NU plasticului!
O alta discutie apriga in randul ecologistilor este generata de utilizarea plasticului in viata de zi cu zi. Insinuarea lui in mai toate actiunile cotidiene ni s-a parut la inceput o inventie incredibila.
Am renuntat la sticla grea din… sticla, in favoarea celei usoare din plastic, apoi am renuntat sa mai scoatem vesela din portelan si tacamurile din inox la primirea musafirilor, caci era mai simplu sa folosim plasticul de unica folosinta, vasele de plastic, usoare si rezistente ne-au facut cu ochiul si cand au aparut cuptoarele cu microunde (o combinatie deosebit de… cancerigena!), apoi sticlutele frumos colorate, destinate bebelusilor, ne-au imbiat si ele sa le folosim si uite asa, incet incet, am devenit sclavii plasticului.

Nu neaga nimeni ca are si el rolul lui, insa nu il asociati cu alimentele fierbinti pentru ca la temperaturi inalte elibereaza compusi chimici deosebit de periculosi pentru sanatate. Nu mai este o noutate pentru nimeni ca nivelul ridicat de bisfenol din organism cu care ne alegem in urma utilizarii indelungate a tacamurilor si caserolelor din plastic dur favorizeaza cancer mamar, diabet, infertilitate (mai cu seama masculina!) si afectiuni hepatice. 

Respect fata de natura

Daca vrem sa traim sanatos, intr-un mediu curat care sa ne asigure hrana de calitate, trebuie sa respectam locurile prin care trecem. Spuneti nu gunoaielor aruncate la intamplare! Acestea contamineaza solul si ajung, in cele din urma, in farfuriile noastre, prin intermediul fructelor si legumelor despre care credem, uneori in mod eronat, ca sunt sanatoase.

De asemenea, nu uitati ca o atmosfera poluata creste risul de boli respiratorii, afectiuni din sfera ORL si obezitate. Copiii, al caror sistem imunitar este insuficient dezvoltat si, deci, incapabil sa-i protejeze, sunt si mai vulnerabili. Protejati-i, respectand natura. In societatile civilizate, cetatenii tind a se lasa de fumat dupa ce nenumarate studii au aratat fara echivoc cat este de nociv tutunul atat pentru fumatori, cat si pentru persoanele din jurul lor.

Pastrati curatenia oriunde v-ati afla din grija nu doar pentru sanatatea voastra, dar si pentru cea a copiilor vostri. Nu le lasati mostenire o lume de gunoaie, o lume murdara si bolnava. Permiteti-le si generatiilor urmatoare sa se bucure de culorile neintinate ale naturii, asa cum sunt cand viata vibreaza in ele.   

RECICLARE este cuvantul de ordine pentru orice ecologista convinsa. Si pentru ca ne petrecem cea mai mare parte a zilei la birou, acesta este locul in care trebuie sa incepem operatiunea. Principala problema o reprezinta tonele de hartie care se consuma anual si care ar putea fi salvate daca ne-ar pasa cu adevarat. Este necesar sa va printati mail-urile? Ati printat gresit anumite documente? Nu aruncati hartiile, refolositi-le!

Nu faceti risipa de ustensile pentru scris, doar pentru ca nu le-ati platit voi, ci au fost suportate de bugetul companiei pentru care lucrati. Si nu uitati sa stingeti lumina daca ati parasit ultimele biroul. Chiar daca factura nu va vine voua… 

MEDICAMENTELE sunt o sursa de contaminare a organismului! Dar, pana sa ajungeti la tratamente medicamentoase, protejati-va sanatatea consumand cat mai multe cruditati. Ingredientele active din continutul acestora va intaresc sistemul imunitar si tin afectiunile la distanta. Sunteti, evident, mai castigate daca preveniti boala cu un mar, decat daca o vindecati cu un pumn de pastile!

Diana Suciu

Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Dr. Horia Cioflan: chirurgia robotică în afecțiunile ginecologice